Osho, despre…tăcere…

PREAIUBITE OSHO,

CU CEVA TIMP ÎN URMĂ AI SPUS CEVA DESPRE TĂCERE CARE M-A SURPRINS. ÎN SOMNOLENȚA MEA, EU MĂ GÂNDEAM LA EA CA LA O SIMPLĂ ABSENȚĂ – O ABSENȚĂ A ZGOMOTELOR. DAR TU SPUNEAI CĂ AVEA CALITĂȚI POZITIVE, UN SUNET POZITIV. ȘI ÎN MEDITAȚIILE MELE AM OBSERVAT DISTINCȚIA DINTRE O TĂCERE ÎN CORPUL MEU ȘI O TĂCERE ÎN MINTEA MEA. POT SĂ O AM PE PRIMA, FĂRĂ CEA DE-A DOUA. PREAIUBITE MAESTRE, VORBEȘTE-MI, TE ROG, DE TĂCERE.

Anand Somen, tăcerea este înțeleasă de obicei ca ceva negativ, ceva gol, o absență a sunetului, a zgomotelor. Această neînțelegere este predominantă pentru că foarte puțini oameni au experimentat vreodată tăcerea. Tot ce au experimentat ei în numele tăcerii este lipsa zgomotelor. Dar tăcerea este un fenomen cu totul diferit. Este complet pozitiv. Este existențial, nu este gol. Se revarsă cu o muzică pe care nu ai mai auzit-o niciodată până atunci, cu un parfum care îți este nefamiliar, cu o lumină care poate fi văzută doar de ochii interiori. Nu este ceva fictiv; este o realitate, și o realitate care este deja prezentă în fiecare – doar că noi nu privim niciodată în interior. Toate simțurile noastre sunt extrovertite. Ochii noștri se deschid în exterior, urechile noastre se deschid în exterior, mâinile noastre se mișcă în exterior, picioarele noastre…toate simțurile noastre sunt menite să exploreze lumea exterioară.

Dar există și un al șaselea simț, care este adormit pentru că nu l-am folosit niciodată. Și nicio societate, nicio cultură, niciun sistem educațional nu îi ajută pe oameni să-și activeze cel de-al șaselea simț. Acel al șaselea simț, în Orient e numit ”al treilea ochi.” Privește în interior. Și la fel cum există un mod a privi în interior, la fel există un mod de a asculta în interior, la fel există un mod a mirosi în interior. La fel cum există cinci simțuri care merg spre exterior, există cinci contra-simțuri care merg spre interior. Cu totul, omul are zece simțuri, dar primul simț care începe călătoria interioară este al treilea ochi, iar apoi celelalte simțuri încep să se deschidă.

Lumea ta interioară are propriul ei gust, are propriul ei parfum, are propria ei lumină. Și este complet tăcută, imens de tăcută, etern de tăcută. Nu a fost niciodată niciun zgomot, și nu va fi niciodată niciun zgomot. Niciun cuvânt nu poate ajunge acolo, dar tu poți ajunge. Mintea nu poate ajunge acolo, dar tu poți ajunge pentru că tu nu ești mintea. Funcția minții este din nou de a fi o punte între tine și lumea obiectivă, iar funcția inimii este de a fi o punte între tine și tu însuți.

Sursa foto: http://www.freeimages.com

Tăcerea despre care am vorbit este tăcerea inimii. Este un cântec în sine, fără cuvinte și fără sunete. Doar din această tăcere pot să crească florile iubirii. Această tăcere este cea care devine grădina Raiului. Meditația, și numai meditația, este cheia care deschide ușile propriei tale ființe.

Întrebi, ”Cu ceva timp în urmă, ai spus ceva despre tăcere care m-a surprins în somnolența mea. Eu mă gândeam la ea doar ca la o absență – o absență a zgomotelor. Dar tu spuneai că avea calități pozitive, un sunet pozitiv. Și în meditațiile mele, am observat o distincție între o tăcere în corpul meu și o tăcere în mintea mea.”

Experiențele tale sunt adevărate. Corpul cunoaște propria sa tăcere – aceasta e propria sa stare-de bine, propria sa sănătate înfloritoare, propria sa bucurie. Mintea cunoaște de asemenea o tăcere a sa, când toate gândurile dispar și cerul este fără nori, doar un spațiu pur. Dar tăcerea despre care vorbesc eu este mult mai profundă.

Eu vorbesc despre tăcerea ființei tale.

Aceste tăceri de care vorbești pot fi tulburate. Boala poate tulbura tăcerea corpului tău, iar moartea o va tulbura cu siguranță. Un singur gând poate tulbura tăcerea minții tale, la fel cum o pietricică aruncată într-un lac tăcut e suficientă pentru a crea mii de unde, și lacul nu mai este tăcut. Tăcerea corpului și a minții sunt foarte fragile și foarte superficiale, dar în sine ele sunt bune. A le experimenta este de ajutor, pentru că indică faptul că există poate tăceri și mai profunde ale inimii.

Și în ziua în care experimentezi tăcerea inimii, va fi din nou o săgeată a dorinței, mișcându-te încă și mai adânc.

