Echipa

Marius

Am luat contact cu Osho mai întâi prin intermediul cărților, pentru ca în 2005 să particip la prima la grupă Osho, cu Shunyo şi Marco, la Sofia, în Bulgaria. Au urmat apoi alte grupe de meditație și terapie, cu discipoli Osho precum: Prem Salila (Primal pulsation), Spersa (Inteligența Inimii, workshopuri de tantra), Bodhiray (Respiratie Oceanica), Mouna (Vindecarea copilului interior), Devapath (Respiratie Oceanica), Devo (Intalnirea Sufi), Deva Krishna….

Din 2011 m-am implicat în ”proiectul Osho Joy”, și am început să împărtășesc alături de alți prieteni călători meditațiile Osho și să susțin cadrul necesar pentru ca meditația să se întâmple.

În septembrie 2016 am participat în București, la trainingul pentru facilitatori ”Meditation- In-Depth and Facilitating”, cu Kaifi Iraklis, devenind facilitator certificat al Meditațiilor Osho.

 

Nirmal

Ma bucur sa impartasesc meditatiile si procesele Osho pe care le-am experimentat in ultimii ani din viata mea, anii in care am inceput sa simt ca incep sa traiesc, incep sa respir, incep sa simt. Ceea ce a creat Osho, alaturi de cei care l-au urmat, inseamna ceva foarte important pentru mine, este calea pe care am ales, la inceput inconstient, mai tarziu constient, sa merg.

Am experimentat alaturi de terapeuti Osho workshop-uri de deschiderea inimii, tantra si deconditionare (Spersa Kreis),  tantra-life (Radha si Tarisha), respiratie oceanica (Bodhiray si Devapath),  Sufi (Devo), Primal si Tantra (Svarup & Premartha), Primal – Vindecarea Copilului Interior (Niradha), Who Is In? (Nisargan),  Mystic Rose, Die Before You Die (Kaifi), Talking to your Body-Mind (Disha), Learning Love (Tabish). Am avut oportunitatea sa traiesc in centrele Osho din Pune (India), Miasto( Italia) si Afroz (Grecia), experimentand viata impreuna cu alti oameni ce au ales calea propusa de Osho… O cale a libertatii, individualitatii si autenticitatii. Asta m-a inspirat sa merg mai departe pe calea Osho, si sa fac o schimbare importanta in viata mea,  incepand sa practic Osho Rebalancing, o forma de body-work ce imbina meditatia, terapia si lucrul cu corpul. Astfel am adus in viata mea, in activitatea zilnica acea parte care incepuse sa-mi lipseasca: meditatia.

OSHO Joy este pentru mine inca o luminita pe harta lumii, inca un loc ce raspandeste lumina cautarii interioare catre toti cei deschisi catre asta.

Teodora

Am descoperit meditatia OSHO, acum 4 ani, prin intermediul unei relatii de iubire. A fost un moment special, am gasit ceea ce nu stiam ca as cauta. Prin meditatie am putut sa ma conectez mai bine la mine, sa ma caut si sa ma inteleg, sa ma cunosc si sa ma iubesc. Am  cunoscut oameni frumosi, am avut stari deosebite dar ceea ce a fost important este ca m-am simtit vie si in energia momentului aici si acum de multe ori.

Imi place sa ma joc cu firea creativa a mea si a celorlalti. Imi place sa ma experimentez prin culori, forme, pamant, obiecte si oameni. Ma regasesc in nesiguranta si neincrederea celor care se lasa purtati in jocul meu, imi testez adesea limitarile.

Am participat la workshopuri si seminarii realizate de facilitatori OSHO despre dragoste, deschiderea inimii, tantra si respiratie.  Am cunoscut astfel oameni care si-au lasat amprenta adanc in sufletul meu si prin intermediul lor si al meu m-am avantat in aventuri interioare intense. Consider ca meditatia este raspunsul meu la a face lumea interioara si exterioara mai buna, ca meditatia este deja o parte a fiintei mele.

Rahul

Am descoperit meditatia in 2008 si meditatiile Osho in 2010. Osho a fost dragoste la prima vedere. A fost intalnirea cu multe rani si blocaje, eliberari emotionale, trairi intense si bucurie interioara fara nici un motiv. A fost o explozie in viata mea.

Am participat la mai multe workshopuri dintre care cele mai de suflet ar fi: Primal Theraphy(Puja), Tantra Deconditioning(Puja), Osho Meditations In Deep and Facilitating(Shunyo and Gopal), Mystic Rose, WOW (Veresh and Staff), Primal(Chandrika), Tantra for Couples(Sarita).

Meditatia si constientizarea au devenit focusul principal in viata mea. Ma consider norocos ca am descoperit aceasta cale, ca am ales sa merg mai adanc in interior si sa traiesc viata la maxim, Yaa Hoo!!!

Ma bucura mult sa fiu parte din Osho Joy, sa ofer oamenilor sansa de a veni mai usor in contact cu meditatiile in general si cu cele Osho in special.

Octavian

Un vesnic calator, atat in lume cat si in interiorul meu. Am luat contact cu meditatia acum 5 ani de zile si de atunci viata mea a capatat un nou sens. Vreau ca in drumul meu sa pot inspira si pe altii sa-si descopere linistea interioara.

Am participat la mai multe workshopuri cu fosti discipoli ai lui Osho si am fost profund miscat de energia pe care o pot avea asupra evoluției conștiente personale. Iar odata pornit pe acest drum nimic nu te mai poate opri.

Yahoo !!