Osho: Un meditator nu are nevoie de ghidare personala (II)

Citiți prima parte a articolului, aici.

Oamenii la care te duci pentru consiliere personală sunt în aceeași barcă în care ești și tu; ei au aceleași probleme. Aici, am tot felul de psihoterapeuți, și eu sunt buni în munca loc, tehnic vorbind. Știu cum să ajute oamenii, dar ei nu știu cum să se ajute pe ei. Ei îmi scriu problemele lor, și sunt aceleași probleme pentru care sunt cunoscuți ca fiind buni consilieri, buni terapeuți. A ști un lucru din punct de vedere tehnic este un lucru, și a ști un lucru existențial, experiențial este alt lucru.

În ce te privește pe tine, tu deja mergi pe calea cea bună. Acestea sunt simptome bune că simți un sentiment de direcție, de bucurie, grație și multe altele; acestea sunt indicii că ești pe calea cea bună – nu ai nevoie de niciun fel de consiliere personală. Ai nevoie să fii tu însuți din ce în ce mai mult, să fii mai integrat, mai natural, mai spontan. Ai găsit calea, acum oricine o poate tulbura. Este posibil să te duci la un consilier care nici măcar nu a crescut la fel de mult ca tine, dar este foarte cunoscător. Expertiza sa este foarte mare; el poate vorbi despre lucruri și te poate distrage de pe cale.

Un meditator nu are nevoie de o ghidare personală. Un meditator, dimpotrivă, are nevoie de un singur lucru: de atmosfera meditației. El are nevoie de alți meditatori; are nevoie să fie înconjurat de alți meditatori. Pentru că orice continuă să se întâmple în interiorul nostru nu este doar în interiorul nostru, îi afectează pe oamenii care sunt în apropiere. În această comuniune, oamenii sunt în diferite faze ale meditației. A medita cu acești oameni, doar a sta în tăcere cu acești oameni, și vei fi tras tot mai mult și mai mult spre potențialul tău intrinsec.

Eu nu vreau să devii altcineva, un Gautama Buddha sau un Isus Christos. Vreau să devii doar tu însuți, anonim, nimeni special, doar fericit. Și tu ești deja pe calea cea bună. Ai făcut câțiva pași; acum doar continuă să mergi, având încredere în tine însuți, și la fiecare pas încrederea ta va deveni mai profundă.

Sursa foto: http://www.freeimages.com

Nu cere niciodată sfaturi, pentru că fiecare este atât de unic și atât de diferit încât nu a fost niciodată o persoană ca tine până acum, nici nu va mai fi de acum înainte. Deci, cu adevărat, nu există linii de ghidare pentru tine. Dar existența este plină de o mare compasiune. Ți-a dat tot programul vieții tale sub forma unei semințe. Dacă nu întrebi pe nimeni, și doar stai în tăcere și îți asculți propria inimă și continui s-o urmezi, vei ajunge la spațiul în care te poți simți acasă; în care realizezi cine ești, în care simți brusc o sincronicitate cu toată existența.

Tot ce este natural, copacii, norii, munții, oceanele, cu toate acestea vei găsi o anume armonie. Nu vei găsi armonie cu mașinile, cu marile și micile computere, cu fabricile, automobilele, trenurile. S-ar putea să nu găsești nicio armonie…nici nu se pune problema, pentru că acestea sunt lucruri fără inimă, fără viață. Ele nu știu cum să cânte; ele nu știu cum să danseze. Ai văzut vreun computer care să danseze? Ai auzit de vreun computer care să se îndrăgostească de o femeie-computer? Doar mașinile vor fi lăsate pe dinafară.

Cu tot ceea ce este natural și tot ce crește, tot ce înflorește, tot ce se mișcă și respiră, tot ce are o inimă care bate, vei găsi o imensă armonie. Bătaia inimii tale se va uni și contopi cu bătaia universală – nicio consiliere personală.

