Osho, despre dualitatea viata-moarte si constienta…

Osho vorbește unui discipol despre binecuvântarea de a fi conștient de moartea sa iminentă de cancer.

”În ultima săptămână am aflat că am cancer. De atunci, cu excepția câtorva momente de panică și teamă, am simțit un calm și o relaxare profundă pătrunzând în ființa mea. Am renunțat déjà la viața mea, sau este aceasta liniștea acceptării?”

Noi am renunțat la viețile noastre chiar în momentul în care ne-am născut, pentru că nașterea nu este altceva decât un început al morții. Cu fiecare clipă vei muri mai mult și mai mult.

Nu înseamnă că într-o zi anume, la șaptezeci de ani, vine moartea; nu este un eveniment, este un proces care începe odată cu nașterea. Are nevoie de șaptezeci de ani; este un leneș puternic, dar este un proces, nu un eveniment. Și subliniez acest fapt, pentru a putea să clarific pentru tine că viața și moartea nu sunt două lucruri. Ele devin două dacă viața este un eveniment care încheie viața. Atunci devin două; atunci devin antagoniste, dușmani una față de cealaltă.

Când spun că moartea este un proces care începe cu nașterea, spun că viața este deasemenea un proces care începe odată cu aceeași naștere – și acestea nu sunt două procese. Este un singur proces: începe cu nașterea, se termină cu moartea.

Dar viața și moartea sunt ca două aripi ale unei păsări, sau două mâni, sau două picioare.

Chiar și creierul tău are două emisfere, separate, emisfera dreaptă și emisfera stângă. Nu poți exista fără această dialectică.

Viața este o dialectică – și dacă înțelegi asta, o imensă acceptare a morții vine la tine în mod natural. Nu este împotriva ta, este parte din tine; fără ea nu ai cum să fii în viață.

Este exact precum fundalul unei table negre pe care scrii cu cretă albă: tabla nu este împotriva cretei albe; o scoate pur și simplu în evidență, o face vizibilă. Fără tabla neagră scrisul tău alb va dispărea. Este ca ziua și noaptea – vedeți asta peste tot, dar vă comportați ca niște oameni orbi. Fără noapte nu există zi.

Cu cât mergi mai profund în dialectică…este o experiență miraculoasă. Fără inacțiune nu există acțiune; dacă nu te poți relaxa, nu poți acționa. Cu cât te poți relaxa mai mult, cu atât mai multă perfecțiune va fi în acțiunea ta. Ele apar ca fiind opuse; nu sunt. Cu cât te dizolvi mai bine în somn pe timpul nopții, cu atât mai ager, mai tânăr te vei trezi dimineața. Și peste tot în viață vei găsi același proces dialectic.

Misticii Zenului au un koan[1]: ei le cer discipolilor să mediteze asupra sunetului unei singure palme bătând. Este absurd, nu poate exista un sunet al unei singure palme bătând. Să bați cu ce? Pentru a bate din palme e nevoie de două mâini, aparent opuse una alteia, dar în profunzime creând o singură bătaie; unite în eforturile lor, coerente, nici opuse una alteia, nici contradictorii una față de cealaltă, ci complementare.

Meditația este dată pentru simplul motiv de a deveni conștient că în viață nu poți găsi un singur exemplu care să susțină existența sunetului unei singure palme bătând. Întreaga existență înseamnă două palme bătând: bărbatul și femeia, ziua și noaptea, iubirea și ura. Cu cât meditează mai profund discipolul…încet, încet, el devine conștient că în existență este imposibil să găsești așa ceva.

Și maestrul întreabă totul – ”L-ai descoperit? Ai auzit sunetul unei singure palme bătând?”

Multe idei le vin în minte: sunetul apei curgătoare, și se gândesc că poate acesta este. Și aleargă la maestru să-i spună, ”L-am găsit: sunetul apei curgătoare.”

