CÂND SUFLETUL INTELIGENT ȘI SUFLETUL ANIMAL SUNT ȚINUTE ÎMPREUNĂ ÎNTR-O SINGURĂ ÎMBRĂȚIȘARE, ELE POT FI ÎMPIEDICATE SĂ SE SEPARE.
CÂND CINEVA DĂ ATENȚIE CONTINUĂ RESPIRAȚIEI (VITALE) ȘI O ADUCE LA GRADUL EI MAXIM DE FLEXIBILITATE, EL POATE DEVENI (DELICAT) CA UN BEBELUȘ.
CÂND EL ȘI-A PURIFICAT CELE MAI MISTERIOASE VIZIUNI (ALE IMAGINAȚIEI SALE), POATE DEVENI IMACULAT.
Ni se spune despre un singur adevăr indivizibil. Totuși, cei care vorbesc despre adevărul indivizibil divid la rândul lor sufletul și corpul în două; și ei cred că corpul și sufletul sunt separate. Dacă există o diferență între corp și suflet, atunci lumea și Dumnezeu sunt sortite să fie despărțite. Cea mai mică asumpție a unei diferențe face loc dualității, deci o situație foarte contradictorie se petrece: cel care crede în unimea indivizibilă, crede deasemenea și în dualitatea lucrurilor.
În această sutra, Lao Tzu pune piatra de temelie a advaitei (indivizibilului). Lao Tzu spune: ”Dumnezeu și universul nu pot fi una dacă nu există o uniune între corp și suflet.” Dacă nu există o experiență a uniunii dintre corp și suflet, nu poate exista o unitate între materie și conștiință.
Așa-zisa persoană religioasă va găsi asta greu de acceptat. Dacă o persoană crede că este divizată în interior, ea nu poate accepta că existența este una. Numai cineva care este integrat în interiorul său poate cunoaște faptul că existența este una, un întreg indivizibil. Lumea este corpul extins; conștiința este spiritul uriaș universal. Dacă conștiința mea este despărțită de corpul meu, conștiința lui Dumnezeu e sortită deasemenea să fie departe și despărțită de lume. Lao Tzu spune: ”Dacă corpul și sufletul pot fi păstrate în uniune, doar atunci Indivizibilul este posibil” – doar atunci poate întregul integrat să înflorească.
Cum are loc această discriminare între corp și suflet? Dacă știm asta, vom înțelege și uniunea lor.
Când un copil se naște, el nu este conștient de vreo diferențiere între trup și suflet. Trupul și sufletul se dezvoltă ca o singură existență. Dar necesitățile vieții – cultura, societatea, securitatea – încep să ne învețe să facem diferență între corp și suflet. Când un copil simte foamea, el este învățat că nu este necesar să mănânce ori de câte ori îi este foame; este necesar să controleze foamea. Acesta este un aranjament inevitabil al vieții. Copilul trebuie învățat auto-controlul. El trebuie să învețe că nu este obligatoriu pentru el să-și satisfacă nevoile sale corporale atunci când apar. Nu este esențial să doarmă când îi este somn sau să-și potolească setea imediat ce apare.
Imediat ce copilul învață înfrânarea, el începe să se simtă separat de corpul său. Corpul simte foame iar el își înfrânează foamea; corpul se simte somnoros iar el îi interzice să doarmă. Apoi el se crede separat și diferit de ceea ce controlează.
Când copilul dezvoltă puterea de a controla, unitatea dintre corp și suflet capătă o fisură. Pe măsură ce controlul crește, scindarea devine din ce în ce mai mare. Cu cât mai mare este golul dintre ele, cu atât mai dificil devine pentru el să se simtă una cu existența, pentru că cineva pentru care e dificil să fie una cu sinele său, găsește imposibil să fie una cu corpul mai mare al universului.
Această dualitate adânc înrădăcinată apare din necesitățile vieții. Este folositoare, dar nu este realitatea. Nu este esențial ca tot ce este folositor în viață să fie și adevărat. De multe ori, neadevărul se dovedește a fi mai folositor. Acest neadevăr este foarte folositor. Așa că trebuie cultivat. Dar dacă mințile noastre sunt mereu în control și ne vine dificil să ieșim din aceste neadevăruri folositoare, ele se vor dovedi sinucigașe.
Este necesar să dezvoltăm înfrânarea și abținerea. Necesitățile corpului apar și puterea de a le controla trebuie dezvoltată. Treptat, treptat, cel în care apar nevoile devine diferit de cel care controlează nevoile. În momentul în care intelectul și dorința apar diferite între ele, lucrurile se sparg în două în interiorul nostru. Atunci, pentru toată viața, suntem chinuiți de conflictul dintre aceste două părți din noi. Toată viața noastră devine o luptă interioară. Dorințele se afirmă mereu iar intelectul își afirmă mereu cerințele sale. Apoi treptat, treptat, totul în noi se împarte în două.