Eu nu sunt un consilier. Niciodată în viața mea, nici măcar pentru un singur moment nu m-am gândit că cineva ar trebui să fie conform ideilor mele. Îmi împărtășesc ideile, îmi împărtășesc experiențele – nu pentru ca tu să trebuiască să devii un ideal anume; le împărtășesc cu voi ca parteneri de drum. Se poate să se armonizeze cu voi. Poți descoperi că îți apare brusc în conștiența ta că asta e foarte natural pentru tine; că nu erai conștient de asta, ai devenit conștient. Dar atunci nu este ideea mea. Este propria ta idee de care nu ai fost conștient. Eu îmi împărtășesc ideile cu voi, nu pentru a vă transforma în anumite prototipuri, ci pentru a vă da o intuiție a propriei voastre naturi.

Eu mă cunosc pe mine, îmi știu natura mea; știu că toți binevoitorii mei, părinții, învățătorii, profesorii, prietenii mei, au încercat toți din răsputeri să mă facă să fiu altceva. Și sunt extraordinar de recunoscător existenței că nu am ascultat niciodată de nimeni; am continuat pur și simplu să-mi ascult propria voce interioară. Dacă mă duce în iad sau în rai, nu mi-a păsat, pentru că sentimentul meu este că dacă natura mea mă duce în iad, atunci poate că acela este locul de care aparțin. În rai voi fi un outsider, mă voi simți neadaptat.

Oriunde mă duce natura mea este locul care îmi poate da sentimentul de bucurie și sentimentul că viața are extraordinar de mult sens, că are o mare splendoare; că este un miracol doar să inspiri și să expiri; că nimic nu poate fi mai perfect dacă ajungi la apogeul propriei tale naturi.

Evită sfătuitorii – pentru că ei sunt atât de disponibili peste tot încât fie că le ceri sfatul sau nu, ei îl vor da. Oamenii iubesc să dea sfaturi; e o anumită bucurie în asta. Oamenilor le-al plăcea să-și creeze propriile cópii la indigo, și se vor simți foarte fericiți că ei sunt originalul și toți restul sunt cel cel mult doar o cópie adevărată.

Tu ai propria ta originalitate.

Este mai bine să ți-o amintești mereu.

Nu merge niciodată împotriva sentimentelor tale interioare.

Foarte puțini oameni în lume au ajuns la înflorire, și motivul este că foarte puțini oameni s-au răzvrătit împotriva așa-zișilor sfătuitori. Foarte puțini oameni au îndrăznit să-și găsească calea și nu au urmat autostrada pe care merge toată lumea. Dar aceia sunt puținii oameni care au ajutat umanitatea, întreaga sa evoluție, întreaga sa inteligență. Îndepărtează doar acei câțiva oameni și omul va fi înapoi unde Darwin crede că a început să crească pentru a fi ființă umană.

Mulțimea trebuie că a râs și atunci. Când o maimuță s-a dat jos din copac și a stat pe pământ pe ambele picioare, toată mulțimea de maimuțe trebuie că a râs, chicotind: ”Ia uitați-vă și la figura asta! Ia uitați-vă la nebunul ăla care merge contra tradiției, contra strămoșilor noștri, contra religiei noastre, contra rasei noastre.” Dar ei probabil că au condamnat acea maimuță care s-a răzvrătit împotriva întregii culturi a maimuțelor, a civilizației lor; ele au spus probabil, ”Tu ai căzut.” Natural, ea căzuse din copac. Iar pe măsura ce timpul trecea, ea trebuie să fi devenit mai slabă. Maimuțele sunt mult mai puternice decât ești tu; ele trebuie să fie, ele fac exerciții în continuu, sărind dintr-un copac în altul. Tu trebuie să faci altceva; nu poți să faci acel gen de sărituri acum. Nu ești capabil, corpul tău s-a schimbat complet.

