• Osho: Are viata vreun sens?

    Posted on September 11, 2014 by in Evolutie Spirituala

    Mă întrebi: ”Există vreun rost în viaţă, în a trăi?”

    Mă tem că dacă spun că nu este nici un rost în a trăi, vei crede că asta înseamnă că trebuie să te sinucizi, pentru că dacă nu are nici un rost să trăieşti, atunci ce altceva să faci? – să te sinucizi! Eu nu spun să te sinucizi, pentru că în sinucidere deasemenea nu există nici un rost. Trăind: trăieşte şi trăieşte total. Murind: mori şi mori total. Şi în acea totalitate vei găsi semnificaţia. Eu nu folosesc cuvântul ”sens” în mod deliberat, şi folosesc cuvântul semnificaţie, pentru că sensul este poluat. Cuvântul ”sens” arată mereu spre altceva. Probabil că ai auzit, trebuie să fi citit în copilărie, multe poveşti… De ce sunt ele scrise pentru copii? Poate că scriitorii nu ştiu, dar face parte din aceeaşi exploatare a umanităţii.

    Poveştile sunt cam aşa: este un om acolo a cărui viaţă este într-un papagal. Dacă omori papagalul, omul va fi ucis, dar nu poţi să-l omori în mod direct. Poţi să tragi, şi nimic nu se va întâmpla. Poţi să-ţi învârţi sabia, şi sabia va trece prin gâtul său, dar gâtul va rămâne încă legat de trup. Nu poţi să ucizi omul, mai întâi trebuie să afli unde este viaţa sa. Deci în aceste poveşti viaţa este întotdeauna în altă parte. Iar când descoperi, pur şi simplu ucizi papagalul, şi oriunde este omul, el va muri imediat. Chiar şi când eram copil, obişnuiam să-mi întreb profesorul: ”Asta pare să fie un soi de poveste foarte idioată, pentru că nu văd pe nimeni a cărui viaţă să fie într-un papagal sau într-un câine sau în altceva, precum un copac.” Era pentru prima oară când am auzit povestea, acel gen de poveste; apoi am mai întâlnit multe asemenea. Ele erau scrise special pentru copii.

    Omul care mă învăţa era un domn foarte drăguţ şi respectabil. L-am întrebat: ”Poţi să-mi spui unde este viaţa ta? Pentru că aş vrea să încerc…” A spus: ”Ce vrei să spui?” Am spus: ”Aş vrea să ucid acea pasăre în care este viaţa ta. Tu eşti un om inteligent, înţelept, respectat. Trebuie să-ţi fi pus viaţa în altă parte, pentru ca nimeni să nu te poată omorî. Asta spune povestea, că oamenii înţelepţi îşi ţin viaţa în altă parte, ca să nu îi poţi omorî, pentru ca nimeni să nu-i poată omorî. Şi este imposibil să descoperi unde şi-au ţinut viaţa, dacă nu îţi spun ei secretul, nimeni nu-şi poate da seama. Lumea asta e atât de mare, şi sunt atât de mulţi oameni şi atât de multe animale, şi atât de multe păsări, şi atât de mulţi copaci… nimeni nu ştie unde şi-a pus viaţa acel om. Tu eşti un om înţelept, respectat, trebuie să-l fi păstrat undeva; poţi să-mi spui în particular. Nu voi ucide pasărea complet; îi voi da doar câteva împunsături, ca să văd ce se întâmplă cu tine.”

    Sursa foto: http://watchdogs.wikia.com

    Sursa foto: http://watchdogs.wikia.com

    El a spus: ”Eşti un băiat ciudat. Am predat povestea asta toată viaţa mea, şi tu vrei să-mi dai câteva împunsături. E doar o poveste.” Dar am spus: ”Care este rostul poveştii? De ce continui să predai această poveste şi acest gen de lucruri copiilor?” Nu mi-a putut răspunde. L-am întrebat pe tatăl meu: ”Care ar putea fi sensul acestei poveşti? De ce să fie predate lucrurile astea, care sunt absolut absurde?” El a spus: ”Dacă profesorul tău nu a putut răspunde, cum aş putea să răspund eu? Nu ştiu. El este mult mai educat şi inteligent şi înţelept. Hărţuieşte-l pe el, în loc să mă hărţuieşti pe mine.”

