• Osho, despre Evanghelii, tehnici, iubire…(II)

    Posted on May 13, 2014 by in Evolutie Spirituala, Osho despre crestini si crestinism

    Citiți și prima parte a articolului, aici.

    Iisus era capabil să spună „da” morţii, iar tu nu eşti capabil să spui „da” nici măcar vieţii tale. Mai întâi învaţă să spui „da” vieţii şi abia apoi, într-o zi  vei atinge o culme, desăvârşirea, împlinirea, când tu însuţi poţi să spui „da” morţii – căci ai învăţat să spui „da” şi te-ai bucurat să spui „da” şi ţi-ai dat seama ce frumos este să spui „da”.

    Gândeşte-te la faptul că ego-ul spune întotdeauna „nu”. Negaţia este drumul egoului. Înţelege deci bine că atunci când copiii încep să spună „nu”, odată cu acel moment ei încep să devină, totodată, egoişti. Într-o anumită fază, copilul începe să spună „nu” şi-i place chiar să spună „nu” la orice îi zici tu. Într-o anumită fază, a spune „nu” vine de la sine.

    De ce copilul spune „nu”? Pentru că trebuie să-şi creeze egoul. Iar egoul poate fi creat numai prin negaţie. Cu cât spui mai des „nu”, cu atât mai puternic va fi egoul. Cu cât spui mai des „da” cu atât mai repede va începe egoul să se dizolve. Dacă ai spus un „da” întregii tale vieţi – fără nici un fel de oprelişte – atunci egoul dispare. Rugăciunea ta începe cu acest „da”, în acest „da” constă rugăciunea ta.

    Dar mai întâi trebuie să înveţi să spui „da” vieţii; numai atunci poţi să spui „da” şi morţii. Cum vrei să fii în stare să spui „da” morţii dacă nu poţi să spui „da” nici măcar vieţii şi bucuriei?

    Nu mai fi călugăriţă şi nici aşa zis călugăriţă. Acestea sunt stări proaste, patologice, nevrotice, isterice.

    Dar de ce au ales oamenii de-a lungul secolelor această modalitate de a trăi? Este vorba de un anumit truc, de o strategie. Călugăriţa învaţă să spună „nu” corpului, sexului, iubirii ei, tuturor relaţiilor ei şi în acest fel toate porţile sunt închise. Ea nu poate să spună „da” nici unui fel de experienţă de viaţă. Prin asta, „da”-ul ei spus din toată inima se simte înăbuşit, ţinut departe de toate porţile şi ferestrele. În aceasta stare de înăbuşeală ea începe să să spună „da” lui Cristos. Dar acest „da” este unul patologic, nu este un „da” veritabil. Este o constrângere, un act făcut cu forţa.

    Poţi să mă urmăreşti? Dacă nu spui „da” la nimic, este ca şi cum ai fi într-un deşert; te-ai rătăcit şi nu vezi nici o oază nicăieri şi eşti însetat de câteva zile, ţi-e foarte, foarte sete. Setea este copleşitoare. Dar poţi să-ţi bei propria urină. Este ştiut faptul că oamenii au făcut lucrul acesta. Poţi să bei urina unei cămile. Omoară cămila şi bea apa care s-a păstrat în corpul ei. Acest lucru provoacă dezgust, dar aşa se întâmplă dacă nu este nici o posibilitate de a găsi apă şi eşti însetat, iar setea devine atât de intensă, încât poţi să bei orice, chiar şi apă murdară, pe care o vei bea ca şi cum ar fi „apa vieţii”.

    Nu trebuie să fii Mararji Desai. Poţi să-ţi bei propria urină fără să fii un Mararji Desai dacă eşti în deşert şi ţi-e sete. Atunci vei înţelege ideea sa că urina este „apa vieţii”. El încearcă acum să impună două lucruri în India. Cu unul deja a început; e vorba de prohibiţie…mai întâi ţara trebuie să treacă prin asta şi al doilea pas – pasul logic – ar fi să constrângă oamenii să bea propria lor urină, pentru că este „apa vieţii”.

    Nu trebuie să fii Mararji Desai. Dacă te-ai rătăcit într-un deşert, atunci vei bea tot ce vei găsi. Dacă eşti înfometat şi nu ai hrană, atunci vei mânca tot ce vei găsi. Nu prea ai de ales. Nu vei putea întreba: „Unde este meniul?” – este un nonsens. Dacă eşti înfometat în deşert, atunci nu mai întrebi de meniu. Tot ceea ce se poate mânca, indiferent ce, vei mânca.