Și vor primi o lovitură de la bățul maestrului: ”Idiotule! Ăsta nu e sunetul unei singure palme bătând. Este dualitate; du-te doar și vezi. Toate pietrele alea din apă, creează un sunet; nu este sunetul lui unu, este sunetul a două lucruri.” De fapt, nu poate fi sunetul unui singur lucru. Frustrat de mii și mii de ori, fiecare răspuns pe care discipolul îl găsește fiind respins, el ajunge la realizarea că sunetul vine întotdeauna de la două lucruri.

Tăcerea este a unului; doar tăcerea poate fi răspunsul.

Nu este o bătaie. Dar trecând prin tot acest proces de a ajunge la tăcere…și apoi se duce la maestru și maestrul întreabă, ”L-ai auzit?”

Și discipolul se închină la picioarele sale, cu lacrimi de bucurie în ochi. El nu poate nici măcar spune, ”Da, l-am găsit.” Asta nu poate fi exact. El nu a găsit tăcerea; dimpotrivă, el a dispărut în tăcere. Nu este o descoperire, este o dispariție.

El nu mai este. Doar tăcerea este.

Cine este acolo să spună acum, ”Am găsit răspunsul”? – de aceea apar lacrimile de bucurie și capul recunoscător care atinge picioarele maestrului.

Și maestrul spune, ”Înțeleg, nu-ți face probleme. Nu-ți face probleme că nu poți s-o spui. Nimeni nu poate s-o spună. De asta uneori, când ai mai venit, dând buzna cu un răspuns, chiar înainte să-mi fi spus răspunsul, te-am lovit cu bățul și ți-am zis, ”Idiotule! Du-te înapoi!” Și erai nedumerit, că nici măcar nu ai rostit răspunsul și fusese respins.

”Acum poți să înțelegi: nu este o chestiune a unui răspuns sau altul. Toate răspunsurile sunt greșite. Numai tăcerea – care este o prezență existențială, nu un răspuns intelectual – este corectă.”

Ești norocos să știi că în șapte zile vei muri, că ai cancer.

Toată lumea are cancer, doar câțiva sunt mai leneși!

Tu ești rapid! American!

Cei mai mulți oameni sunt indieni; chiar și în a muri, ei nu se grăbesc. Întârzie mereu, pierd mereu trenul.

Spun că ești binecuvântat să știi – pentru că toți vor muri, dar pentru că nu se știe când, unde, oamenii continuă să trăiască cu iluzia că vor trăi pentru totdeauna. Ei îi văd mereu pe alții cum mor. Asta le sprijină, logic, punctul lor de vedere că ”Cel care moare e mereu celălalt. Eu nu voi muri niciodată.”

Probabil că ai văzut mulți oameni murind, dându-ți astfel un sprijin puternic, un fundal rațional cum că cel care care moare e mereu celălalt. Și când mori, nu vei ști, vei fi inconștient – vei rata oportunitatea de a cunoaște moartea.

Cei care au cunoscut moartea sunt unanimi în opinia că aceasta este cea mai măreață experiență orgasmică a vieții.

Dar oamenii mor inconștient. Este bine că sunt boli care sunt predictibile.

Cancerul înseamnă că ai știut cu șapte zile înainte – sau cu șapte luni, sau orice altă perioadă ar fi – că moartea se apropie cu fiecare moment. Aceste șapte zile nu sunt permise tuturor. Cancerul pare să fie ceva pe care l-ai căștigat în viața ta anterioară – pentru că J.Krishnamurti a murit de cancer, Ramana Maharashi a murit de cancer, Ramalrishna a murit de cancer. Ciudat…trei oameni iluminați care nu sunt mitologici, care au trăit de curând au murit de cancer. Pare să fie ceva spiritual!

Are cu siguranță o dimensiune spirituală…Eu nu spun că toți cei care mor de cancer sunt ființe iluminate, dar ei pot deveni ființe iluminate mai repede decât oricine altcineva pentru că ceilalți continuă să trăiască cu iluzia că vor trăi; nu e nici o grabă. Meditația poate fi amânată – mâine, poimâne. Care-i graba? – și sunt lucruri mult mai urgente care trebuie făcute astăzi.

