Despre experienta mea cu Osho Joy si Meditatia Chakra Loops…

Cred ca Viata ne ofera mereu oportunitati de intelegere si descoperire interioara, important e sa fim deschisi si sa nu blocam incercarea necunoscutului de a se face cunoscut.

 
La mine meditatiile Osho au venit in momentul in care am inteles ca trupul nu este doar un vehicol, doar un instrument prin care Spiritul sa se poata exprima in lumea materiala, ci el este parte integranta din intreg, o prelungire a energiilor fiintei interioare, o parte importanta in exprimarea de sine a fiintei complexe care suntem. Ma gandeam sa iau niste lectii de dans, am ajuns la cursuri de Qi-Gong, in cautarea a ceva care sa implice miscarea trupului in procesul meditativ al descoperirii de sine. Asa am aterizat intr-o zi de duminica si la Osho Joy. Citisem despre meditatia dinamica, intelesesem „teoretic” importanta totalitatii atat in miscare cat si in nemiscare, ma fascina ideea descoperirii acelei esente care se reveleaza dincolo de miscare si nemiscare, insa nu aveam idee cam ce presupune asta „practic”, cum este sa fi total in miscare sau in nemiscare, cum ar fi sa te abandonezi procesului dincolo de ceea ce-ar avea mintea ta de spus despre asta.

Imi amintesc cum in timpul momentului de sarituri, imi auzeam cumva mintea vorbind intruna: „nu poti sa faci asta…, e prea obositor…, nu poti respira bine…, te dor picioarele…, oare cat timp a trecut – mai dureaza mult…, in acelasi timp insa ma incurajam mereu: „poti,…poti face asta,…inca putin,…sari,…sari…, poti face asta…” astfel incat am fost foarte uimita la un moment dat sa observ cum corpul meu sare de unul singur, intr-un ritm al lui propriu, nesetat mental, exprimand o bucurie relationata cu o libertate necunoscuta mie pana atunci. Sigur ca momentul acesta a durat cateva secunde si intregul mecanism al miscarii a reintrat sub „preocuparea mintii”, insa a fost suficient ca sa inteleg cat de mult ne limitam noi pe noi insine (inconstient desigur) cu tot paienjenisul de credinte si concepte pe care mintea noastra le ruleaza nonstop.

Cred ca era pentru prima data cand nu stiam nimic din ceea ce urmeaza sa se intample si nu aveam nici un fel de asteptare, pur si simplu urmasesem o chemare interioara si descopeream atunci fiecare moment in parte, invatam sa ma bucur de tot ceea ce vine. Pentru mine – cea care dusesem introvertirea si separarea de lume spre limitele ei maxime, a fost o mare provocare sa revin si sa raman printre oamenii de aici, sa inving limitarile mintii care gaseste milioane de motive prin care sa impiedice exprimarea emotiilor adanc reprimate si judecate sau deschiderea catre trairi si stari necunoscute, catre vulnerabilitatea pe care o aduce starea de a permite sa curga ceea ce vrea sa curga si sa se exprime prin tine si din tine ceea ce asteapta de mult sa fie recunoscut si exprimat.

M-am bucurat cand s-a organizat seria de 7 zile meditatie Chakra Loops, asta pentru ca odata angajata in participare, ma obligam cumva sa merg la centru in fiecare seara si sa particip la programul de meditatie indiferent ce motive „contra”ar fi aparut intre timp. Stiu ca „antagonistul interior” apare mereu atunci cand vrem sa construim ceva, sa ne angajam in experiente, relatii sau proiecte noi, de fiecare data cand ajungi in situatia de a depasi niste limite, de a descoperi ceva necunoscut despre tine insuti, acest „antagonist” apare imediat si incepe sa-ti desfasoare cu o forta uriasa o multime de argumente „contra” a ceea ce a aparut la orizont ca si cerinta, posibilitate sau chemare interioara. De cele mai multe ori este imposibil sa-i rezisti si astfel multe din visele noastre mor chiar inainte de a se naste. Cand reusesti sa constientizezi acest „antagonist interior” jocul vietii devine un pic mai incitant, dar chiar si asa, puterea lui creste odata cu tine si nu e deloc simplu sa-i rezisti, rolul lui nefiind neaparat acela de a te inrobi (chiar daca asta se-ntampla cel mai des) ci acela de a-ti fi sprijin in cresterea constientei de sine.