Psihologii spun că începem să privim la partea din noi de sub buric ca partea inferioară din noi nu doar pentru că e situată într-o poziție mai joasă ci și pentru că ne gândim la ea ca fiind inferioară. Stabilim o identitate cu jumătatea de sus a corpului și tăiem orice legături cu partea de jos. Simțim ca și cum partea de jos a corpului nu ne aparține și că doar partea de sus suntem noi, partea de jos fiind treptat identificată cu dorința. Până la urmă, intelectul este centrat în cap. De asta ne recunoaștem doar după fețele noastre.
Restul corpului îl ascundem. Nu de ploaie sau căldură sau zăpadă, ci pentru că nu vrem să ne identificăm cu nicio altă parte a noastră, cu excepția capului, unde este localizat intelectul. Este un fapt interesant că dacă ți se cere să-ți identifici corpul tău fără cap, tu însuți nu vei reuși să-l recunoști. Recunoașterea noastră este legată doar de intelectul nostru. De restul corpului ne-am descotorosit, pentru că este o victimă a dorințelor noastre. Acest lucru a produs efecte ce ajung departe, despre care vom vorbi mai târziu.
În această primă sutra, Lao Tzu spune: ”DACĂ SUFLETUL INTELECTUAL ȘI SUFLETUL ANIMAL SUNT ȚINUTE ÎMPREUNĂ ÎNTR-O SINGURĂ ÎMBRĂȚIȘARE, ELE POT FI SALVATE DE LA SEPARARE.” Dacă inteligența și simțurile mele sunt cuplate, nicio dualitate, nicio frământare de la contradicții nu se poate forma în interiorul meu. Dar dacă acestea două nu sunt amestecate, dacă intelectul și simțurile sunt divizate și eu distrug toate punțile dintre ele, ”Eul” nu poate ajuta la dezintegrarea care va avea loc în interiorul meu. Aceasta este starea de schizofrenie de care vorbește psihologul, o stare care există în fiecare dintre noi, într-o anumită măsură. Când o persoană devine prea dezintegrată în interiorul ei, înnebunește. Noi reușim cumva să ne menținem sub nivelul de pericol. Balanțele oscilează fragil între sănătate și nebunie. Suntem încâlciți într-o luptă profundă în interiorul nostru. Este un conflict constant, o opoziție, o dușmănie în interior. Suntem în război cu tot în interiorul nostru.
O nouă mișcare tocmai a fost inițiată în Occident, mai ales în America. Această mișcare este o tentativă de a crește sensibilitatea oamenilor. S-a descoperit că omul aproape că și-a pierdut sensibilitatea. Atingem, dar atingerea noastră e moartă; vedem, dar privirea noastră e oarbă; auzim, dar este doar un sunet care trece prin urechi. Nimic nu ajunge la inimă. Vorbim de iubire, facem dragoste, dar iubirea noastră este lipsită de viață. Inima care iubește pare golită de pasiune. Iubirea noastră este artificială. Facem totul, dar toate acțiunile noastre sunt goale, inerte, mecanice, golite de orice sensibilitate. Sensibilitatea trebuie readusă înapoi.
Psihologii spun că dacă nu reușim să restabilim sensibilitatea omului, va fi dificil să-l salvăm de la extincție până la sfârșitul acestui secol (XX, n.tr.). Deși până acum doar câțiva oameni au devenit nebuni, în curând un număr mai mare va începe să-și piardă mințile. Sensibilitatea trebuie restabilită. Dar cum?
Dacă ai vreo amintire din copilărie, îți vei aminti că o floare care înflorea trezea în tine o fascinație inexplicabilă. Frumusețea sa evoca un răspuns profund în tine. Florile înfloresc chiar și acum dar frumusețea lor și-a pierdut orice sens pentru tine. Ele ar putea foarte bine să nici nu existe. Soarele răsare acum așa cum a făcut-o întotdeauna, dar nu te mai umple de exuberanță. Luna iese și acum pe cer, în fiecare noapte, dar foarte rar te atinge. Ce s-a întâmplat? Lao Tzu spune: ”Îmbrățișarea s-a rupt.”
Intelectul și simțurile stau pe nivele diferite. Sensibilitatea apare în simțuri, intelectul o experimentează. Dacă acestea două sunt separate, sensibilitatea e pierdută. Atunci simțurile devin inerte și fade, iar intelectul este lăsat fără informație. Atunci poezia, muzica, esența vieții, au secat cu totul.
