• Osho, despre ”cercul” respiratiei…(I)

    Posted on November 1, 2014 by in Evolutie Spirituala, Respiratie

    Se spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam dar Adam era mort. Atunci Dumnezeu a suflat[1] peste el şi a devenit viu.

    Aceeaşi poveste este spusă în multe mituri ale creaţiei din toată lumea: creştine, hinduse, evreieşti şi multe altele.

    Povestea pare să fie foarte semnificativă. Înţelesul este că atunci când respiri, nu TU respiri, Dumnezeu respiră în tine. Întregul respiră în tine. Acest lucru trebuie înţeles foarte profund, pentru că toată metoda lui Tao, toată ştiinţa Yoga, depinde de respiraţie.

    Pentru că acesta va fi ultimul discurs despre Lao Tzu, vreau să vă spun totul despre sistem astfel încât dacă vreți, să puteți intra în el, nu doar să vă gândiți la asta ci să deveniți una cu el.

    Respiraţia este lucrul cel mai important. Cu ea începe viaţa şi cu ea se încheie viaţa. Este cel mai misterios lucru, fără ea nu există nici o posibilitate a vieții.

    Viaţa pare doar o umbră a respiraţiei. Când respiraţia dispare, viaţa dispare. Aşa că acest fenomen al respiraţiei trebuie înţeles.

    Fiecare copil născut nu este cu adevărat viu până când nu respiră. El are foarte puţine momente rămase. Dacă respiră după naştere, în acele momente intră viaţa. Dacă nu respiră el va rămâne mort.

    Acele prime câteva momente ale vieţii sunt cele mai importante. Doctorii, părinţii, toţi devin îngrijoraţi când un copil se naşte. Va respira? Va plânge? Şi va începe respiraţia? Sau va rămâne mort? Din nou, precum în toate miturile create, în fiecare om, Adam se naşte din nou.

    Copilul nu poate respira singur. Să aştepţi asta e imposibil pentru că, copilul nu ştie cum să respire, nimeni nu l-a învăţat. Acesta va fi primul său act, AŞA CĂ ACESTA NU POATE FI ACTUL SAU.

    Daţi-mi voie să repet: Acesta va fi primul şi cel mai semnificativ act al său – de aceea nu poate fi actul său. Dacă Dumnezeu o face – în regulă; dacă Dumnezeu nu vrea – terminat.

    Întregul trebuie să respire în el, de aceea acele câteva momente sunt pline de suspans, îndoială, anxietate, teamă – pentru că ambele posibilităţi sunt încă deschise. Copilul poate rămâne mort. Atunci nu poate fi făcut nimic. Copilul nu poate face nimic, părinţii nu pot face nimic, doctorii nu pot face nimic; umanitatea este neajutorată. Depinde de întreg.

    Numai rugăciunea poate fi făcută. Putem doar aştepta în profundă rugăciune. Dacă întregul intră în copil, copilul devine viu, altfel nu.

    Prima respiraţie este făcută de întreg. Iar dacă prima respiraţie este făcută de întreg atunci orice altceva ce depinde de respiraţie nu poate fi acţiunea ta. Dacă te gândeşti că tu respiri atunci ai făcut un pas foarte greşit. Şi din cauza acestui pas greşit va fi creat egoul. Egoul înseamnă ignoranţă acumulată.

    Ai pierdut. Nu tu ai respirat, întregul a respirat în tine, dar tu ai luat-o ca şi cum tu respiri.

    Sursa foto: https://aimeeherman.wordpress.com

    Sursa foto: https://aimeeherman.wordpress.com

    Primul act de a respira te leagă de întreg, te face una cu întregul, şi tot ceea ce urmează nu va fi activitatea ta; tot ceea ce urmează să se întâmple după această primă respiraţie până când mori, până la ultima respiraţie, va fi activitatea întregului. Întregul va trăi în interiorul tău.

    Poţi crede că tu faci toate acele lucruri – atunci trăieşti în ignoranţă. Dacă devii conştient că întregul face totul, eşti posedat de întreg, respirat de el, eşti doar un flaut de bambus gol, sunetul vine din întreg, toată viaţă vine din el – atunci trăieşti o viaţă de iluminare.

    Aceasta este singura diferenţă între ignoranţă şi iluminare. Un singur pas în greşeală, că: „eu am făcut asta” – şi toată călătoria merge greşit. Un singur pas corect, că: „întregul a făcut-o în mine, nu eu sunt cel care face, eu sunt doar terenul pentru joaca sa, un flaut al cântecelor sale, un fluier, nimic mai mult, o goliciune în care el curge, se mişcă, trăieşte” – atunci trăieşti o viaţă total diferită, o viaţă de lumină şi beatitudine.

    Aceasta este prima acţiune, această respiraţie. Multe alte lucruri trebuie înţelese în legătură cu ea.

    Dacă viaţa începe cu respiraţia, şi moartea de asemenea, şi totul este între acestea două, atunci yoga, Tao, tantra, şi toate ştiinţele alchimiei interne, nu pot neglija respiraţia.

    Yoga o numeşte PRANA. Acel cuvânt este minunat…Yoga numeşte respiraţia PRANA. PRANA înseamnă ELANUL VITAL, însăşi vitalitatea fiinţei tale.

    Nu intră şi iese doar aer prin plămânii tăi. Yoga spune că aerul este doar stratul său exterior. Adânc ascunsă în acel strat este vitalitatea.

    Deci respiraţia are două părţi. Una: corpul respiraţiei, făcut din oxigen, nitrogen şi aşa mai departe, şi, a doua, spiritul respiraţiei, făcut din vitalitate, Dumnezeu însuşi.

