Osho, despre spiritul Sufi…

Sunt religii și religii, dar Sufismul este însăși inima religiei, miezul său cel mai intim, sufletul său. Sufismul nu face parte din Islam; mai degrabă, dimpotrivă, Islamul face parte din Sufism. Sufismul a existat înainte ca Mohammed să se fi născut și el va exista când Mohammed va fi complet uitat. Islam-urile vin și pleacă, religiile prind formă și se dizolvă. Sufismul rămâne, continuă, pentru că el nu este o dogmă, este însăși inima faptului de a fi religios.

Poate că nu ai auzit niciodată de Sufism și poate că ești un Sufi, dacă ești religios. Krishna este un sufi și Christos deasemenea; Mahavira este un sufi și Buddha deasemenea, iar ei nu auzit niciodată cuvântul și nu au știut niciodată că ceva precum Sufismul există.

De fiecare dată când o religie este vie este așa pentru că Sufismul este viu înăuntrul ei. De fiecare dată când o religie este moartă arată doar că spiritul, spiritul Sufi, a părăsit-o. Acum este doar un cadavru, oricât de împodobit cu filosofii, metafizică, dogme, doctrine, dar de fiecare dată când Sufismul a plecat, religia pute a moarte. Asta s-a întâmplat de multe ori. Asta se întâmplă déjà aproape peste tot în lume. Trebuie să fim foarte conștienți de asta, altfel te poți agăța de un cadavru.

Creștinismul nu are nici un Sufism în ea acum; este o religie moartă, biserica a omorât-o. Când ”biserica” devine prea mult, Sufismul trebuie să părăsească  acel corp. Nu poate exista laolaltă cu dogmele. Poate exista foarte bine alături de un suflet care dansează, dar nu alături de dogme. Nu poate exista alături de teologie, nu sunt buni parteneri. Alături de papi și preoți, Sufismului îi este imposibil să existe. El este exact opusul!

Sufismul nu are nevoie de papi, de preoți; nu are nevoie de dogme. El nu aparține capului, el aparține inimii. Inima este biserica, nu o biserică organizată, pentru că orice organizare este a minții. Și odată ce mintea pune stăpânire, inima trebuie pur și simplu să părăsească casa complet. Casa devine prea strâmtă pentru inimă. Inima are nevoie de tot cerul; nimic mai puțin de atât nu va fi de ajuns. Ea nu poate fi limitată la biserici. Întreaga existență este singura ei biserică. Ea poate bate sub cer, poate bate în libertate, dar moare atunci când totul devine un sistem, un tipar organizat, un ritual.  Starea de Sufi pur și simplu dispare de acolo..

Creștinismul este acum o religie moartă pentru că nu poate permite Sufismului să existe în sufletul său. Se teme de Sufism. Orice dogmă se teme întotdeauna, pentru că Sufismul înseamnă libertate infinită, nici o îngrădire, nici o limitare. Este mai mult ca dragostea și mai puțin ca un silogism logic. Este mai mult poezie, mai puțin proză. Este irațional. De aceea orice teologie rațională se teme de el. Odată ce oferi o deschidere iraționalului, nu știi unde ești.

Și ține minte: Dumnezeu este deasemenea irațional, și este frumos că este irațional, altfel ar fi fost un profesor de filozofie la vreo universitate, sau un Papă, sau un preot, dar nu existența. Sufismul a murit de multe ori în multe religii. Jainismul este o religie moartă. Cândva a înflorit frumos și a dat naștere unui mistic extraordinar ca Mahavira. Apoi brusc râul a dispărut, a rămas doar albia uscată. Nu mai curge nici un râu acum, nici o verdeață nu mai gasești pe maluri. A devenit un ținut pustiu, un deșert complet. Ce s-a întâmplat? Adepții jainiști au devenit prea intelectuali, matematici, logici. Din misterul lui Mahavira au creat doctrine și argumente. Ei au devenit prea calculați, prea isteți, și spiritul a fost ucis. În creștinism, Sufismul a trebuit să plece din cauza prea multor ritualuri bisericești. În Jainism, Sufismul a trebuit să plece din cauza unui prea mare efort intelectual, teologic, filozofic.

Țineți minte acest lucru: Sufismul nu este o biserică, nu aparține niciunei religii. Toate religiile, când sunt vii, îi aparțin. Este un cer vast al unei anumite calități a conștiinței. Cum se întâmplă? Cum devine cineva un Sufi? Nu aparținând unui anumit ordin sau căzând din cap în inimă ajunge cineva un Sufi.

Sufismul nu înseamnă a gândi despre existență, înseamnă a fi existența. Nu este gândire, nu înseamnă a face ceva în legătură cu existența. Nu este nici gând, nici acțiune; este ființă. Și chiar acum, fără nici un fel de efort, poți să fii un Sufi. Dacă încetezi să mai gândești și dacă renunți la ideea de a face ceva, dacă renunți la ideea de a fi un gânditor și un om care face, dacă ești mulțumit să fii pur și simplu, brusc ești un Sufi. Și acesta va fi efortul meu atunci când vorbesc despre Sufism: nu să te îndoctrinez, nu să te fac mai cunoscător, ci să fac un Sufi din tine.

Sufiții cântă, ei nu țin predici, pentru că viața este mai mult ca un cântec și mai puțin ca o predică. Și ei dansează și nu vorbesc de dogme, pentru că un dans este mai viu, mai mult asemenea existenței, mai mult asemenea păsărilor care cântă în copaci și a vântului care trece printre brazi, mai mult ca o cascadă sau ca norii ce se revarsă, sau ca iarba care crește. Toată viața este un dans care vibrează, pulsează de viață infinită.

Osho – Journey To The Heart, Discourses On The Sufi Way (Călătoria spre inimă- discursuri despre calea sufită)

Copyright© OSHO International Foundation

Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-spiritul-sufi/ ”

Comenteaza cu profilul de Facebook :