Însăși centrul ființei tale este centrul ciclonului. Orice se întâmplă în jurul lui, nu-l afectează; este tăcere eternă. Zilele vin și pleacă, anii vin și pleacă, epocile vin și pleacă, viețile vin și pleacă, dar spațiul etern al ființei tale rămâne exact același – aceeași muzică fără de sunet, același parfum de dumnezeire, aceeași transcendență față de tot ce este muritor, față de tot ce este momentan.

Nu este tăcerea ta.

Tu ești ea.

Nu este ceva care este în posesia ta; ești posedat de ea, și aceasta este măreția ei. Nici chiar tu nu ești acolo, pentru că până și prezența ta va fi o tulburare.

Tăcerea este atât de profundă încât nu este nimeni acolo, nici măcar tu. Și această tăcere aduce adevăr, și iubire, și o mii de alte binecuvântări pentru tine. Aceasta este căutarea, acesta este dorul tuturor inimilor, al tuturor celor care au puțină inteligență.

Dar ține minte, nu te pierde în tăcerea corpului, sau în tăcerea minții, sau chiar în tăcerea inimii. Dincolo de acestea trei este a patra. Noi, în Orient, am numit-o simplu ” a patra,” turya. Nu i-am dat niciun nume. În loc să-i dăm un nume, i-am dat un număr, pentru că vine după trei tăceri – a corpului, a minții, a inimii – și dincolo de ea, nu este nimic altceva de găsit.

Deci, nu mă înțelege greșit. Cei mai mulți oameni…de exemplu, sunt oameni care practică exerciții de yoga. Exercițiile de yoga oferă o tăcere a corpului, și ei sunt blocați acolo. Toată viața lor, ei practică, dar cunosc doar tăcerea cea mai superficială.

Apoi sunt oamenii care fac exerciții de concentrare precum meditația transcedentală, a lui Maharishi Mahesh Yogi. Îți poate da o tăcere care poate fi doar a minții. Doar prin repetarea unui nume sau a a unei mantre…însăși repetiția creează în mersul ei o tăcere în minte. Dar asta nu este meditație, și nu este transcedentală.

Și sunt sufiți care cunosc a treia tăcere, care este cea mai profundă dintre cele trei. Dar totuși nu este țelul, ținta; săgeata ta încă dă greș. Este foarte profundă pentru că sufiții cunosc inima mai mult ca oricine altcineva. Timp de secole ei au lucrat asupra inimii, la fel cum yoghinii au lucrat asupra corpului, iar oamenii concentrării și ai contemplării au lucrat asupra minții.

Sursa foto: http://www.freeimages.com

Sufiții cunosc frumusețea extraordinară a iubirii. Ei emană iubire, dar totuși nu s-a ajuns încă acasă. Trebuie să-ți amintești de a patra [stare]. Până când nu ajungi la a patra, continuă călătoria.

Oamenii înțeleg greșit foarte ușor. Doar puțină experiență și ei cred că au ajuns. Și mintea este foarte isteață în a raționaliza.

Este o poveste sufită despre Mulla Nasruddin. Mulla aude gălăgie pe stradă, lângă casa sa, în mijlocul nopții. Soția sa îi spune să se ducă jos, și după multe discuții, își pune o pătură pe umeri și se duce în stradă. Erau mulți oameni pe stradă și mult zgomot, și în mulțime cineva îi fură pătura.

Mulla se duce acasă gol, și soția sa îl întreabă, ”Despre ce era vorba?” Mulla spune, ”Pare să fie despre pătura mea, pentru că după ce au luat pătura, au dispărut cu toții. Doar așteptau pătura. Și eu ți-am zis, ”Nu mă forța să mă duc acolo.” Acum mi-am pierdut pătura și am venit acasă gol. Nu era treaba noastră.”

El a găsit o raționalizare, și pare logic, că după ce i-au luat pătura au plecat cu toții. Și bietul Mulla crezând că poate asta era problema…”Cearta și zgomotul lor chiar în fața casei mele, în mijlocul nopții, și soția mea prostuță m-a convins în cele din urmă să-mi pierd pătura!”

Mintea raționalizează în permanență, și uneori poate părea că ceea ce spune este corect, pentru că dă argumente pentru asta. Dar omul trebuie să fie conștient de mintea sa, pentru că pe lumea asta nimeni nu te poate păcăli mai mult decât mintea ta. Cel mai mare dușman al tău este în interiorul tău, la fel cum cel mai mare prieten este tot în interiorul tău.

Cel mai mare dușman este doar prima ta întâlnire, iar cel mai mare prieten va fi ultima ta întâlnire – deci nu te împiedica de nici o experiență a corpului sau a minții sau a inimii. Amintește-ți întotdeauna una din afirmațiile celebre ale lui Gautama Buddha. El obișnuia să-și încheie predicile sale în fiecare zi cu aceleași două cuvinte, charaiveti, charaiveti. Aceste două cuvinte simple – un singur cuvânt repetat de două ori – înseamnă, ”Nu te opri; continuă, continuă.”

Nu te opri niciodată până când drumul nu se termină, până când nu mai ai unde să te duci – charaiveti, charaiveti.

Sursa: Osho, The golden future, ch.1 q.1

Copyright© OSHO International Foundation

Copyright, pentru prezenta versiune în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-tacere/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :