<?xml version="1.0" encoding="UTF-8" ?><oembed><version>1.0</version><provider_name>Osho Joy Information Center</provider_name><provider_url>http://oshojoy.ro</provider_url><author_name>Marius</author_name><author_url>http://oshojoy.ro/author/marius/</author_url><title>Osho, despre adevar, individualitate si limbaj (II)</title><html>&lt;em&gt;Citiți și prima parte articolului &lt;a href=&quot;http://oshojoy.ro/osho-despre-adevar-individualitate-si-limbaj-i/&quot;&gt;aici&lt;/a&gt;. &lt;/em&gt;

Chiar și profesorii erau îngrijorați în privința mea. După absolvire, mi-au sugerat cu toții: ”Mută-te!” Am spus: ”Nu înțelegeți – este materia mea. Voi nu aparțineți de materia asta. Ați intrat din greșeală la filozofie. Poate că nu ați putut intra în alt departament, de aceea ați intrat să studiați filozofia. Și odată cei ai studiat filozofia, nu îți mai rămâne altă profesie decât să fii profesor de filozofie; aceasta era singura profesie rămasă. Dar voi nu aparțineți deloc filozofiei; altfel ar trebui să fiți fericiți că mă alătur ei. Este lumea mea.”

Eram și student al acelui profesor care era într-adevăr urât; mai târziu am devenit colegul său. Când i-am spus: ”Uită-te doar la fața ta, în oglindă,” a spus: ”Dar atunci de ce ai venit în departamentul nostru?”

Am spus: ”Pentru că eu nu sunt interesat de carcase – interesul meu este în conținut. Nu mă interesează în ce fel de cutii sunteți prezentați; eu doar mă uit înăuntru. Interesul meu este în interiorul tău. Dacă nasul tău e plat, dacă ochii tăi sunt cruciș - nu am nici un interes în ce fel de carcasă ai fost întemnițat. Interesul meu ești TU.”

Dar aceasta este o slăbiciune umană: să vezi doar coperta unei cărți, reclama unui anumit lucru, și să fii impresionat de lucrurile care nu au nimic de-a face cu realitatea, lucruri care nu țin de realitate.

Dacă vrei să vinzi o mașină, trebuie să faci reclamă mașinii cu o femeie frumoasă stând pe capotă, uitându-se la mașină încântată. Ea este încântată de mașină, tu devii încântat de ea. Ciudat joc! Iar când cumperi mașina – e ca și cum femeia va veni la pachet, ca parte din mașină. Mai târziu înțelegi și te simți prostește, dar atunci e prea târziu. Femeia respectivă nu are nimic de-a face cu mașina.

[caption id=&quot;attachment_1981&quot; align=&quot;alignright&quot; width=&quot;112&quot;]&lt;a href=&quot;http://oshojoy.ro/wp/wp-content/uploads/2013/05/fashion-woman.jpg&quot;&gt;&lt;img class=&quot; wp-image-1981&quot; title=&quot;fashion woman&quot; src=&quot;http://oshojoy.ro/wp/wp-content/uploads/2013/05/fashion-woman.jpg&quot; alt=&quot;&quot; width=&quot;112&quot; height=&quot;269&quot; /&gt;&lt;/a&gt; Sursa foto: http://www.sxc.hu/[/caption]

De fapt, astfel de reclame vor arăta oamenilor din viitor ce fel de oameni au existat pe pământ până atunci. După 2000 de ani, oamenii vor gândi: ”Se pare că era doar o casă de nebuni! Reclamele astea arată ceva despre oamenii care le făceau, despre cei care se uitau la ele; reclamele astea trebuie să fi funcționat.” Ele funcționează.

Cumperi un lucru nu pentru că ai nevoie de el, ci pentru că i se face reclamă atât de mult, este picurat cu atâta insistență în mintea ta, din toate părțile. Oriunde te duci, panourile publicitare sunt acolo; la film, e acolo: Coca-Cola, Coca-Cola, Coca-Cola...oriunde te duci. Este dificil să scapi de Coca-Cola - și atunci, natural că te hotărăști că e mai bine s-o guști,  pentru că dacă toată lumea vorbește de Coca-cola, trebuie să fie ceva la ea.