Dar prima maimuță care a coborât trebuie să fi fost un geniu, trebuie să fi dorit să exploreze viața pe cont propriu, mai degrabă decât cu mulțimea și gloata. Alte maimuțe încă atârnă prin copaci – ele sunt ”oamenii” tradiționali! Ele cred în strămoșii lor, ele cred în trecutul lor de aur și nu vor să se schimbe. Pentru a se schimba, cineva are nevoie de curaj – și de a fi singur, de a-ți face calea ta. Și fă-ți calea mergând pe ea; nu căuta o cale deja făcută. Poate că a servit pe altcineva dar nu a fost făcută pentru tine.

Sursa foto: http://www.trekearth.com

Dacă omul își amintește de un anumit respect de sine și demnitate a ființei sale, atunci nu e nevoie de nimeni care să te învețe, să te ajute. Tu ești născut ca o ființă completă, cu întregul potențial. Trebuie doar să lucrezi la potențialul tău și vei găsi ținta.

Lev Tolstoy se spune că ar fi spus – și înainte să-l citez, trebuie să vă ofer fundalul…

El a avut cea mai nefericită viață posibilă. S-a născut într-o familie super-bogată, verișori mai îndepărtați de-ai familiei regale. El însuși era un conte; soția sa era o contesă. Ambele familii erau între primele zece familii din Rusia, dar el era complet nefericit. El nu a reușit să-și trăiască viața cu familia sa, cu soția sa, și motivul era pur și simplu că amândoi aveau naturi total diferite. Soția nu putea nici măcar să se uite la el. Pentru el, modul în care se purta era ceva sfânt. El folosea haine rupte, așa cum folosesc cerșetorii, pantofi vechi de mâna a doua, și trăia într-un mod în care doar un cerșetor ar trăi. Natural, soția nu îl putea tolera. Ea a trăit ca o regină, și era una dintre cele mai bogate femei din Rusia.

Dar Lev Tolstoy era un Gandhian, vei fi surprins să afli. Deși Gandhi a venit mai târziu, în ultimele zile ale lui Lev Tolstoy, Mahatma Gandhi și cu el și-au scris câteva scrisori unul altuia. Și Mahatma Gandhi a declarat că s-a aflat sub influența a trei maeștri; unul este Lev Tolstoy, altul este Henry Thoreau, și al treilea este un călugăr jainist, Shrimad Rajchandra. Acești trei oameni l-au impresionat pe Mahatma Gandhi.

Mahatma Gandhi lucra în Africa de Sud dar a fost foarte impresionat de stilul de viață al lui Lev Tolstoy. Soția sa era atât de furioasă încât nici măcar nu își vorbeau unul altuia. A vorbi însemna mereu o ceartă. Ei aveau naturi diferite. Tolstoy încerca din greu s-o facă pe soția sa să trăiască o viață simplă, viața sărăciei, pentru că ”binecuvântați sunt cei săraci.” El era un adept fanatic al lui Isus Christos. Literal, el trăia o viață săracă – și soția simțea o repulsie absolută. Ea voia ca el să trăiască ca un prinț, așa cum era de fapt. Ei s-au certat toată viața lor, amândoi încercând să-l facă pe celălalt să fie conform ideilor sale. Acesta este un caz extrem, dar aceasta este povestea tuturor familiilor: nimeni nu este lăsat să fie el însuși – oamenii continuă să manipuleze.

Maneesha scrie o carte despre experiențele ei cu mine. Chiar zilele trecute am auzit că mama sa din Melbourne, Australia, a scris o scrisoare foarte furioasă, ”Mai întâi, m-ai făcut să fiu condamnată de societatea creștină de aici din Melbourne, și acum încerci să scrii o carte, aud. Asta înseamnă că o vei expune întregii lumi, și în mod special în Melbourne, unde eu va trebui să sufăr.”