Meditația nu este niciodată urgentă pentru că moartea nu este niciodată urgentă. Pentru omul care ajunge să știe că cancerul urmează să lovească în șapte zile, totul în viață devine lipsit de sens. Toate urgențele dispar. El se gândea să facă un palat minunat; însăși ideea dispare. El se gândea să se lupte pentru următoarele alegeri; întreaga idee dispare. El era îngrijorat pentru al treilea război mondial; el nu mai e îngrijorat. Nu contează pentru el. Ce se întâmplă după el nu contează – el mai are doar șapte zile de trăit.

Dacă este puțin alert, în acele șapte zile el poate trăi șaptezeci de ani sau șaptesute de ani sau toată eternitatea – pentru că acum meditația devine o prioritate, iubirea devine o prioritate…dansul, bucuria, experimentarea frumuseții, care nu fuseseră niciodată priorități până atunci.

În această săptămână, noaptea de lună plină va fi o prioritate pentru că el nu va mai vedea niciodată luna plină. Aceasta este ultima sa lună plină.

A trăit ani de zile. Lunile au venit și s-au dus, și el nu și-a bătut capul cu ele; dar acum el trebuie să o ia în serios. Aceasta este ultima lună, aceasta este ultima șansă să iubească, aceasta este ultima șansă să fie, aceasta este ultima șansă să experimenteze tot ceea ce este frumos în viață.

Și el nu mai are energie pentru furie, pentru luptă. El poate amâna; poate spune, ”Peste o săptămână ne vom vedea la tribunal, dar săptămâna asta lăsați-mă să fiu în vacanță.”

Da, la început vei simți tristețe, disperare, că viața ți se scurge printre degete. Dar ea se scurge mereu printre degete, fie că o știi, fie că nu. Se scurge printre degetele tuturor, fie că o știu, fie că nu. Tu ești norocos că știi asta.

Îmi aduc aminte de un mare mistic, Eknath. Un om obișnuia să meargă la Eknath de ani de zile. Într-o zi s-a dus mai devreme de dimineață, când nimeni nu era pe acolo și l-a întrebat pe Eknath, ”Te rog, iartă-mă. Am venit mai devreme ca să nu mai fie nimeni altcineva, pentru că îți voi pune o întrebare pe care mereu am vrut s-o pun dar m-am simțit atât de stânjenit încât am reprimat-o.”

Eknath a spus, ”Nu era nici un motiv să fii stânjenit. Puteai să pui orice întrebare, oricând. Stai jos.”

Deci au stat jos în templu. Și omul a spus, ”Este dificil pentru mine; cum să o prezint? Întrebarea mea este: de ani de zile vin la tine și nu te-am văzut niciodată trist, frustrat. Nu te-am văzut niciodată în anxietate, în vreun fel de îngrijorare. Tu ești mereu fericit, mereu împlinit, mulțumit.

”Nu pot să cred așa ceva. Mintea mea care se îndoiește spune, ”Omul ăsta se preface”. Am luptat cu mintea mea, spunându-i că nu poți să pretinzi ani de zile: ”Dacă el se preface, încearcă tu asta.”. Și am încercat – pentru cinci minute, șapte minute cel mult, și uit complet de asta. Grijile vin, mânia vine, tristețea vine, și dacă nu vine nimeni, atunci vine soția! și toate pretențiile s-au dus.

”Cum reușești, zi după zi, lună de lună, an după an? Mereu am văzut aceeași bucurie, aceeași grație. Te rog, iartă-mă, dar îndoiala persistă cumva că te prefaci. Poate că nu ai o soție; asta pare să fie singura diferență dintre mine și tine.”

Eknath a spus, ”Arată-mi doar mâna ta.”

I-a luat mâna în mâinile sale, a spălat-o, s-a uitat la ea…foarte serios.

Omul a spus, ”E ceva în neregulă? Ce s-a întâmplat?” A uitat cu totul de îndoiala sa și de pretenții și de Eknath.

Eknath a spus, ”Înainte să încep să-ți răspund la întrebare, ca o paranteză, văd că linia vieții tale s-a sfârșit…doar șapte zile în plus. Am vrut să-ți spun asta mai întâi, căci s-ar putea să uit. Odată ce încep să-ți explic și să-ți răspund la întrebare, s-ar putea să uit.