Întrebarea pe care ai pus-o este întrebarea ta – tu nu ești interesat de adevăr. Dar de ce nu ai curajul să spui măcar asta? De ce să-ți fie teamă? Dacă nu ești interesat, e perfect în regulă. Atunci adevărul nu este nici el interesat de tine. Adevărul nu te va urmări, nu te va cicăli: ”Fii interesat de mine! De ce nu ești interesat de mine?” El nu este soția ta.

A întreba ce este adevărul ar fi fost de ajuns. Dacă te-ai fi oprit acolo...Aceeași întrebare a fost pusă și de Pilat din Pont- ultima sa întrebare pentru Iisus Christos. El întrebase de multe alte lucruri și Iisus îi răspunsese. Ultima sa întrebare a fost: ”Ce este adevărul?” - și aceasta este singura întrebare la care Iisus nu a răspuns.

Acum, Iisus care nu răspunde la întrebare poate avea multe interpretări. Poate că el nu știa nimic despre adevăr. Poate că știa, dar știa și faptul că cel care întreba nu îl va înțelege; era inutil, pentru că cel care întreba punea întrebarea dintr-un spațiu care era absolut greșit. Pilat din Pont era guvernatorul general; el urma să decidă soarta acestui tânăr scandalos care era doar un vagabond, un nimeni. Poate că era primul hippie din lume.

Pentru a întreba despre adevăr trebuie să fii într-un anumit spațiu. Nu poți fi în postura celui care deține puterea și să întrebi persoana care stă în fața ta ca un criminal, a cărui viață este în mâinile tale – tu urmează să decizi dacă el va fi sau nu crucificat mâine. Nu acesta e modul de a pune o întrebare atât de vitală, de ultim sens. Trebuie să cobori.

Trebuie să stai ca discipol alături de omul pe care vrei să îl întrebi despre adevăr. Numai un discipol are căderea de a pune o astfel de întrebare. Poate că Iisus nu a răspuns pentru că acolo nu era nici un discipol; era un guvernator general. Sau, e posibil ca Iisus să fi dorit să răspundă, dar limbajul era o barieră. Adevărul nu poate fi exprimat prin limbaj; în momentul în care îl pui în cuvinte, ceva merge prost.

E exact ca atunci când iei ceva drept și îl pui pe jumătate în apă: vei fi surprins să vezi că materialul drept nu mai este drept. Acolo unde se întâlnește cu apa – jumătate e afară, jumătate e în apă – ceva a mers greșit, nu mai este drept. Este deviat, este strâmb.

[caption id=&quot;attachment_1985&quot; align=&quot;alignleft&quot; width=&quot;273&quot;]&lt;a href=&quot;http://oshojoy.ro/wp/wp-content/uploads/2013/05/branches-in-the-water1.jpg&quot;&gt;&lt;img class=&quot; wp-image-1985&quot; title=&quot;branches in the water&quot; src=&quot;http://oshojoy.ro/wp/wp-content/uploads/2013/05/branches-in-the-water1.jpg&quot; alt=&quot;&quot; width=&quot;273&quot; height=&quot;182&quot; /&gt;&lt;/a&gt; Sursa foto: http://www.sxc.hu/[/caption]

Scoate materialul afară din apă...și e un miracol! – este din nou complet drept. Nu se întâmplă nimic cu materialul în apă, dar natura apei și a aerului face ca ele să funcționeze diferit. Linia dreaptă nu mai este aceeași; se află sub alte legi. Același lucru se întâmplă cu adevărul în momentul în care intră în lumea limbajului. Limbajul este întru totul o creație umană. Adevărul nu. Noi suntem o creație a adevărului. Limbajul este creația noastră; de aceea nu poate exprima originea noastră, este superficial. Limbajul e doar o jucărie în mâinile noastre.

Vorbeam cu un mare învățat, Doctorul Hirarlal Jain; el era un învățat de renume mondial, un om al cuvintelor. El știe șapte limbi și era atât de eficient în fiecare, încât era dificil să spui care este limba sa maternă. Toată viața sa și-a dedicat-o cuvintelor, rădăcinilor lor...Cuvintele au călătorit mii de ani pe atâtea tărâmuri, în atâtea ambianțe; ele s-au schimbat odată cu fiecare mișcare a societății. Este o cercetare foarte, foarte interesantă- cum au ajuns cuvintele să fie ceea ce sunt, de unde vin ele.

Călătoream cu trenul, în același compartiment. Ne cunoșteam- el era un om bătrân, dar era din același oraș în care fusesem crescut și eu. Eram vecini, toată familia sa trăia lângă familia mea. Obișnuia să vină din când în când, atunci când eram copil, doar în vacanțele de vară, pentru că era implicat în toată lumea, în diferite universități.