Și nu este nicio excepție. Devageet a primit o scrisoare de la mama sa, spunând, ”Încetează să scrii cartea”, pentru că și el scrie o carte. Acum aceste biete mame sunt într-o mare neliniște. Ce vor scrie acești oameni despre ei? – aceasta trebuie că este o frică profundă. În al doilea rând, ei vor expune faptul că creștinismul nu mai este relevant, că ceva nou, ceva în esență rupt de trecut este necesar. Și asta este sannyasul. Deci ele probabil că se tem de mulțime, de biserică, de congregație, de preot; ce vor spune: ”Uite ce a făcut fiul tău,” sau ”Uite ce a făcut fiica ta. Nu i-ai crescut cum trebuie; au luat-o pe arătură.”

Toată lumea este preocupată că toți ceilalți nu ar trebui s-o ia pe arătură. Și ce înțeleg ei prin ”a o lua pe arătură”? N-ar trebui să mergi într-o direcție diferită decât merg ei. Și știi că toată viața lor este nefericire, știi că toată mintea lor e plină de neliniște și agonie; nu i-ai văzut niciodată bucuroși. Nu ai simțit niciodată o stare de armonie profundă cu părinții tăi. Și ei au încercat în toate modurile – în neajutorarea ta, pentru că fiecare copil este neajutorat – să te forțeze pe calea pe care ei o cred corectă.

Dar toată viața lor dovedește faptul că nu au dreptate. Dacă viața lor ar fi fost o viață de bucurie și cântece și sărbători, copiii i-ar fi urmat fără niciun fel de pedeapsă, fără nicio hărțuire, fără nicio tortură. Și acum Maneesha și Devageet nu sunt copii mici; ei au viețile lor, ei au stilul lor de viață și vor să-l împărtășească cu întreaga lume. De ce să fie mamele lor atât de preocupate? Care este teama?

Lev Tolstoy spune, ”Toate familiile fericite seamănă una cu alta, dar fiecare familie nefericită este nefericită în felul său propriu.” Eu nu pot fi de acord cu el; aș schimba mai degrabă toată afirmația în sens invers: Toate familiile nefericite seamănă una cu alta, dar fiecare familie fericită este fericită în felul său propriu.

Și același lucru este valabil pentru indivizi: toți indivizii nefericiți seamănă unul cu altul; doar indivizii fericiți au o unicitate. Fericirea, creșterea spre beatitudine, te face unic într-o lume care e plină de nefericire.

Amintește-ți întotdeauna, tot efortul psihanalizei și al altor terapii, și al altor așa-ziși oameni înțelepți nu este altul decât de a te ajuta să rămâi normal, de a te ajuta să rămâi în continuare parte din mulțime. În momentul în care încerci să devii un individ, vei fi condamnat, pentru că cinci miliarde de oameni nu pot greși – deși ei suferă în iad. Dar numărul nu este niciodată decisiv în ce privește adevărul.

Ralph Waldo Emerson a făcut o afirmație: ”A fi mare înseamnă a fi neînțeles.”

Am cunoscut un om foarte frumos…

Au fost doar doi oameni în India care au fost respectați atât de mult încât să fie numiți Mahatma; Mahatma înseamnă ”marele suflet.” Unul a fost Mahatma Gandhi și altul a fost Mahatma Bhagwandin. Eu am fost foarte interesat de Mahatma Bhagwandin, la fel cum și el era foarte iubitor față de mine. Eram mic copil când am devenit prieteni, pentru că el stătuse cu familia mea. Venise să țină niște prelegeri în oraș, și obișnuiam să facem plimbări de dimineață împreună. Treptat, treptat, am uitat complet că el e foarte în vârstă, bătrân. Am început să argumentăm și să discutăm.

A fost o întâmplare că el era pe patul de moarte în Nagpur și eu veneam din Wardha, dintr-un tur de prelegeri. Cineva din tren mi-a spus, ”Mahatma Bhagwandin este foarte, foarte bolnav, și se pare că nu e nicio șansă să supraviețuiască mai mult de o săptămână.”Așa că m-am oprit în Nagpur și m-am dus să-l văd.

Era aproape mort; devenise aproape un schelet. Și-a deschis ochii și mi-a luat mâna în mâna sa, și a spus, ”Sunt îngrijorat pentru tine, că vei fi înțeles greșit toată viața ta. Încă e timp să fii de acord cu masele, fie că au dreptate sau greșesc.” Și o spunea din compasiune. A spus, ”Pentru că eu am suferit toată viața mea, și am fost condamnat, nu vreau ca tu să fii condamnat.”

Am spus, ”Vrei să fiu un ipocrit și respectabil? Vrei să fiu altceva decât natura mea îmi permite să fiu?”

El a spus, ”Am știut că vei argumenta, și știu că ai dreptate. E doar un sentiment părintesc; eu am suferit toată viața mea pentru că am fost mereu în favoarea mișcărilor nepopulare, ideologiilor nepopulare…tu ești mult mai periculos, tu ești împotriva tuturor.”

Sursa foto: http://www.keepcalm-o-matic.co.uk

Am spus, ”Trebuie să fiu împotriva tuturor. Trebuie doar să fiu eu însumi. Și oricine vrea să mă tragă în vreo altă direcție nu este prietenul meu.” Am spus, ”Îți înțeleg iubirea ta, dar și tu ar trebui să înțelegi situația mea. Prefer să fiu condamnat de întreaga lume decât să merg împotriva naturii mele. Pentru că, cui îi pasă de lume? Ei nu pot să îmi aducă adevărul; ei nu pot să-mi aducă sensul; ei nu pot să-mi aducă semnificația. Ce pot ei să-mi aducă? Respectabilitate, onoare? Și ce o să fac cu respectabilitatea și onoarea? Acestea sunt doar cuvinte născocite folosite ca să înșele oamenii. Eu vreau pur și simplu să fiu un nimeni; o să rămân la mine însumi. Și aceasta este promisiunea mea pentru tine, care ești pe moarte. Amintește-ți cuvintele mele chiar și când ești mort, că eu voi…”

El a spus, ”Am știut că nu vei asculta. Și sunt fericit că ești absolut hotărât.” Avea lacrimi de bucurie în ochi – nu de tristețe, de bucurie. A spus, ”Dacă ai fi fost de acord cu mine, m-aș fi simțit foarte trist că lumea a pierdut încă o individualitate. Dar tu nu ești de acord cu mine, chiar și atunci când vezi că sunt pe moarte. Într-o astfel de situație, oricine ar spune, doar ca să fie politicos, ‘Da, orice spui tu, voi face.’ Chiar și într-o astfel de situație, tu nu ești gata să accepți. Pot să mor bucuros pentru că te-am iubit și te-am urmărit cum crești – desigur cu o preocupare că vei fi condamnat de religii, de guverne, de mase.”

Dar cum rămâne cu toți psihoterapeuții voștri, liderii voștri, învățătorii voștri, universitățile voastre – care este funcția lor? Funcția lor este să te țină în țarc; să te mențină doar o oaie în mulțimea oilor și să nu-ți permită niciodată să fii tu însuți. Ei sunt toți furioși pe mine pentru că spun asta oamenilor tineri care încă nu au murit – pentru că oamenii mor de cele mai multe ori în jurul vârstei de treizeci de ani, aceasta este media. Și apoi ei sunt îngropați la șaptezeci. Asta înseamnă aproape patruzeci de ani în care oamenii trăiesc o viață postumă; ei au murit cu mult înainte.

Ziua în care hotărăști că este mai bine să fii un ipocrit și să faci pur și simplu ce face toată lumea și să nu fii diferit, ai murit – te-ai sinucis.

Toată învățătura mea este:

Nu te sinucide spiritual.

