OSHO Meditation Day – introducere în universul Meditatiilor Active OSHO

Universul Osho celebrează venirea primăverii cu o invitație specială adresată tuturor celor care doresc să iasă, pentru o zi, din ritmul cotidian, prin explorarea și practicarea unora dintre cele mai cunoscute meditații create de Osho.

Pe parcursul zilei vor fi oferite șase tipuri de meditație, iar fiecare în parte, cât și toate împreună, ne vor facilita conectarea cu propriul spațiu de liniște și pace interioară.

Vor fi atât metode mai energice cât și metode mai liniștite, pe parcursul unei zile pline de meditație.

Invitația se adresează tuturor, indiferent de nivelul de familiarizare cu Osho sau cu meditația, fiecare meditație fiind precedată de instrucțiunile de practică.

Cel mai important ”ingredient” îl reprezintă deschiderea către explorarea interioară.

Structura evenimentului:

09.00 – 10.10        OSHO Chakra Breathing Meditation (Respirația prin chakre)
10.10 – 10.30        pauză
10.30 – 11.40        OSHO Nadabrahma Meditation
11.45 – 12.00        pauză
12.00 – 12.30        Silent sitting (Stând în tăcere)
12.30 – 14.00        pauză de prânz

14.00 – 15.10        OSHO Laughter meditation (Meditația Râsului)

15.10 – 15.30        pauză
15.30 – 16.40        Heart Chakra Meditation (Meditația Inimii)
16.40 – 17.00        pauză
17.00 – 18.10        OSHO Kundalini Meditation
18.10 – 18.30        pauza
18.30 – 20.00        OSHO Evening Meeting: Osho talk & dance celebration (Discurs Osho și celebrare prin dans)

Despre facilitatori:

ASHNI ALEXANDRA SAMEDA – facilitator, coach și trainer lucrează în dezvoltarea oamenilor de aproape zece ani. Pasiunea pentru terapiile meditative și meditațiile active a început în 2010 cu o călătorie în inima Indiei.
De atunci a continuat neîncetat munca de auto-descoperire și cunoaștere prin seminarii experiențiale de primal, tantra, meditație, constelații familiale, respirație conștientă, sufi și alte terapii meditative cu facilitori și maestri de excepție în Anglia, Germania, India, Indonezia, Italia, Romania, Spania.

ANAND VIMAL (Mihai Popa-Radu) – facilitator & coach, este preocupat de meditație ca și cale spirituală încă din 2007. Pe parcursul anilor a studiat și practicat diferite tipuri de meditație precum zazen, shamata, vipassana și diferite meditații cu vizualizare specifice buddhismului tantric tibetan. Din 2014 când l-a descoperit pe Osho, a integrat în practica sa regulată și o serie de meditații create de acesta, în 2016 devenind și facilitator acreditat pentru OSHO Active Meditations.

Vimal a practicat intensiv sub îndrumarea a diverși maeștri în centre de meditație din Austria, Grecia, India, Indonezia (Bali), Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Romania, Statele Unite, Thailanda si Ungaria.

LEELA (Olga Oltean) Leela este inițiată în gradul de Maestru – Reiki pentru că… la un anumit moment în călătoria sa – plecând de la un background de business și trecând de-a lungul timpului prin formari diverse: NLP, coaching, hipnoză Ericksoniană – a început căutările și mai profund în spațiul interior al ființei, într-un moment de criză profundă al vieții sale.

S-a „întâlnit” în timpul căutarilor sale cu Osho, Reiki, Tantra și Sufi&Șamanismul, și cu tot ceea ce înseamnă asta: meditație, workshop-uri, terapii meditative. Iubirea pentru meditație și încrederea în terapiile meditative OSHO au determinat-o să devină facilitator al acestor procese incredibile: OSHO No-Mind si OSHO Born Again și este recunoscatoare când poate să le împărtașească cu ceilalți.