Omul a spus, ”Nu mă mai interesează întrebarea, și nu mă mai interesează răspunsul. Ajută-mă doar să stau în picioare.” El era un bărbat tânăr.

Eknath a spus, ”Nu poți să stai în picioare?”

El a spus, ”Simt că toată energia s-a dus. Doar șapte zile, și aveam atât de multe planuri…totul spulberat. Ajută-mă! Casa mea nu este foarte departe, doar du-mă acasă.”

Eknath a spus, ”Poți să te duci. Poți să mergi- ai venit pe jos perfect în regulă chiar acum câteva secunde.”

Dar omul a încercat cumva să stea în picioare; arăta ca și cum toată energia sa fusese absorbită. Și în timp ce cobora pe scări, puteai să vezi că devenise brusc bătrân, se sprijinea de scări. În timp ce mergea pe drum, puteai să vezi – ar fi putut să cadă în orice moment, mergea ca un bețiv. Cumva a ajuns acasă.

Toată lumea se trezea; era dimineața devreme. Și s-a dus să se culce; au întrebat cu toții, ”Care e problema? Ești bolnav, nu te simți bine?”

El a spus, ”Acum nici măcar boala nu mai contează. A te simți bine sau nu este irelevant. Linia vieții mele s-a sfârșit – doar șapte zile. Azi e duminică; duminica viitoare, când apune soarele, eu voi fi dus. Sunt deja dus!”

Toată casa era tristă. Rudele au început să se adune, prietenii- pentru că Eknath nu spusese niciodată o minciună, era un om al adevărului. Dacă el a spus-o, moartea e sigură.

În a șaptea zi, chiar înainte să apună soarele – și soția plângea, și copiii plângeau, și frații plângeau, iar tatăl și mama bătrâni deveniseră inconștienți.

Eknath a ajuns la casă, și au spus cu toții, ”Ai ajuns exact la timp. Binecuvântează-l doar; el pleacă într-o călătorie necunoscută.”

Și în șapte zile acel om se schimbase atât de mult; chiar și Eknath a trebuit să facă un efort să-l recunoască. Era pur și simplu un schelet.

Eknath l-a scuturat; a încercat cumva să-i deschidă ochii. Eknath a spus, ”Am venit să-ți spun că nu vei muri. Linia vieții tale este încă suficient de lungă. Am spus că vei muri în șapte zile ca răspuns la întrebarea ta. Acela a fost răspunsul meu.”

Și omul a sărit în sus. A spus, ”Acela a fost răspunsul tău? Dumnezeule! Mă omorâsei deja. Mă uitam pur și simplu afară pe fereastră, așteptând să apună soarele, și aș fi murit.”

Și a fost bucurie…Dar bărbatul a întrebat, ”Ce fel de răspuns e ăsta? Genul ăsta de răspuns poate omorî oamenii. Tu pari să fii un criminal! Noi credem în tine, iar tu profiți de credința noastră.”

Sursa foto: http://www.judydouglass.com

Eknath a spus, ”În afara acelui răspuns, nimic nu ar fi ajutat. Am venit să te întreb: în șapte zile te-ai luptat cu cineva, te-ai mâniat pe cineva? Ai fost la tribunal? – care este practica ta; în fiecare zi, ești la tribunal.”

Și el era acel gen de om, aceea era afacerea sa. Chiar și pentru criminali era pregătit să fie un martor ocular; doar să-l plătești destul. În cazul unei crime fusese martor ocular la tribunal, și tribunalul știa că acest om nu putea fi martor ocular la totul – el era un martor de profesie.

Judecătorul a întrebat, ”Cât de departe erai când a avut loc această crimă?”

El a spus, ”Cinci metri și cincisprezece centimetri.”

Judecătorul a spus, ”Minunat! Asta înseamnă că ai măsurat distanța dintre tine și omul care a fost omorât?”

El a spus, ”Da, pentru că știam că vreun idiot sau altcineva o să pună întrebarea, așa că e mai bine să fii pregătit. Am măsurat centimetru cu centimetru; au fost exact cinci metri și cincisprezece centimetri.”

Aceasta era afacerea sa.

Eknath a întrebat, ”Ce s-a întâmplat cu afacerea ta? În șapte zile de câte ori ai fost martor ocular, cât ai câștigat?”

El a spus, ”Ce tot vorbești? Nu m-am mișcat din pat. Nu am mâncat; nu există poftă, nu există sete. Sunt pur și simplu mort. Nu simt nicio energie, nicio viață în mine.”

Eknath a spus, ”Acum ridică-te, e timpul. Fă o baie bună, mănâncă bine. Mâine ai un caz la tribunal. Continuă afacerea. Și ți-am răspuns la întrebare. Pentru că din momentul în care am devenit conștient că toată lumea trebuie să moară…

”Și moartea poate veni mâine – tu ai avut șapte zile. Eu nu am nici măcar șapte zile; mâine s-ar putea să nu mai văd răsăritul soarelui. Nu am timp de lucruri prostești, de ambiții stupide, de lăcomie, de mânie, de ură; pur și simplu nu am timp – pentru că mâine s-ar putea să nu mai fiu aici.

”În această perioadă scurtă de viață, dacă pot să mă bucur de frumusețile vieții, de frumusețile ființelor umane; dacă pot să-mi împărtășesc iubirea, dacă pot să-mi împărtășesc cântecele, poate că moartea nu va fi dură cu mine.”

Am auzit de la cei din vechime că cei care știu cum să trăiască, automat ajung să știe cum să moară. Moartea lor are frumusețe, pentru că ei mor doar la exterior; în interior, călătoria vieții continuă.

Faptul că ai ajuns să știi că ai cancer va fi cu siguranță șocant, va aduce tristețe și disperare. Dar voi sunteți sannyasinii mei; trebuie să faceți din această oportunitate o mare transformare a ființei.

Aceste câteva zile în care vei fi aici ar trebui să fie zile de meditație, de iubire, de compasiune, de prietenie, de jucăușenie, de râs; iar dacă poți să faci asta, vei fi răsplătit printr-o moarte conștientă. Aceasta este răsplata unei vieți conștiente.

O viață inconștientă ajunge să moară inconștient.

O viață conștientă este răsplătită de existență printr-o moarte conștientă. Și a muri conștient înseamnă să cunoști experiența orgasmică supremă a vieții, și să cunoști totodată că nimic nu moare, că numai forma se schimbă. Te muți într-o nouă casă – și bineînțeles o casă mai bună, pe un nivel de conștiință mai înalt. Folosești oportunitatea pentru a crește.

Și viața este absolut dreaptă, corectă. Orice câștigi, nu pierzi niciodată, ești răsplătit pentru asta.

Acceptă faptul că moartea este doar o parte din viața ta, și acceptă faptul că este bine că ai ajuns să știi dinainte. Altfel, moartea vine și tu nu îi auzi pașii, sunetele morții care se apropie de tine. De aceea am spus că ești norocos: moartea a bătut la ușă cu șapte zile înainte.

Folosește aceste zile într-o acceptare profundă.

Fă din aceste șapte zile, zile cât mai pline de bucurie; fă din aceste șapte zile, zile pline de râs.

Mori cu o glumă pe fața ta – zâmbetul, recunoștința, gratitudinea pentru tot ceea ce ți-a oferit viața.

Și asta vă spun: moartea este o ficțiune. Nu există moarte pentru că nimic nu moare, doar lucrurile se schimbă. Iar dacă ești conștient, poți să le faci să se schimbe în bine.

Așa are loc evoluția.

Așa ajunge un om inconștient un Gautama Buddha.

Osho, The Osho Upanishad, Ch 8, Q 1

Sursa web: http://www.oshonews.com/2011/07/conscious-life-conscious-death/

Copyright© OSHO International Foundation

Copyright, pentru prezenta versiune în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-dualitatea-viata-moarte-si-constienta/”

[1] O ”ghicitoare” fără un răspuns rațional (n.tr.)

Comenteaza cu profilul de Facebook :