Asa cum spunea si Ojas la sfarsitul saptamanii de meditatie, aceasta experienta a reprezentat mai mult un proces terapeutic profund decat o meditatie, iar procesul terapeutic poate fi atat de profund cat ii permiti tu sa fie. Diferenta dintre un participant curios si unul cat mai activ implicat in proces, o face dorinta interioara de a misca ceva, de a rupe o parte din lanturile in care te-ai legat singur, de a sfasia platosa de siguranta si ignoranta in care te-ai imbracat de frica de a fi vazut exact asa cum esti. Sufletul care tanjeste dupa libertate va gasi puterea sa reziste argumentelor mintii si sa se implice cat mai total posibil in proces. Pana la urma oamenii nu te plac niciodata pentru ceea ce esti tu ca si fiinta, te plac pentru ceea ce devin ei langa tine sau te urasc pentru asta. Fie si numai faptul ca exista un facilitator care supravegheaza procesul si in fata caruia esti „descoperit” in ceea ce exprimi, poate reprezenta un motiv de cenzura. Si atunci, in momentul acela in care mintea iti poate aduce in fata argumentul ca „e urat si violent” sa fi zgomotos, sa plangi, sa tipi sau sa-ti pierzi echilibrul, daca dorinta ta de libertate si de vindecare e mai puternica decat dorinta de „a fi placut” de celalat, iti vei permite tie insuti sa treci prin proces cat mai total posibil. Cheia o detine fiecare, nimeni altcineva nu poate decide pentru tine. La mine blocajele cele mai puternice le-am identificat la gat – reprimarea exprimarii si apoi la inima – blocarea sentimentelor. In primele zile aveam momente de euforie pe strada, mi se deschidea inima si incepeau sa-mi curga lacrimi, imi erau dintr-o data dragi oameni pe care nici macar nu-i observasem pana atunci. Imi amintesc cum ma uitam intr-o zi la o femeie gandindu-ma „Oare ea stie cat este de frumoasa? Ce lumina emana si ce ochi frumosi are!”, pentru ca in ziua urmatoare sa o vad ca fiind obisnuita si total neatragatoare. In prima zi am inceput sa plang cand am ajuns la chakra sase, era ca si cum ma conectasem la ceva uitat si dintr-o data mi s-a facut foarte dor. Am crezut ca este dorul de „acasa”, dorul de Dumnezeu. La sfarsit, in ultima zi, am inteles ca era de fapt „dorul de mine”, dorul de mine „cea autentica, ascunsa, reprimata, judecata” si totusi „adevarata si pura”.

Nu mai retin tot ceea ce s-a intamplat de-a lungul saptamanii, stiu ca aveam stari interioare contradictorii, in acelasi timp erau momente in care primeam raspunsuri si aveam adevarate revelatii. In penultima seara, cand am ajuns cu respiratia la chakra sase, am descoperit o profunda ura de Dumnezeu. M-a apucat disperarea, odata pentru ca judecam faptul de a – L uri pe Dumnezeu, apoi pentru ca am inteles ca toata aceasta ura era de fapt ura de sine, care ma blocase si ma limitase pe mine insami. Atunci s-a declansat un puternic sentiment de vinovatie, pentru ca nu-i asa,… cum se poate sa-l urasti pe Dumnezeu?

Si apoi, imediat ajungand la chakra sapte, sa simti o furie puternica tot impotriva lui Dumnezeu.

Atunci, am urlat in sinea mea „nu-mi pasa, nu vreau sa judec nici macar faptul ca sunt furioasa pe Dumnezeu, asta simt asta exprim” si am tipat toata acea furie in afara. Eram furioasa pe El pentru ca ma simteam abandonata, il imaginam undeva sus in pacea lui imperturbabila in timp ce pe mine m-a lasat sa ma chinui singura aici jos. Cand m-am intins la sfarsitul meditatiei, am simtit copilul interior care voia sa fie imbratisat, simtea nevoia sa-i spuna cineva ca n-a facut nimic rau si ca totul e ok.

In ultima seara am atins toata durerea acestui copil interior, i-am simtit jalea, ranile, toata presiunea la care fusese supus de-a lungul timpului prin neacceptarile si contradictiile judecatilor de fiecare zi.

Sunt recunoscatoare celor care au intermediat si organizat acest proces meditativ! Imi sunt recunoscatoare mie insami pentru ca mi-am permis „deschiderea”, pentru ca am putut trece peste orice argumente mentale de „comportament nepotrivit” si m-am abandonat procesului fara nici un fel de asteptare

Nu stiu ce-as putea sa mai spun, trairile sunt personale si fiecare intelege anumite lucruri atunci cand acestea devin experienta lui directa. Totusi, din fericire inca mai reusim sa ne atingem unii pe altii interior, exista o comunicare de la suflet la suflet si uneori se reuseste a se transmite ceva dincolo de cuvinte. Mesajul meu se doreste a fi o invitatie pentru sufletele care isi doresc ruperea lanturilor.

Sa stiti ca exista un loc cu oameni deschisi si calzi si un spatiu in care va puteti permite cunoasterea descoperirea si exprimarea de sine, eliberarea limitelor si descatusarea Maestrului interior, si acest loc se numeste Osho Joy.

Anisoara

Comenteaza cu profilul de Facebook :