    Dar acum ştiu care este sensul poveştilor, şi de ce sunt ele predate copiilor. Ele intră în subconştientul lor şi ei încep să creadă că viaţa este mereu în altă parte, în ceruri, în Dumnezeu, mereu în altă parte – nu este în tine. Tu eşti gol, doar o carcasă goală. Nu ai un sens în viaţă aici-acum. Aici eşti doar un mijloc, o scară. Dacă urci pe scară, poate că într-o zi vei găsi viaţa ta, Dumnezeul tău, scopul tău, sensul tău, orice nume vrei să-i dai. Dar eu îţi spun că tu eşti sensul, semnificaţia, şi faptul de a trăi este în sine complet. Viaţa nu are nevoie de altceva să-i fie adăugat. Tot ceea ce are nevoie viaţa este s-o trăieşti la maximul său. Dacă trăieşti doar parţial, atunci nu vei simţi fiorul faptului că eşti viu. Este exact ca orice mecanism, când doar o parte funcţionează…

    De exemplu, într-un ceas: dacă numai secundarul funcţionează, dar nici orarul, nici minutarul nu se mişcă, numai secundarul se mişcă, ce scop va servi? Va exista mişcare, o anumită parte funcţionează, dar dacă întregul nu funcţionează, şi să funcţioneze în armonie, nu poate ieşi un cântec din el. Şi aceasta este situaţia: toată lumea trăieşte parţial, o mică parte. Aşa că faci zgomot, dar nu poţi crea un cântec. Îţi mişti mâinile şi picioarele, dar nu se întâmplă nici un dans. Dansul, cântecul, semnificaţia, vin în existenţă de îndată ce întregul tău funcţionează în armonie, în acord. Atunci nu mai pui întrebări de genul: Are vreun rost să trăieşti? O ştii. A trăi, în sine, este rostul. Nu există alt rost.

    Dar nu ţi s-a permis să rămâi unul, întreg. Ai fost împărţit, tăiat în mai multe părţi. Câteva părţi au fost complet închise – atât de mult încât nici nu ştii că îţi aparţin ţie. Mare parte din tine a fost aruncat în subsol. Mare parte din tine a fost atât de condamnată încât deşi ştii că e acolo, nu poţi să îndrăzneşti s-o accepţi, că face parte din tine, continui s-o negi; continui s-o reprimi. Cunoşti doar un mic fragment din tine, pe care ei îl numesc conştiinţă, care este un produs social, nu ceva natural, pe care societatea îl creează în interiorul tău, pentru a te controla din interior. Poliţaiul este în exterior, tribunalul este în exterior, controlându-te. Iar conştiinţa este în interior, care este mult mai puternică. De aceea, chiar şi într-un tribunal, mai întâi îţi vor da Biblia. Faci jurământul pe Biblie, pentru că tribunalul ştie şi el că dacă eşti creştin, punându-ţi mâna pe Biblie şi spunând: ”Jur să spun adevărul, tot adevărul şi numai adevărul.” conştiinţa ta te va forţa să spui adevărul, pentru că acum ai făcut jurământul în numele lui Dumnezeu, şi ai atins Biblia. Dacă spui o minciună, vei fi aruncat în iad.

    Înainte vreme, cel mult, dacă erai prins erai aruncat în puşcărie pentru câteva luni, câţiva ani. Dar acum vei fi aruncat în iad pentru eternitate. Chiar şi tribunalul acceptă că Biblia este mai puternică, că Gita este mai puternică, Coranul este mai puternic decât tribunalul, decât militarii, decât armata. Conştiinţa este una dintre cele mai infame invenţii ale umanităţii. Şi încă din prima zi în care se naşte copilul, noi începem să creăm o conştiinţă în el; o mică parte care continuă să condamne orice lucru pe care societatea nu îl vrea în tine, şi care continuă să aprecieze orice lucru pe care societatea îl vrea în tine. Nu mai eşti întreg. Conştiinţa continuă să îţi impună lucruri, ca să ai grijă mereu pentru că Dumnezeu vede. Fiecare act, fiecare gând, Dumnezeu le vede, aşa că ai grijă! Nici măcar în gânduri nu ţi se dă libertatea: Dumnezeu vede. Ce fel de voyeurist mai este şi Dumnezeul ăsta? În fiecare baie, el se uită pe gaura cheii; nu te lasă singur – nici măcar la baie?