    Este ca şi cum – corpul tău este acolo, iar tu, conştiinţa ta, este ascunsă adânc în corpul tău. Corpul este o protecţie, un vehicul. Corpul este vehiculul vizibil pentru non-vizibilul tu. Şi la fel se întâmplă cu fiecare respiraţie. Respiraţia în sine este doar stratul exterior; adânc ascunsă în interiorul ei este viaţa însăşi.

    Odată ce descoperi că în respiraţie este ascuns Dumnezeu însuşi, ai ajuns să te cunoşti pe tine însuţi. De aceea este atâta insistenţă şi atâta căutare în yoga, Tao şi tantra, în legătură cu respiraţia. Dacă continui pur şi simplu să respiri şi să crezi că numai aer intră şi iese, nu vei fi capabil niciodată să-i pătrunzi misterul. Şi vei rămâne complet uituc faţă de tine însuţi. Atunci vei rămâne înrădăcinat în corp. Nu vei fi niciodată capabil să cunoşti ceea ce trece dincolo de corp, ceea ce este în interior şi totuşi dincolo, ceea ce este ascuns în corp dar nu obstrucţionat de corp, ne limitat de corp. Un dincolo aflat în interior.

    În fiecare respiraţie acea viaţă trebuie descoperită.

    Yoga numeşte acele metode PRANAYAMA. Cuvântul PRANAYAMA înseamnă expansiunea vieţii. Trebuie să extinzi viaţa la infinit în fiecare respiraţie.

    Buddha şi-a numit propriile sale metode de a descoperi miezul cel mai intim al respiraţiei ANAPANA-SATI yoga: yoga, ştiinţa, respiraţiei care intră şi care iese; şi Buddha a spus că nici o altă yoga nu este necesară. Dacă poţi observa în profunzime respiraţia ta, şi observa atât de meditativ încât orice este ascuns în respiraţie nu rămâne ascuns ci devine revelat, vei ajunge să cunoşti totul.

    Pare simplu, dar este dificil.

    Buddha le-a spus călugărilor săi: „Aşezaţi, mergând, stând, orice faceţi, continuaţi să faceţi aceste lucruri, dar lăsaţi conştiinţa voastră să fie conştientă de respiraţia care intră, care iese. Continuaţi să priviţi la propria voastră respiraţie – într-o zi, odată cu lovirea continuă asupra respiraţiei, templul se deschide.”

    Dumnezeu este ascuns în templul respiraţiei. Brusc, într-o zi, devii conştient că nu este vorba doar de aer. Dacă pentru tine este doar aer, ai o minte ştiinţifică dar nu ai conştienţa ce poate revela miezul cel mai intim al ei. Atunci poţi analiza şi ajunge să cunoşti cât oxigen este necesar, cât hidrogen, cât nitrogen, cât dioxid de carbon, şi poţi continua să te joci cu corpul respiraţiei – dar ai pierdut fenomenul REAL cel mai intim.

    De aceea, dacă un om este mort, îi poţi da, poţi pompa în el, proporţia corectă de oxigen, dar el nu va fi viu.

    Dacă Dumnezeu nu respiră în el, dacă nu conţine conştiinţa cea mai adâncă a întregului, este o respiraţie moartă. Oxigenul va trece prin plămâni – nu se va întâmpla nimic.

    Respiraţia este prima acţiune – ŞI NU ESTE ACŢIUNEA TA.

    A doua acţiune este setea. Nici aceasta nu este acţiunea ta. Ce faci ca să te simţi însetat? Dacă se întâmplă, se întâmplă, dacă nu se întâmplă, nu se întâmplă. Poţi să ÎNCERCI să te simţi însetat? Asta e imposibil! Se întâmplă adânc în interiorul tău. Dumnezeu respiră în tine, Dumnezeu se simte însetat în tine – sau întregul o face; când spun Dumnezeu mă refer la întreg. Partea este doar o parte.

    După ce copilul a luat prima sa respiraţie, al doilea fenomen va apărea în el – şi acum va fi un lanţ, şi tot lanţul trebuie înţeles.

    Setea va apărea. Apoi foamea va apărea. Apoi va fi o nevoie de activitate fizică. Apoi va apărea sexul. Apoi va fi o nevoie de activitate mentală. Apoi va apărea iubirea. Apoi va apărea o nevoie de activitate estetică: poezie, pictură, muzică…Acestea sunt opt activităţi. Şi apoi a noua, ultima, apare: nevoia de activitate spirituală – meditaţie, SAMADHI.

    Şi aceasta este frumuseţea întregului fenomen – că a noua este din nou prima, pentru că a noua din nou dă atenţie respiraţiei. Cercul este complet. Prima este respiraţia, a noua este din nou respiraţia, de aceea nici o ştiinţă spirituală nu poate neglija respiraţia. Chiar şi Dumnezeu poate fi neglijat – budismul nu crede în Dumnezeu, nu crede în suflet – asta poate fi neglijat; dar respiraţia nu poate fi neglijată.

    Mahomedanii şi creştinii poate că au concepţii diferite ale lui Dumnezeu, hinduşii din nou, diferită, jainiştii…dar nimeni nu poate neglija respiraţia. Respiraţia e prima şi respiraţia va fi ultima. Activitatea spirituală se întoarce din nou la prima respiraţie, la puritatea originară.

    Acum aş dori să discut toate aceste fenomene, pentru că aceasta este toată viaţa ta.

    [1] Breathed in him, în limba engleză. Are şi sensul de „a respirat în el”.

    Sursa: Osho, Tao, the three treasures, vol.4, ch.9 (Tao, cele trei comori)

    Copyright© OSHO International Foundation

    Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-cercul-respiratiei-i/”

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

    Post Tagged with , , , , ,

One Responseso far.

  1. […] Citiți prima parte a articolului, aici. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.