• Osho, despre teama de a fi totali….

    Posted on November 20, 2013 by in Meditatia dinamica, Meditatii active

    CINEVA A ÎNTREBAT: ÎNCERCĂM SĂ FACEM UN EFORT, DAR EFORTUL PARE SĂ FIE CU JUMĂTATE DE INIMĂ, DECI CUM SĂ-L FACEM CU TOATĂ INIMA?

    Este așa pentru că tu continui să te reţii. Dacă sari, dansezi, ţipi, nu intri total în asta din cauza unei temeri – acea teamă crează o divizare.

    Te temi că dacă intri total în acel lucru, poate că nu vei mai putea să te întorci.

    Acea teamă… Dacă îţi exprimi nebunia cu toată inima, teama este acolo: poate că nu vei mai putea să te întorci înapoi din acea nebunie. Poate că nebunia va pune stăpânire, poate te va poseda. Această teamă crează o divizare. Partea mai mare rămâne în control şi doar partea mai mică e lăsată să se mişte; acea mişcare devine falsă pentru că atunci e doar impusă. Partea mai mare este în control.

    Pierzi controlul, și nu te teme. Teama este bariera, și divizarea apare prin teamă. Atunci continui să te protejezi, şi, în acelaşi timp, permiţând. Acestea sunt lucruri contradictorii, și din cauza acestei contradicţii efortul tău este irosit. Energia este împrăştiată pentru că te lupţi cu tine însuţi: o parte se exprimă, o parte controlează. Eşti contradictoriu. Te lupţi. În această luptă interioară, energia ta este irosită. Ori intri total, ori nu intri  Hotărăşte-te: „Dacă o voi face, atunci mă voi implica total. Altfel, n-o voi face.” Dar rămâi întreg.

    Odată ce cunoști, atunci când te abandonezi total, beatitudinea acestui fapt, extazul său – chiar şi pentru un singur moment – acel abandon total îți va permite să ai o licărire a ceea ce este real.

    Sursa: http://www.sxc.hu/

    Acea licărire va deveni fundamentul și nu îți va mai fi teamă niciodată. Și odată ce ai intrat în iadul însuşi, chiar în adâncul nebuniei, şi te-ai întors înapoi, pentru prima oară ești în control. Niciodată înainte.. Odată ce ai mers chiar la rădăcinile fiinţei tale şi ai revenit înapoi, acum eşti în control; acum nu te mai temi.

    Nu vei pierde altceva decât nebunia ta.

    Omul nu are nimic de pierdut decât lanţurile sale, decât sclavia sa, decât contrângerile sale, decât nefericirea şi iadul său. Nu ai nimic de pierdut- nu-ţi fie teamă! Ce ai de pierdut? Un om gol care se teme să-şi piardă hainele? Ce ai de pierdut?

    Mișcă-te cu toată inima.

    Odată ce te mişti, atunci nu va fi nici o problemă. Odată ce ai experimentat, odată ce ai gustat libertatea, extazul care vine când eşti într-un abandon total, teama va dispare pentru totdeauna. Numai prin libertate poate dispare teama  și libertatea poate să vină numai la omul care este întreg… nedivizat, nedivizat în fragmente.

    Sursa: Osho, The New Alchemy : To Turn You On, (Noua alchimie: să te pună pe jar)

    Tu nu ai intrat în nimic în mod total.

    Nu ai iubit total, nu ai observat total; nu ai făcut nimic în mod total…mereu parțial. De aceea viața ta e pur și simplu clipă de clipă epuizată. Simți ca și cum ai muri în fiecare moment; nici o frumusețe, nici o înflorire din ea, doar moarte. Din viață, doar moarte? Asta arată ce faci cu tine însuți.

    Altfel, viața există în fiecare zi; în fiecare moment, o nouă înflorire; în fiecare zi o nouă achiziție; în fiecare zi o nouă culme și o nouă profunzime; în fiecare zi mai multă viață.

    Dacă poți continua, moment de moment, să intri în mod total în viață, moartea însăși devine cea mai profundă experiență a vieții. Atunci nu există moarte.

    Dar este dificil să intri total în ceva.

    Cel puțin încearcă această meditație.

    Dacă poți să intri în meditație în mod total, atunci poți intra și în altă dimensiune în mod total. Acela ești tu.

    Sursa: Osho, That Art Thou,  (Tu ești acela)

    Sursa web: http://www.activemeditation.com/ActiveMeditations/DynamicStage3/Totality.html)

    Copyright© Fundaţia Internaţională Osho

    Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-teama-de-a-fi-totali/”

     

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

    Post Tagged with , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.