Nu ai nevoie de nimeni altcineva să te ghideze, pentru că oricine te ghidează, te va ghida greșit. El nu îți poate cunoaște natura ta și nu poate poate privi în viitorul tău. El nu are ochii tăi, și nu e nicio posibilitate. Cum poți să vezi într-o sămânță florile care vor veni într-o zi, după ani de zile? Tot ce se poate face este ca sămânței să i se dea solul potrivit – nu sfatul potrivit. Nu înseamnă că trebuie să fii un lotus, sau că trebuie să fii un trandafir.

Ar trebui avut grijă ca sămânța să nu fie distrusă, ca atunci când mici frunze încep să crească din ea, ele să nu fie distruse. Aceasta este funcția maestrului: nu să te ghideze ci doar să te protejeze când ai nevoie de protecție, când ești atât de fragil, atât de nou. Doar crescând, noile frunze care ies din pământ, intrând într-o lume necunoscută unde bat vânturi puternice, cad ploi grele, sunt toate șansele să poți fi distrus. Funcția maestrului nu este de a te conduce. Funcția maestrului este să te ajute, să te protejeze, dar numai până la momentul în care poți sta pe picioarele tale. Apoi, treptat, treptat, se desprinde de tine pentru ca tu să poți dansezi singur pe cer, sub stele, în gloria ta deplină.

Johann Wolfgang von Goethe a făcut o afirmație minunată: ”Toată teoria, dragă prietene, este gri. Dar copacul de aur al vieții reale crește mereu verde.”

Evită teoriile; ele sunt toate gri.

Lasă oamenii morți să discute teorii.

Cei vii au ceva mai auriu, ceva mai viu. Ei trebuie să iubească; ei trebuie să mediteze. Ei trebuie să devină iluminați înainte ca moartea să bată la ușile lor.

De asemenea adu-ți aminte că viața nu este așa cum este trăită în California! California este aproape un loc vast și nebun unde oamenii merg de la un maestru la altul, ca la orice modă. La fel cum își schimbă pasta de dinți, ei își schimbă maeștrii. La fel cum își schimbă săpunurile, ei își schimbă învățătorii, consilierii, psihanaliștii. Oscar Wilde obișnuia să spună, ”Moda este o formă de urâțenie, atât de intolerabilă încât trebuie s-o schimbăm la fiecare șase luni.” Nu e nevoie.

Chiar zilele trecute, am primit o scrisoare de la un sannyasin care spunea că se duce la un învățător; are binecuvântarea mea?…se poate duce? Oamenii sunt într-o situație ciudată; ei vor să călătorească pe mai multe bărci. Ei își creează viața în așa fel încât va fi un dezastru. Dacă crești bine…și el scrie că meditația sa merge bine, că începe să vadă lucruri care până acum au fost doar cuvinte. Acum, în acest moment fragil, a merge la cineva este periculos. Dar dacă spun, ”Nu te duce”, mă amestec. Și nu aș vrea să mă amestec, chiar dacă mergi într-o direcție greșită.

Așa că l-am informat: nu pot să binecuvântez pentru că nu știu la cine te duci, dar ești suficient de inteligent. Dacă simți că acea persoană îți va hrăni în vreun fel creșterea ta, care merge perfect în regulă chiar și după părerea ta – simți că ești absolut pe calea cea bună, că nefericirea dispare, că suferința dispare, că nu mai ești îngrijorat; că un fel de jucăușenie, de imponderabilitate apare – dacă ești conștient de toate astea…Ține minte, că dacă oricine poate fi hrănitor, este perfect în regulă să te duci.

Dar de fapt, nu este nevoie să te duci nicăieri, tu mergi foarte bine. Mergi mai adânc în ea, mai degrabă decât să mergi pe alături.

Mergi drept ca o săgeată.

Sursa: OSHO, The Invitation, Chapter 12

Copyright© OSHO International Foundation

Copyright, pentru prezenta versiune în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-un-meditator-nu-are-nevoie-de-ghidare-personala-ii/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :