Osho, despre ce ”este” adevarul (II)

Citiți și prima parte a articolului, aici.

Chidvilas întreabă: ”Ce este adevărul?”

Întrebarea trebuie să dispară; doar atunci știi. Dacă întrebi ”Ce este adevărul?”, ce vrei de fapt? Dacă spun: ”A este adevărul”, ”B este adevărul”, ”C este adevărul”, va fi ăsta un răspuns? Dacă spun ”A este adevărul”, atunci cu siguranță A nu poate fi adevărul: este altceva pe care îl folosesc ca și sinonim pentru adevăr. Dacă este ceva sinonim la modul absolut, atunci va fi o tautologie. Atunci pot spune: ”Adevărul este adevăr”, dar asta e prostesc, e fără sens. Nimic nu se rezolvă cu asta. Dacă este exact la fel, dacă A este adevărul, atunci va însemna că adevărul este adevăr. Dacă A este diferit, nu este exact adevărul, atunci falsific. Atunci, a spune că ”A este adevărul” va fi doar o aproximare. Și ține minte, nu poate fi nimic aproximativ. Ori adevărul este, ori nu este. Deci nu pot spune: ”A este adevărul”.

Nu pot nici măcar să spun: ”Dumnezeu este adevărul”, pentru că dacă Dumnezeu este adevărul, atunci este o tautologie – ”Adevărul este adevăr”. Atunci nu spun nimic. Dacă Dumnezeu este diferit de adevăr, atunci spun ceva, dar spun ceva greșit. Atunci Dumnezeu este diferit, atunci cum poate fi adevărul? Dacă spun că este aproximativ, lingvistic pare în regulă, dar nu este corect. ”Aproximativ” înseamnă că o minciună este acolo, ceva fals este acolo. Altfel, de ce nu este sută la sută adevăr? Dacă este nouăzeci și nouă la sută adevăr, atunci există ceva acolo care nu este adevăr. Iar adevărul și neadevărul nu pot exista împreună, la fel cum întunericul și lumina nu pot exista împreună – pentru că întunericul nu este altceva decât absență. Absența și prezența nu pot exista împreună, adevărul și neadevărul nu pot exista împreună. Neadevărul nu este altceva decât absența adevărului.

Așa că nici un răspuns nu este posibil, de aceea Iisus a rămas tăcut. Dar dacă privești lucrurile cu empatie profundă, dacă privești în tăcerea lui Iisus, vei avea răspunsul. Tăcerea este răspunsul. Iisus spune: ”Fii tăcut, așa cum sunt și eu, și vei cunoaște” – nu o spune în cuvinte. Este un gest, este un gest în stil foarte, foarte Zen. În acel moment, în care Iisus a rămas tăcut, el vine foarte aproape de abordarea Zen, de abordarea budistă. El este un Buddha în acel moment. Buddha nu a răspuns niciodată la aceste întrebări. El avea unsprezece întrebări pe listă: oriunde mergea, discipolii săi se duceau prin jur și le spuneau oamenilor: ”Nu puneți niciodată aceste unsprezece întrebări ale lui Buddha” – întrebări care sunt fundamentale, întrebări care sunt cu adevărat semnificative. Puteai să întrebi orice altceva și Buddha era mereu pregătit să răspundă. Dar nu întreba despre ceea ce este fundamental, pentru acesta poate fi doar experimentat. Și adevărul este cel mai fundamental lucru; adevărul este însăși substanța existenței.

Pătrunde în întrebare. Întrebarea este semnificativă, răsare în inima ta: ”Ce este adevărul?” – o dorință de a cunoaște ceea ce este apare. Nu o da la o parte, pătrunde în ea. Chidvilas, oricând se întâmplă din nou, pătrunde în întrebare. Lasă ca întrebarea să devină foarte, foarte focalizată- ”Ce…este…adevărul?” Lasă să apară o mare concentrare. Uită de totul, ca și cum toată viața ta depinde de această întrebare simplă: ”Ce este adevărul?”. Las-o să devină o chestiune de viață și de moarte. Și nu încerca să răspunzi la ea, pentru că nu știi răspunsul.

Răspunsurile poate că vor veni – mintea încearcă mereu să ofere răspunsuri – dar observă faptul că nu știi, de aceea întrebi. Deci, cum ar putea mintea ta să îți ofere răspunsul? Mintea nu știe, așa că spune-i minții: ”Fă liniște!” Dacă știi, atunci nu este nevoie de întrebare. Dacă nu știi, de aici întrebarea.

Deci nu fi păcălit de jucăriile minții. Ea furnizează jucării: spune: ”Uite, e scris în Biblie. Uite, e scris în Upanișade. Acesta e răspunsul. Uite, asta scrie Lao Tzu, acesta e răspunsul.” Mintea poate arunca cu tot felul de scripturi în tine: mintea poate cita, mintea poate furniza asta din memorie . Ai auzit multe lucruri, ai citit multe lucruri; mintea poartă toate acele amintiri. Ea le poate repeta în mod mecanic. Dar privește la acest fenomen: că mintea nu știe și tot ceea ce repetă mintea este împrumutat. Iar ce este împrumutat nu poate fi de ajutor.

S-a întâmplat la o trecere de cale ferată. Bariera era pusă, un tren urma să treacă, și un om stătea în mașina sa, așteptând să treacă trenul, citind o carte. Un bețiv care stătea de o parte a barierei, s-a apropiat și a bătut la geamul mașinii dotate cu aer condiționat. Omul a deschis fereastra și a spus: ”Ce pot face pentru tine? Ai nevoie de ajutor?”

Iar vagabondul a spus: ”Da, de două zile nu am mâncat nimic. Poți să-mi dai două rupii[1]? Asta îmi va fi de ajuns, doar două rupii.”

Omul a râs și a spus: ”Să nu iei și să nu dai niciodată bani cu împrumut”, și i-a arătat cartea vagabondului și a spus: ”Shakespeare spune asta. Uite.”

Vagabondul a scos din buzunarul său o carticică foarte murdară și i-a zis omului: ”Nenorocitule – D.H. Lawrence”.

Sursa foto: http://www.sxc.hu

Ai grijă la minte. Mintea citează în continuu, mintea știe totul fără să știe nimic. Mintea pretinde. Privește în acest fenomen: asta e ceea ce eu numesc viziune. Nu este o chestiune de gândire. Dacă te gândești la asta, este din nou mintea. Trebuie să vezi prin toate straturile. Trebuie să privești adânc însăși fenomenul, funcționarea minții, cum funcționează mintea. Ea împrumută de ici, de colo, continuă să împrumute și să acumuleze. Este un strângător obsesiv, un strângător de cunoaștere. Mintea devine foarte cunoscătoare, și apoi, de fiecare dată când pui o întrebare care este cu adevărat importantă, mintea dă un răspuns complet nesemnificativ la ea – inutil, superficial, prostesc.

Un om a cumpărat un papagal de la un magazin pentru animale. Proprietarul magazinului l-a asigurat că pasărea va învăța să spună ”Buna ziua” într-o jumătate de oră. Întors acasă, a petrecut o oră dând ”Bună ziua” papagalului, dar nici un cuvânt de la pasăre. Când se întorcea să plece, complet disperat, pasărea a spus: ”Număr ocupat!”

Un papagal e un papagal. Trebuie să fi auzit asta în magazin. Și omul ăsta zicea în continuu, ”Bună ziua, Bună ziua, Bună ziua”, și pasărea asculta și aștepta ca el să se oprească. Apoi, putea să spună: ”Număr ocupat!”

Poți continua să întrebi mintea: ”Ce este adevărul, ce este adevărul, ce este adevărul?” Și în momentul în care te oprești, mintea va spune imediat: ”Număr ocupat”, sau ceva. Mintea îți va da un răspuns. Ai grijă la minte.

Mintea este diavolul, nu există alt diavol. Și este mintea ta. Această viziune trebuie să fie dezvoltată – de a privi tot mai adânc și mai adânc. Taie mintea în două cu o lovitură ascuțită a sabiei. Acea sabie este conștiența. Taie mintea în două și mergi prin ea, dincolo de ea! Și dacă poți să mergi dincolo de minte, prin minte, și vine un moment de non-minte în tine, acesta e răspunsul – nu un răspuns verbal, nu un citat din scriptură, fără ghilimele, ci autentic al tău, o experiență. Adevărul este o experiență existențială.

Întrebarea este extraordinar de semnificativă, dar va trebui să fii foarte respectuos față de întrebare. Nu te grăbi să găsești un răspuns, altfel vreo prostie va omorî răspunsul. Nu permite minții tale să ucidă întrebarea. Iar modul în care mintea ucide întrebarea este furnizând răspunsuri, netrăite, neexperimentate.

Tu ești adevăr! Dar asta se poate întâmpla doar în tăcere totală, când nici măcar un gând nu se mișcă, când mintea nu are nimic de spus, când nici măcar o undă nu este în conștiința ta. Când nu este nici o undă în conștiința ta, conștiința rămâne nedistorsionată. Când există o undă, există distorsiune.

Sursa foto: http://www.sxc.hu

Mergi la un lac. Stând pe margine, uită-te la reflexia ta. Dacă sunt valuri, unduiri pe lac, iar vântul suflă, reflexia ta tremură. Nu poți să-ți dai seama ce și cum – unde îți e nasul și unde îți sunt ochii – poți doar să ghicești. Dar când lacul este tăcut iar vântul nu bate, și nu este nici măcar o undă la suprafață, brusc tu ești acolo. În perfecțiune absolută, reflexia este acolo. Lacul devine o oglindă.

De fiecare dată când un gând se mișcă în conștiința ta, el distorsionează. Și sunt multe gânduri, milioane de gânduri, grăbindu-se în permanență, și e mereu oră de vârf. Douăzeci și patru de ore pe zi e oră de vârf, și traficul continuă și continuă și continuă, și fiecare gând este asociat cu mii de alte gânduri. Ele se țin toate de mână și sunt legate și interconectate, și toată mulțimea se grăbește în jurul tău. Cum poți să știi care este adevărul? Ieși afară din această mulțime.

Asta înseamnă meditația, despre asta e meditația: o conștiință fără minte, o conștiință fără gânduri, o conștiință fără nici un fel de unduire – o conștiință care nu se unduiește. Atunci este acolo în toată frumusețea și binecuvântarea ei. Atunci adevărul este acolo – numește-l Dumnezeu, numește-l Nirvana, sau cum vrei să-i zici. Este acolo și este acolo ca o experiență. Tu ești în ea și ea este în tine.

Folosește această întrebare. Fă-o să fie mai pătrunzătoare. Fă-o atât de pătrunzătoare, pune totul la bătaie, astfel încât mintea să nu te poată păcăli cu răspunsurile ei superficiale. Odată ce mintea dispare, odată ce mintea nu mai joacă vechile ei trucuri, vei ști ce este adevărul. Îl vei ști în tăcere. Îl vei ști în conștiența lipsită de gânduri.

Osho: The Heart Sutra (Sutra inimii)

(Text preluat, tradus și adaptat de aici: http://www.messagefrommasters.com/Osho/oshodiscourses/osho_on_what_is_truth.htm )

Comenteaza cu profilul de Facebook :