Copiii par să trăiască în rai aici, chiar pe acest pământ pe care trăim. Asta este pentru că sufletul lor de animal și sufletul lor intelectual încă sunt una. Când un copil mănăncâ, nu doar corpul mănâncă; chiar sufletul său obține plăcere din actul de a mânca. Când dansează, chiar sufletul său dansează odată cu corpul; când aleargă, sufletul lui aleargă cu el. El este, încă, unit, integrat în interiorul său. Nicio spărtură nu s-a dezvoltat încă în el. El este încă un întreg indivizibil.
Nu putem experimenta fericirea unui copil sau iubirea unui copil. Ar trebui de fapt să fie invers: capacitatea noastră mai mare, susținută de experiențele noastre de-o viață, ar trebui să ne îndreptățească la asta. Dar acest lucru nu se întâmplă pentru că procesul experimentării este scindat în noi. Când ating mâna ta, este doar o mână care atinge o mână. Dacă mâna mea este inertă, intelectul rămâne neimplicat.
Unul dintre cei trei guru ai lui Mahatma Gandhi a fost o persoană pe nume Handiaro. Se spune despre el că atunci când îi atingea mâna cineva, avea sentimentul că atinge mâna unui mort. Prietenii lui au declarat că dacă cineva atingea mâna lui Handiaro cu ochii închiși, era dificil de spus dacă atingeau o bucată de lemn sau o mână vie.
Mâinile sale erau golite de orice sensibilitate.
Poate că asta e o exagerare, dar în cazul nostru este foarte adevărat. Dacă mâna este vie, dacă este sensibilă, atunci fiecare fir de păr de pe mână, fiecare por al pielii, este plin de curent de electricitate. Doar atunci poate intelectul să preia experiența, fericirea atingerii.
Dacă mâna este lipsită de viață, niciun mesaj nu ajunge la intelect, pentru că intelectul nu are niciun mijloc direct al său. Simțurile sunt porțile inteligenței iar corpul este mediumul sufletului. Corpul este extensia sufletului în lumea materiei. Dacă devenim dușmanii corpurilor noastre, rupem toate legăturile noastre cu lumea. Legătura noastră pătrunde în existența în aceeași măsură în care suntem conectați la corp.
Noi trăim, dar este mereu o distanță între noi și existență. Oriunde ne-am duce, această distanță rămâne mereu. Când iubim, această distanță rămâne, când suntem prietenoși sau binevoitori, distanța rămâne; orice facem, această distanță rămâne și este foarte dificil să trecem peste ea. Lao Tzu spune: ”Dualitatea se formează în noi din cauza acestui decalaj dintre simțuri și inteligență.” Acest decalaj, totuși, este și folositor. Distanța ar trebui să se formeze la un moment dat și să fie ruptă la un alt moment. De aceea Isus a spus: ”Numai cei care au devenit precum copiii pot intra în împărăția lui Dumnezeu.”
A deveni precum copiii din nou înseamnă să fii atât de sensibil încât fiecare experiență ajunge la inimă. Copii posedă o indivizibilitate (advaita), dar este născută din ignoranță. Înțeleptul a recâștigat această (stare de) advaita, dar de această dată e născută din înțelepciune. Există o inocență la copii, dar este o inocență ignorantă. Aceeași inocență trebuie re-dobândită de înțelept. Dar atunci este o inocență ce vine din înțelepciune și trezire deplină. O stare de inocență trezită trebuie stabilită. (Starea de) advaita a copilului nu durează pentru că nu este realizarea sa. Împrejurările și situațiile din jurul său aduc un conflict în interiorul lui și îi distrug inocența, indivizibilitatea sa. Nu este, totuși, necesar ca omul să moară cu această dualitate în el. Starea de advaita poate fi restabilită pe timpul vieții. Când acest lucru se întâmplă, advaita astfel stabilită este mai bogată și mai sănătoasă decât advaita copilăriei. Experiențele unei vieți întregi îi aduc o mare demnitate.
Ce ar trebui făcut pentru a a putea îmbrățișa starea de advaita cu noi înșine? Cum putem fi una în interior? În metoda de sadhana a lui Lao Tzu sunt metode foarte ușoare de a dezvolta această unitate în noi înșine. Hai să vorbim de o metodă și apoi ne vom ocupa de sadhana mai în detaliu.
– va urma-
OSHO, The Way of Tao, Vol. 2, Ch. 2 (Calea lui Tao)
Copyright© Osho International Foundation
Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center
Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr
Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:
”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-non-dualitate-tao-respiratie-si-centri-energetici-i/”