    Acesta este trucul: spune „nu” sexului dacă eşti înfometat de sex şi pofta se va mări. Ai dori să iubeşti pe cineva, dar acest lucru nu e posibil. Iubirea nu e posibilă. Nu poţi iubi un om – această poartă îţi este închisă, iar în privinţa capacităţii tale de a iubi, lucrurile stau ca şi în cazul setei. Creşte neîncetat. Începi să-l iubeşti pe Cristos şi devine totul patologic. Sunt cunoscute poveştile despre călugăriţe care spun că Cristos vine noaptea la ele şi doarme cu ele şi le mângăie sânii. Se ştiu cazuri de măicuţe care au fost gravide din cauză că Cristos s-a culcat cu ele. Fireşte că graviditatea lor era o vorbă în vânt, căci era vorba de graviditate simulată. Dar numai faptul că şi-au imaginat acest lucru este patologic.

    Dacă dragostea ta este înfometată, atunci numai o poartă este deschisă. Este exact ca şi cum toate porţile casei sunt închise şi numai o gaură a mai rămas, iar casa este în flăcări. Atunci nu te mai gândeşti şi nici nu mai întrebi dacă este cuviincios să ieşi din casă prin acea gaură. Vei ieşi din casă şi pentru aceasta orice gaură este bună.

    Aceasta este situaţia în care s-au făcut ei călugări şi călugăriţe. Lasă iubirea ta să înfometeze, căci atunci sigur te va îndrepta spre Iisus. Dar aceasta este o necesitate şi nu convertire; asta nu e transformare. Este o situaţie extrem de urâtă.

    Părerea mea este exact contrariul. Eu spun: faceţi dragoste unul cu altul cât de mult puteţi. Faceţi din acest lucru o sărbătoare intensă. Lasă-l pe Iisus să vină la tine prin bucurie.

    Iubeşti o femeie, un bărbat, iubeşti atât de profund încât într-o zi începi să simţi profunzimile lui sau ale ei. Iar aceste profunzimi vor reprezenta poarta către Iisus sau către Krishna sau orice nume vei dori să-i dai. Iubeşte profund, atât de profund încât corpul celui iubit, mintea şi chiar el însuşi se estompează.

    Iubiţi-vă atât de profund, încât într-o zi să fiţi două ceruri complet pure şi unite, pătrunzându-se unul pe altul.În chiar acea clipă, vei şti că cel iubit a fost poarta ta de ieşire. Sărbătoreşte! Lasă-L pe Dumnezeu să vină la tine prin sărbătoare şi bucurie şi atunci vei fi sănătos. Eu numesc asta sfinţenie.

    Călugării şi măicuţele nu sunt sfinţi. Ei au nevoie de îngrijire psihiatrică; mintea lor nu este în armonie. Ea nu poate fi în armonie pentru că a ales un drum prost, nenatural, pervers.

    Dacă mă asculţi, această problemă nu va mai exista. Să-ţi fie foarte clar de la început; eu vă aduc un Iisus cu totul nou, un Iisus mai adevărat decât v-a dat Vaticanul. Şi eu vreau ca Iisus să vină la voi prin viaţă, prin iubire, prin lumină şi nu prin perversiune.

    Evangheliile nu deţin tehnici cu care s-ar putea dezvolta iubirea inimii. În afara de aceasta, Evangheliile sunt prea grele pentru oamenii simpli. Poate că acesta este motivul pentru care mesajul cristic apare ca fiind din ce în ce mai puţin practic, faţă de cel al lui Buddha, de exemplu.

    Întrebarea este pusă de Prem Nirvan. Iubirea nu se întemeiază pe metode tehnice. Calea iubirii nu cunoaşte tehnici prin care ai putea să-ţi amplifici iubirea.

    Pe calea inteligenţei, Jnana Yoga, calea cunoaşterii, se pot aborda multe tehnici. Meditaţia este o tehnică. Datorită inteligenţei se dezvoltă tehnicile. Inteligenţa creează întotdeauna tehnologie. Dacă inteligenţa se foloseşte în spiritualitate ea creează Yoga, Tantra– şi acestea sunt tehnologii, dar pentru fiinţa interioară. Inteligenţa este tehnologică. Ea găseşte întodeauna căi prin care lucrurile se pot face mai eficient. Acolo unde se foloseşte inteligenţa, se vor găsi căi mai bune pentru a ajunge la ţelul propus – mai repede, mai direct, cu mai puţine neplăceri, cu mai puţine costuri – asta face inteligenţa.