Așa a ajuns într-un alt moment în care precuparea sa principală a devenit cea de a pune în contact cu natura esențială cât mai multe persoane, de a crea cadrul și a acorda suport celor care se formează ca și coachi în școala pe care o conduce și în care este facilitator.

Este facilitator certificat al Meditațiilor Active și al Terapiilor Meditative OSHO, pe care le împărtășește atât în țară, cât și în străinătate.

MARIUS LAZĂR – A luat contact cu Osho mai întâi prin intermediul cărților, pentru ca în 2005 să participe la prima grupă Osho, cu Shunyo şi Marco, la Sofia, în Bulgaria. Au urmat apoi alte grupe de meditație și terapie, cu discipoli Osho precum: Prem Salila (Primal pulsation), Spersa (Inteligența Inimii, workshopuri de tantra), Bodhiray (Respiratie Oceanica), Mouna (Vindecarea copilului interior), Devapath (Respiratie Oceanica), Devo (Intalnirea Sufi), Deva Krishna….

Din 2011 s-a implicat în ”proiectul Osho Joy”, și a început să împărtășească, alături de alți prieteni călători meditațiile Osho și să susțină cadrul necesar pentru ca meditația să se întâmple.

În septembrie 2016 a participat în București, la trainingul pentru facilitatori ”Meditation- In-Depth and Facilitating”, cu Kaifi Iraklis, devenind facilitator certificat al Meditațiilor Osho.

Detalii logistico-administrative:

Când:

Duminică 11 martie 2018, orele 09:00-20:00. Vă rugăm să ajungeți cu 30 minute înainte de ora de începere, pentru acomodarea cu spațiul și finalizarea înscrierilor. După începerea meditației nu se mai poate intra în sală.

Unde:

Centrul Seeds for Happiness- Str.Fabrica de Chibrituri, nr.16, sector 4, București. Detalii, aici.

Inscrieri & contribuție de participare:

Înscrierile se fac prin completarea formularului de înscriere (disponibil aici) și devin valide după achitarea unui avans de 80 RON până cel târziu pe data de 5 martie. Detaliile de plată vor fi oferite prin email după primirea confirmării de înscriere.

Pentru a oferi flexibilitate, sunt disponibile trei variante de participare:

– la întreaga zi: 150 RON

– la prima parte (intervalul 09.00 – 12.30): 80 RON

– la a doua parte (14.00 – 20.00): 90 RON

Contribuția include facilitarea proceselor, cheltuielile administrative, apă & ceai, fructe și biscuți serviți în pauze. Nu include masa de prânz.

Masa de prânz:

Întrucat spațiul este inadecvat servirii mesei în incintă, prânzul va fi comandat și servit la restaurantul Il Cantuccio, aflat în imediata apropiere a Centrului Seeds for Happiness. Comanda va fi realizată de unul din membrii echipei de organizare, după ce fiecare a ales în prealabil ce anume dorește.

Alte detalii:

Vă recomandăm să purtați haine lejere pe parcursul meditațiilor, să aveți minim un tricou de schimb și papuci pentru spațiul din afara sălii de meditație. Pentru ultima meditație a zilei, OSHO Evening Meeting, vă invităm să purtați haine albe.

În sala de meditație vom intra fără pantofi, de aceea vă rugăm să aveți la voi șosete pentru interior.

Întrucat în sala de meditație nu se intră cu căni sau pahare care pot fi vărsate în timpul practicii, vă recomandăm să vă aduceți un recipient cu dop/capac pentru apă și/sau ceai.

Folosirea telefoanelor mobile va fi posibilă doar în pauze, în restul timpului ele vor fi lîsate la vestiar pe modul silențios sau oprite.

Pentru detalii suplimentare legate de eveniment și diferitele meditații: 0754962332 sau 0726607205 (Marius)

Locatie : Centrul Seeds for Happiness, sala Focus (parter)