    Sunt triburi în lume unde chiar şi în vis dacă faci ceva greşit, dimineaţa trebuie să te duci la persoană… De exemplu, ai jignit pe cineva în vis, dimineaţa trebuie să te duci să-ţi ceri scuze: ”Iartă-mă, noaptea trecută te-am jignit într-un vis; Îmi pare atât de rău.” Chiar şi visele sunt controlate de societate. Nu ţi se permite nici măcar în vis să fii tu însuţi. Ei continuă să vorbească despre libertatea de gândire, toate sunt o prostie, pentru că de la bun început ei pun în fiecare copil bazele pentru lipsa libertăţii de a gândi. Vor să îţi controleze gândurile. Vor să îţi controleze visele. Vor să controleze totul în tine. Şi asta printr-un instrument foarte isteţ, conştiinţa. Te înţeapă. Continuă să-ţi spună: ”Asta nu e bine, n-o face; vei suferi.” Continuă să îţi impună: ”Fă asta, ăsta e lucrul corect de făcut; vei fi răsplătit pentru asta.” Această conştiinţă nu îţi va permite niciodată să fii întreg. Nu îţi va permite să trăieşti, ca şi cum nimic nu este interzis, ca şi cum nu există graniţe, ca şi cum eşti lăsat complet independent, să fii oricine poţi să fii. Atunci viaţa are sens, atunci a trăi are sens, nu sensul care este derivat din scopuri, ci sensul care este derivat din faptul de a trăi. Atunci, orice faci, chiar în faptul de a face se află răsplata ta.

    De exemplu, eu vă vorbesc. Mă bucur de asta. De 35 de ani am vorbit în continuu, fără nici un scop anume. La cât am vorbit, aş fi putut deveni un preşedinte, un prim-ministru; nu era nici o problemă. La cât am vorbit, aş fi putut face orice. Ce am câştigat? Dar nu am făcut-o pentru a câştiga ceva, de la bun început m-am bucurat de asta. Acesta a fost pictatul meu, acesta a fost cântecul meu, aceasta a fost poezia mea. Doar acele momente, atunci când vă vorbesc şi simt că are loc comuniunea, acele momente când văd cum ochii vi se aprind, când văd că aţi înţeles… îmi dau o bucurie atât de imensă încât nu mă pot gândi că s-ar mai putea adăuga ceva. Acţiunea, orice acţiune făcută cu totalitate, cu fiecare fibră a fiinţei tale în ea…

    De exemplu, dacă îmi legi mâinile, eu nu pot vorbi, deşi nu este nici o relaţie între mâini şi vorbit. Am încercat. Într-o zi, i-am spus unui prieten care stătea cu mine, ”Leagă-mi ambele mâini.” A spus: ”Ce?” I-am spus: ”Leagă-le, pur şi simplu, şi apoi pune-mi o întrebare.” A spus: ”Mereu mi-e teamă să stau cu tine, eşti nebun. Şi acum dacă cineva vede că ţi-am legat mâinile… şi că acum îţi pun o întrebare şi tu răspunzi la ea, ce vor crede?” Am spus: ”Uită de toate astea. Închide uşa, şi fă ce-ţi spun.” A făcut-o, pentru că a trebuit s-o facă; altfel l-aş fi aruncat afară, spunând: ”După ce că eşti oaspetele meu, nu poţi să faci nici măcar acest lucru simplu pentru mine? Atunci nu mă mai deranja, cară-te!” Aşa că mi-a legat ambele mâini de doi stâlpi, şi mi-a pus o întrebare. Am încercat în toate modurile posibile, dar mâinile îmi erau legate; Nu puteam să-i spun nimic. Am spus pur şi simplu: ”Te rog, dezleagă-mă.” El a spus: ”Dar nu pot să înţeleg despre ce e vorba.” Am spus: ”Pur şi simplu încercam să văd dacă pot să vorbesc fără mâinile mele… Nu pot.” Ce să spun despre mâini…dacă pun piciorul ăsta pe cealaltă parte, iar celălalt picior peste el, aşa cum stau în camera mea atunci când nu vorbesc… Dacă trebuie să-l pun sub celălalt picior, atunci ceva merge prost, atunci nu sunt ca acasă. Deci felul în care stau, felul în care se mişcă mâinile mele, este o implicare totală. Nu înseamnă a vorbi doar cu o parte din mine; totul în mine este implicat în asta. Şi numai atunci poţi găsi valoarea intrinsecă a oricărui act. Altfel, trebuie să trăieşti viaţa tensionată, încordată, dintre aici şi acolo, dintre acesta și acel ţel îndepărtat.

    Osho, From ignorance to innocence, #23 (De la ignoranță la inocență)

    Copyright: Fundaţia Internaţională Osho

    Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-are-viata-vreun-sens/”

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

    Post Tagged with , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.