    Calea iubirii însă, Bhakti yoga, – şi Iisus este un devot – nu cunoaşte tehnici. Dragostea nu este o tehnică, te rog nu uita acest lucru. Iubirea nu este o tehnică şi nu poate fi o tehnică, iar dacă aduci tehnici, vei omorî iubirea.

    Sursa foto: http://ellieericson.wordpress.com

    Acest lucru se petrece în Occident, unde sunt date o mulţime de tehnici pentru amplificarea iubirii. Fiecare învaţă din cărţi cum se iubeşte mai eficient, cum se poate ajunge la un orgasm mai puternic, şi aşa mai departe. Acum, când totul este la dispoziţia oricui, oamenii devin incapabili să mai iubească. În acelaşi timp, mai trebuie înţeleasă încă o problemă. Dacă te interesezi prea mult de tehnici, nu vei mai trăi nici un orgasm. Este imposibil, pentru că tot interesul tău este centrat pe tehnică – cum dealtfel se şi face. Dacă eşti prea interesat de Vatsyayana şi posturile sale amoroase, atunci vei practica un fel de gimnastică, un fel de exerciţii. Iar iubirea va dispărea.

    Iubirea nu are nevoie de tehnici. Nu vezi asta? Animalele iubesc şi ele, păsările, copacii la fel, şi dacă ai ochi să vezi, întreaga existenţă este o energie a iubirii. Dar pentru asta nu există tehnică. Totul este natural, spontan. Tehnicile se opun spontaneităţii.

    Iubirea nu este tehnică, ci spontaneitate. Tot ce are ea nevoie este ca tu să-ţi laşi toată fiinţa ta să sălăşluiască în inimă. Drumul către iubire nu trece prin cap, ci prin inimă. Realizează că numai inima este capabilă să iubească.

    Este asemenea unui trandafir care se deschide. Nu trebuie să-l deschizi tu, el este singur capabil să se deschidă. Această capacitate îi este înnăscută, ea aparţine drumului ei. Floarea unui trandafir se deschide de la sine. Exact la fel se deschide şi inima; ea nu are nevoie de antrenament. Dacă o antrenezi, o distrugi, căci prin antrenament distrugi spontaneitatea.

    De aceea Evangheliile nu dau tehnici, Nirvan. Pe această cale nu pot fi date tehnici.

    Ţie îţi place Buddha. În Occident, numărul adepţilor lui Buddha creşte pe zi ce trece, căci Occidentul este preponderent mental. Acolo domină inteligenţa; Occidentul este tehnic din aproape toate punctele de vedere.

    Deci trăieşti o imensă fascinaţie când citeşti despre Buddha, Patanjali sau Vatsyayana; şi se potriveşte mai bine. Întreaga ta fiinţă spune: „Da, aşa trebuie să fie!” Tu eşti pregătit să-l accepţi pe Buddha, pe Patanjali, pe Mahavir.

    Occidentul îi dă din ce în ce mai puţină importanţă lui Cristos, cauza fiind faptul că nu se mai trăieşte prin inimă; inima este uitată. Oamenii sunt creştini pentru că s-au născut creştini, însă farmecul lor scade din ce în ce mai mult în fiecare zi. Ei atrag prin faptul că stau bine cu logica, cu inteligenţa, şi există un drum clar trasat pentru ce trebuie făcut.

    Dragostea nu se face, se petrece, ea este credinţă şi nu tehnică. Iisus spune: „Iubeşte-l pe Dumnezeu”. Dacă înţelegi că trebuie să iubeşti, atunci nu mai este nici o problemă. Dacă nu poţi să iubeşti, atunci Iisus nu este calea ta. În acel moment trebuie să te opreşti la Buddha. Pe drumul lui Buddha, nu există dragoste. Nu există emoţii, sentimente, iubire. Buddha spune: „Cei care sunt înclinaţi către sentimente, către emoţii şi au o natură afectivă trebuie să găsească alte căi. Calea mea nu este pentru ei.”

    Ştiţi că Buddha a fost mult timp împotriva iniţierii femeilor? A refuzat acest lucru foarte mult timp. De multe ori a fost întrebat: „De ce nu iniţiezi femei?” Şi el avea obiceiul să răspundă : „Nu, calea mea este calea inteligenţei şi nu a iubirii şi dacă las femeile să vină, ele vor strica toată munca mea.”