Dar în cele din urmă am devenit și eu profesor la aceeași universitate unde el devenise șeful catedrei de Sanscrită, Pali și Prakrit. Aceste trei limbi sunt cele mai antice din Orient, și el era poate cel mai bun erudit în toate cele trei.

Deci, călătorind pe tren...mergeam amândoi la aceeași conferință. Am spus: ”Ți-ai irosit toată viața cu cuvintele. Nu te-ai preocupat niciodată de înțelesuri.” El a spus: ”Înțelesuri? Dar cuvintele au înțelesuri!”

Am spus: ”Cuvintele nu au nici un înțeles.” I-am spus: ”De exemplu, pot să spun: ’Ce e toată holobălaia asta?’Acum, ce înseamnă acest cuvânt ”holobălaie”? Pot să-l schimb. Pot să spun: ‚Ce-i cu Honolulu ăsta?’ Dacă ești cât de cât inteligent, vei înțelege că este același lucru – Honolulu sau holobălaie. Cuvintele înseamnă ce vrem noi să însemne, ele nu au nici un înțeles intrinsec.”

Înțelesul este ceva diferit, total diferit – iar adevărul este înțeles pur, conținut pur fără nici un fel de carcasă. În momentul în care pui un înveliș în jurul lui, faci ceva... E ca și cum ai vedea o pasăre în zbor pe cer. E atât de frumos – zborul, libertatea, spațiul, razele soarelui și bucuria păsării în zbor...viață vibrând, pulsând.

Poți să prinzi pasărea, poți s-o pui într-o colivie de aur – crezi că este aceeeași pasăre, aceeași pasăre care era în zbor atunci când răsărea soarele, aceeași pasăre care dădea din aripi în vântul puternic, pe cerul întins, fără opreliști? Da, colivia ta e frumoasă, de aur; dar pasărea nu mai are aceeași libertate, nu mai are aceeași frumusețe, nu mai are același adevăr. Ai ucis totul.

Într-un mod foarte superficial, este aceeași pasăre, pentru că corpul este același, dar cum rămâne cu sufletul? Cum rămâne cu miezul cel mai intim al păsării? Poate el să fie același în cușcă și pe cer, în zbor? E puțin delicat, dar nu imposibil de înțeles: nu mai este aceeași pasăre. Același lucru se întâmplă cu adevărul.

În momentul în care îl pui în cuvinte, toată libertatea, toată frumusețea, toată autenticitatea lui s-a dus. Adevărul spus este un adevăr mort. Întrebi ce este adevărul. Eu pot să îți arăt calea, astfel încât să vezi ce este adevărul. Nu poți vedea prin ochii mei; nu poți să ai o sclipire a lui prin cuvintele mele.

Dacă ești cu adevărat interesat să știi, atunci pot să îți arăt calea care duce la adevăr. Am numit acea cale meditație. Fii tăcut – pentru că adevărul este proprietatea ta cea mai intimă, propria ta comoară: nu împărăția lui Dumnezeu undeva în ceruri, ci împărăția lui Dumnezeu din tine, chiar acum, vibrând, pulsând – bătaia inimii tale.

Este aici, dar tu nu ești aici. Trebuie să fii adus înapoi acasă. Ai ajuns mult prea departe de tine însuți. Poate că te-ai pierdut și nu mai știi cum să te întorci acasă. Poate că stai în fața casei tale, dar nu îți mai amintești că aceasta este casa ta.

Sursa web: &lt;a href=&quot;http://www.oshoteachings.com/osho-discourse-on-truth-what-is-truth&quot;&gt;http://www.oshoteachings.com/osho-discourse-on-truth-what-is-truth&lt;/a&gt;

Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center.

Traducere: Marius Lazăr

&lt;span style=&quot;color: #800000;&quot;&gt;&lt;strong&gt;Atenţie: &lt;/strong&gt;dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:&lt;/span&gt;

&lt;em&gt;”Articol preluat de aici: &lt;/em&gt;&lt;a href=&quot;http://oshojoy.ro/osho-despre-adevar-individualitate-si-limbaj-ii/&quot;&gt;http://oshojoy.ro/osho-despre-adevar-individualitate-si-limbaj-ii/&lt;/a&gt;”</html><type>rich</type></oembed>