• Osho, despre Dumnezeu ca Dansator…

    Posted on August 6, 2015 by in Dans

    În Est noi nu ne-am gândit niciodată la Dumnezeu ca la un pictor. Ne-am gândit la Dumnezeu ca la un dansator. Dansul nu poate fi separat de dansator; pictura poate fi separată. De aceea dansul este viu iar pictura este moartă. Oricât de frumoasă ar fi o pictură, este moartă. Este separată de creator. În momentul în care este separată este moartă. Poate că a avut o viață în mintea pictorului, poate că a fost vie când nu era pictată. În momentul în care este pictată este terminată; este deja un produs mort. Dar un dans…

    În India îl numim pe Dumnezeu `Nataraj`- Dumnezeul dansatorilor. Poate că l-ai văzut pe Shiva dansând. Acesta este conceptul oriental despre Dumnezeu – un concept non-dual. Când dansatorul se oprește, dansul se oprește. Nu poți separa acțiunea de a dansa de dansator. Și dansul ajunge la o culme, la un crescendo, când dansatorul este complet pierdut în el – când nu există nici dansator, nici dans; ambii sunt una…o mișcare de energie și încântare pură.

    Sursa foto: https://www.flickr.com

    Nataraj, Dumnezeu ca Dansator. Sursa foto: https://www.flickr.com

    De aceea, nimic nu poate fi comparat cu dansul – poezia, pictura, sculptura; nimic nu se apropie măcar. Dansul rămâne arta supremă. Și aceasta este prima artă care s-a născut și care va rămâne și ultima artă, pentru că dansul are o anumită calitate a vieții însăși în el.

    Dumnezeu este un dansator. El nu este un creator precum un pictor; este un creator precum un dansator.

    Apoi lăsați-mă s-o spun în alt fel. Dumnezeu nu este un creator ci creativitate…o energie dinamică. În momentul în care spui creator, el este mort. Însăși cuvântul ”creator” are un punct în el. Creativitatea cu un final deschis, mișcându-se și mișcându-se extraordinar și atingând culmi tot mai înalte și mai înalte…

    Animalele sunt un dans al lui Dumnezeu. Copacii sunt și ei un dans al lui Dumnezeu. Umanitatea este deasemenea un dans al lui Dumnezeu, ajungând tot mai sus și mai sus. Dumnezeu se mișcă tot mai rapid și mai rapid – mai nebun, mai rapid, dizolvându-se în dansul său.

    Un Buddha sau un Isus sunt supremul dansului său…în care dansatorul este atât de complet beat și nebun încât a devenit dansul.

    De aceea spun că dacă trăiești viața în dinamismul său vei ajunge mai aproape de Dumnezeu – pentru că El încă dansează. Nu spune că El a creat lumea – El încă creează. Altfel, cum continuă să crească copacii? Cum continuă să înflorească florile? În fiecare moment lumea este reînnoită. În fiecare dimineață viață proaspătă este eliberată.

    Nu, Dumnezeul creștin este fals – Dumnezeul care a creat lumea în șase zile și apoi s-a odihnit într-a șaptea. Nu pare să fie adevărat – o vacanță pentru Dumnezeu va fi o moarte. Gândește-te doar. O vacanță pentru Dumnezeu va fi moartea creației sale. Dansatorul nu se poate duce în vacanță, altfel dansul va dispărea. Și însăși ideea că Dumnezeu a obosit este stupidă. El încă creează. El nu este altceva decât creativitate.

    Gândește în termeni de energie; nu gândi în termeni de lucruri. Gândește în termeni de energie. Oceanul sălbatic…Dumnezeu este un ocean sălbatic de energie – continuă iar și iar, valuri după valuri, fără sfârșit. Nu a existat niciodată un început. Chiar ideea de început este a minții. Cum ar putea lumea să înceapă?

    Înainte de Darwin, creștinii obișnuiau să creadă că Dumnezeu a creat lumea pe o dată anume. Un teolog stupid a decis chiar și data și ziua – cu 4004 ani înainte de Isus, chiar într-o luni el a început…trebuie să fi fost pe 1 ianuarie.

    Atunci apare întrebarea – ce făcea el înainte de asta? Nu întreba creștinii; ei se vor înfuria. Chiar și un om ca Sf. Augustin a devenit foarte furios. Un om a întrebat – întrebarea pare să fie foarte relevantă și inocentă – el a întrebat, ”Pot să înțeleg că Dumnezeu a creat lumea cu 4004 ani înainte să se nască Isus, dar ce a făcea el înainte de asta?”

    Bineînțeles că nu este niciun răspuns la asta în teologia creștină. Sfântul Augustin a devenit foarte furios și a spus, ”El contempla și se gândea la pedepse pentru oameni ca tine care pun astfel de întrebări.”

    Asta nu e ceva foarte sfânt. Întrebarea era foarte inocentă; această furie este irelevantă. Dar omul a ridicat o întrebare care pune la pământ toată teologia creștină. Nu, nu a existat niciodată niciun început. Nu poate fi, pentru că atunci va apare mereu întrebarea – ce a fost înainte de început? Și nu va fi niciodată niciun început, pentru că va apare întrebarea – ce va fi atunci după sfârșit? Dacă poți concepe ceva înainte de început, atunci acela nu a fost începutul. Dacă poți concepe ceva după sfârșit, atunci acela nu este sfârșitul.

    Lumea este un proces continuu. Dumnezeu este creativitate – creând și creând și creând. De fapt, în momentul în care spun ”creând”, nu mă simt foarte fericit. Limbajul nu este prea capabil să exprime asta. În momentul în care spun ”creând”, din nou pare că El este separat.

    Nu, El este creatorul și El este creatul. El este aceeași energie care devine o piatră, devine un copac, devine un om…aceeași energie care devine un păcătos și devine un sfânt…aceeași energie care plânge și suspină și râde…aceeași energie care devine zi și noapte, viață și moarte, vară și iarnă – non-duală.

    Existența este Dumnezeu chemat prin iubire, provocat prin iubire. În momentul în care devii capabil de rugăciune, existența devine Dumnezeu. În momentul în care devii capabil de iubire profundă, viața devine Dumnezeu. Este o transfigurare a aceleiași energii.

    Deci Dumnezeu nu este ceva care există acolo ca un obiect. Dacă eu l-am experimentat, nu pot să ți-l arăt și ție. Dacă nu îl provoci, dacă nu te înțelegi cu el, dacă nu îngenunchezi în rugăciune, dacă nu îl chemi, nu îl poți cunoaște.

    Și dilema este că mai întâi vrei să fii absolut sigur că există, atunci te poți ruga. Și doar prin rugăciune El este; doar prin încredere El este. Și tu vrei ca mai întâi să fii sigur în legătură chiar cu ipoteza existenței lui Dumnezeu, apoi poți avea încredere.

    Acum aceasta este dilema. Dacă alegi că mai întâi ai nevoie de siguranță, atunci nu vei fi niciodată capabil să știi ce este Dumnezeu.

    Doar jucătorii de noroc îl pot cunoaște pe Dumnezeu…care nu-și fac griji pentru siguranță, care sunt pregătiți să intre în pericol, care sunt pregătiți să intre în nesiguranță, care sunt pregătiți să intre în necunoscut, care sunt pregătiți că părăsească trecutul confortabil, trecutul convenabil, care sunt precum copiii mici – mereu minunându-se, mereu minunându-se.

    Dumnezeu este doar pentru cei care sunt curajoși. Este cel mai mare curaj care există.

    Pentru că este cel mai dificil lucru – aproape imposibil pentru minte de făcut. Mai întâi vine încrederea și apoi apare Dumnezeu. Tu îl creezi pe Dumnezeu prin încrederea ta. Aici deschizi ochii încrederii și brusc viața ia o turnură, este transformată – devine dumnezeiască, devine divină.

    Dumnezeu este subiectivitatea ta, odihna ta cea mai intimă, venirea acasă.

    Dumnezeu nu are nimic de-a face cu teologia; are ceva de-a face cu modul în care îți trăiești viața – dacă trăiești prin minte sau trăiești prin inimă.

    Dacă trăiești prin inimă, uită tot despre Dumnezeu; va avea grijă El însuși. El va veni, va bate la ușa inimii tale. Mai devreme sau mai târziu vei auzi sunetul pașilor săi venind tot mai aproape și mai aproape. Însăși bătăile inimii tale vor deveni pașii…sunetul pașilor săi. Însăși respirația ta va fi intrarea și ieșirea sa.

    Sursa: Osho, Nirvana, the last nightmare, Ch.4, q.1

    Copyright© Osho International Foundation

    Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-dumnezeu-ca-dansator/

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

    Post Tagged with , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.