    Pentru că se exercita foarte multă presiune asupra sa – Buddha era un om prin excelenţă democratic şi era conştient că nu era corect să excluzi femeile – s-a explicat imediat, chiar dacă ezita. În ziua când a început să iniţieze femei, a explicat: „Calea mea ar fi rămas cel puţin cinci mii de ani pură. Dar acum pot să sper că va rămâne încă cinci sute de ani astfel, dar nu mai mult de atât.” Şi chiar aşa s-a petrecut. Odată cu intrarea femeilor, caracteristicile budismului au început să se schimbe, căci femeia aduce cu sine iubirea. Curând Buddha şi-a părăsit corpul fizic şi calitatea budismului s-a schimbat. Dacă Buddha s-ar reîntoarce, nu ar mai fi în stare să recunoască budismul care domină acum China, Burma şi Thailanda. Nu l-ar putea recunoaşte, pentru că întreaga lui calitatea s-a schimbat. Întreaga lui viaţă, Buddha a spus că rugăciunea este un nonsens şi că numai meditaţia poate ajuta. El mergea exclusiv pe calea inteligenţei, rugăciunea era pentru el lipsită de importanţă. El spunea: „Nu există Dumnezeu, deci cui vă rugaţi? Este o nebunie”. Tot el spunea: „Nimeni în afară de tine nu te poate ajuta.”

    Ultimul lui mesaj pe patul de moarte a fost…Ananda, discipolul lui principal, l-a rugat: „Bhagwan, dă-ne ultima ta învăţătură.” Şi Buddha a spus: „Ananda, appa di po bhava. „Fii propria ta lumină. Altă lumină nu există. Deci nu te uita la cer, nu privi la mine, căci altă lumină nu există. Fii propria ta lumină. Propria ta inteligenţă trebuie să devină lumina ta; bazează-te exclusiv pe tine însuţi – nu fi dependent de nimic altceva. Nu căuta alt sprijin, nu căuta refugiu.”

    Sursa foto: http://www.meditationoasis.com/

    El era unul dintre oamenii cei mai inteligenţi care s-au născut vreodată pe pământ. Însă curând după ce a plecat, calitatea învăţăturii sale a început să se schimbe. Iar una din cele mai mari surprize ale istoriei este că din budism a apărut Tantra, izvorul artelor iubirii. Budismul a fost izvorul acestor arte ale iubirii. Acesta este un Buddha total. Nu există nici o legătură între cei doi; dar aşa trebuia să fie. Femeile abia intraseră – veniseră în număr mare, şi femeile au o inimă iubitoare, aşa că au influenţat toată învăţătura – curând raportul dintre bărbaţi şi femei a devenit de unu la patru. Odată cu ele, femeile au adus dragostea, delicateţea, bunătatea, feminitatea, sensibilitatea. Odată cu ele a venit tot ce Buddha a respins. Calitatea s-a schimbat: Buddha a devenit Dumnezeu, a fost venerat, adorat. I s-au construit temple, i s-au ridicat statui, iar tot ceea ce Buddha spusese că nu-şi are locul pe calea sa, a pătruns şi a înflorit.

    Aceasta nu înseamnă că ceva merge prost. Nu mergea nimic prost, pentru că mulţi oameni şi-au atins ţelul prin dragoste. Însă puritatea budismului s-a pierdut. NU mai exista exclusivitatea inteligenţei. Calea lui Buddha era din ce în ce mai mult punctul de întâlnire al contrariilor.

    Acest lucru îmi place foarte mult. Nimic de acest gen nu s-a petrecut pe calea lui Iisus. Nimeni nu ar fi urmat calea lui Iisus dacă aceasta ar fi condus la inteligenţă, dacă ar fi fost calea inteligenţei, aproape nimeni. Calea lui Iisus rămâne pură. Este calea rugăciunii, a iubirii – iubire faţă de întreaga existenţă – iubire faţă de Dumnezeu, iar Dumnezeu înseamnă totul. Aici nu vei găsi tehnici. Dacă vei căuta tehnici în Evanghelii, atunci nu eşti pe drumul cel bun. Caută-le în Yoga Sutra a lui Patanjali, caută-le în Vijnana Bhairva Tantra. Caută-le altundeva, pentru că Iisus este un îndrăgostit de Dumnezeu.

    Dacă înţelegi că trebuie să iubeşti, nu mai ai nevoie de nimic altceva; dacă însă nu poţi să iubeşti, atunci această cale nu te poate ajuta cu nimic. Las-o deoparte, pentru că nu este pentru tine.

    Problema este că Nirvan ar vrea să iubească şi nu poate. De aceea caută tehnici. Dar iubirea nu se produce prin tehnici, deci ceea ce vrei tu este imposibil. Nirvan, urmează calea inteligenţei. Dacă Buddha te atrage, atunci nu este nici o problemă. Uită-l pe Iisus! Buddha îţi este de ajuns.

    Evangheliile nu deţin tehnici cu care s-ar putea dezvolta iubirea inimiinici nu există. În afara de aceasta, Evangheliile sunt prea grele pentru oamenii simpli.

    Nirvan, în această privinţă te înşeli. Evangheliile sunt greu de înţeles numai pentru intelectuali, nu şi pentru oamenii simpli. Iisus a mers cu oameni simpli. El era împotriva intelectualilor, fiind cu totul de partea oamenilor simpli. Întreaga tinereţe şi-a petrecut-o înconjurat de oameni simpli, căci ei au o inimă pură. Intelectualii îşi pierd inima, căci ei trăiesc în cap. Ei se gândesc la iubire, dar nu pot iubi. Dacă uneori spun că s-au îndrăgostit, atunci ei doar gândesc că sunt îndrăgostiţi.

    Nu poţi să iubeşti cu mintea. Este la fel de imposibil şi cum ai putea să vezi prin urechi sau să auzi prin ochi. Nu poţi să auzi prin ochi ochi sau să vezi prin urechi, pentru că ele nu sunt create pentru asta.

    Inteligenţa nu a fost creată pentru iubire. Pentru aceasta există inima. Intelectualul este antrenat pentru cap; şcoala generală, liceul, universitatea – toate antrenează capul. Cu cât eşti mai inteligent, mai calculat, cu atât îţi va fi greu să iubeşti. De aceea, Iisus este mereu în mijlocul oamenilor simpli, obişnuiţi, căci ei sunt oameni neobişnuit de iubitori. Aşa-zişii intelectuali neobişnuiţi sunt îndrăgostiţi absolut obişnuiţi, chiar banali.

    Atunci, cum să fie adevărat ceea ce spui tu: „În afară de aceasta, Evangheliile sunt greu de înţeles pentru oamenii obişnuiţi?”

    Nu, domnul meu, nu este deloc aşa. Dacă ele sunt grele pentru tine, aceasta arată că eşti tu greu pentru ele, că prea mult timp conştiinţa ta este focalizată preponderent în cap. Nu ai cum să înţelegi Evangheliile  cu capul. Prin lacrimi, da; prin logică nu; prin dans, da, prin cântec, da; prin rugăciuni, da. Prin argumente, însă, nu. Te-ai apropiat de Evanghelii într-un  mod fals. Te-ai centrat în cap atunci când ai citit Evangheliile. Evangheliile sunt creaţii simple – ca florile, ca râurile. Iisus a trăit împreună cu oameni simpli. Era maestru în relaţiile cu oameni simpli. Buddha a trăit împreună cu oameni neobişnuiţi – mari învăţaţi, intelectuali vestiţi, poeţi, filozofi; atmosfera lui era aceea a inteligenţei.

    Iisus a mers împreună cu pescari, cu lemnari, cu cizmari, cu beţivi, cu o prostituată. Şi a vorbit cu ei toţi; aceste Evanghelii sunt discursurile lui; Iisus le-a ţinut unor oameni foarte simpli. În realitate, El însuşi era foarte simplu. Nu era fiu de rege, era fiul unui tâmplar. El nu putea să spună lucruri pe care oamenii obişnuiţi să nu le înţeleagă.

    Însă eu înţeleg care e problema ta. Îţi este greu; crezi că nu există nimic pentru tine. Nu te îngrijora inutil din această cauză. Priveşte în jurul tău şi vezi ce este pentru tine. Există o mie de posibilităţi şi o poartă. Adevărata soluţie este să ajungi la Dumnezeu; şi nu contează prin ce poartă intri. Intră – acesta este singurul lucru cu adevărat important. Aşadar, lasă-l pe Buddha să fie o poartă pentru tine. Poate că acesta este motivul pentru care mesajul cristic îţi apare ca fiind mai puţin practic decât acela al lui Buddha, de exemplu.

    Lucrurile stau astfel: dacă eşti o persoană extrem de intelectuală, calea lui Buddha îţi va apărea ca fiind extrem de practică, iar calea lui Iisus ca fiind nepractică. Dacă eşti un om mereu plin de iubire, calea lui Buddha nu ţi se pare practică, ci calea lui Iisus. Depinde numai de tine dacă o cale este sau nu practică. Dacă ceva ţi se potriveşte înseamnă că este practic pentru tine. Dacă nu, înseamnă că nu este practic. Şi nu este necesar să te opreşti la ceva care nu este practic.

    Sursa: Osho, Eu însă vă zic vouă, vol 1, cap 2, Editura Sapienţia, 2000.

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-evanghelii-tehnici-iubire-ii/

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

Leave a Reply

Your email address will not be published.