Osho, despre cele trei stadii de evolutie ale constiintei umane

Evoluția omului este de la inocență la inocență.

Prima inocență este ignorantă, a doua inocență este luminoasă. Prima inocență este un soi de somn; a doua inocență este o trezire. Prima inocență este un dar de la Dumnezeu, a doua inocență este efortul propriu al omului, câștigul său, munca sa asupra lui însuși. Prima poate fi pierdută, a doua nu poate fi pierdută. Prima trebuie să plece – prin însăși natura ei, nu poate fi eternă; dar a doua, odată ce vine, rămâne pentru totdeauna – este eternă.

Ține minte, orice dobândești în mod conștient, doar acel lucru îl poți avea, DOAR acel lucru. Orice îți este dat și îl primești în mod inconștient, îți va fi luat. Ți se întâmplă cu adevărat doar lucrul pentru care muncești din greu. Îți aparține cu adevărat numai lucrul pe care îl creezi în ființa ta. Devii Stăpânul lui.

Prima inocență este numită în termeni creștini Adam. Iar a doua inocență este numită Christos.

Iar Isus este chiar între cele două. Isus este puntea dintre prima inocență și a doua inocență. Hindușii numesc a doua inocență ”renaștere”: ești născut a doua oară, devii un DVIJA. Și asta a spus și Isus unuia dintre cei mai faimoși profesori și teologi din vremea sa, Nicodim: ”Dacă nu te naști din nou, nu vei ajunge în împărăția lui Dumnezeu.”

Dacă nu te naști DIN NOU….

Prima naștere s-a întâmplat; a doua naștere trebuie să se întâmple. Prima naștere s-a întâmplat fără cooperare, a doua nu se poate întâmpla fără cooperarea ta. Prima naștere a fost aproape un accident – ți s-a întâmplat fiind inconștient. A doua naștere poate avea loc numai într-o stare de imensă conștiință; nu se poate întâmpla fiind inconștient, se poate întâmpla numai în meditație profundă.

Isus este o punte între Adam și Christos. De aceea povestea nașterii imaculate are o semnificație metaforică. Isus se naște inocent. Toți ne naștem inocenți – nu există alt mod de a te naște.

Sursa foto: http://www.sxc.hu/ Multumiri lui Penny Mathews.

Fiecare copil se naște în inocență. Dar apoi inocența este pierdută, mai devreme sau mai târziu, și cu cât este mai inteligent copilul, cu atât mai devreme va fi pierdută. Dacă copilul este stupid, imbecil, idiot, atunci e posibil să mai zăbovească o perioadă îndelungată; e posibil să nu o piardă. Dacă ești inteligent, vei începe să te îndepărtezi de ea. Vei începe să explorezi lumea. Vei începe să te aventurezi în lume, în necunoscut; vei deveni un pribeag. Și cu cât ești mai inteligent, cu atât e mai mare posibilitatea să nu urmezi gloata, să îți găsești calea ta – vei dori să-ți faci ”treaba ta”. Nu vei merge pe autostradă, vei merge pe cărărui de junglă; pentru că inteligența vrea să-și asume riscuri. Inteligența vrea să îndrăznească, inteligența vrea să meargă în necunoscut și în pericol, pentru că numai în pericol acea inteligență ajunge la apogeul său. Numai atunci când îndrăznești inteligența ta devine o cristalizare. Numai atunci când riști, ești. Cu cât riști mai mult, cu atât ești mai mult. Riscul aduce ființă. Un om care nu riscă niciodată rămâne fără ființă.

George Gurdjieff obișnuia să spună că nu toată lumea are un suflet. Pentru că nu ai îndrăznit niciodată, cum ai putea dobândi un suflet? Sufletul vine doar prin îndrăzneală. Singura cale corectă de a ajunge să ai un suflet este să intri în pericole, să riști totul, să fii un jucător, să mergi în necunoscutul întunecat.

Prima inocență va pleca, trebuie să plece. Și este bine că pleacă. Dacă continuă, nu vei fi cu adevărat un om; vei fi o legumă sau o vacă sau un bou,d ar nu vei fi un om. Aici se diferențiază omul de întreaga natură. Natura trăiește în prima inocență; doar omul este capabil să o piardă. Este o mare demnitate, este o glorie – numai omul este în stare să păcătuiască, nici un alt animal nu poate comite un păcat. Nu poți să numești un câine păcătos, nu poți să numești un leu păcătos, nu poți să numești un copac păcătos. Doar omul poate păcătui, și pentru că omul poate păcătui, numai omul poate trece dincolo de păcat. Numai omul poate rătăci calea – asta înseamnă că numai omul se poate întoarce acasă. Cu excepția omului, toate animalele, păsările și copacii încă există în Grădina Edenului – ele nu au părăsit-o niciodată. De aceea natura are așa o frumusețe, așa o pace, așa o liniște.

Munții Himalaya încă există în Gradina Edenului. La fel și tufa de trandafiri din grădina ta, la fel și păsările care vin dimineața și cântă triluri în jurul tău. Natura este încă acolo; nu a plecat niciodată de acasă; nu a rătăcit niciodată calea, nu a comis niciodată nimic împotriva lui Dumnezeu, nu s-a răzvrătit niciodată. Nu a îndrăznit niciodată; ea este complet mulțumită cu prima naștere.

A fi mulțumit cu prima naștere înseamnă să rămâi inconștient. Doar prin păcat devii conștient. Doar mergând pe o cale greșită apare conștiința. Acest lucru TREBUIE înțeles. Deci a merge pe o cale greșită nu este cu adevărat ceva greșit, pentru că doar prin acest lucru răsare conștiința. Totul trebuie pierdut. Omul trebuie să ajungă la punctul în care totul este pierdut, Dumnezeu este pierdut, raiul este pierdut – nu mai poți crede în paradis, și nu mai poți crede că inocența este posibilă. Numai din acel vârf al frustrării, al neliniștii, al anxietății există o posibilitate a unei întoarceri de 180 de grade.

Adam este perfect împăcat, la fel și Christos. Problema este cu Isus. Isus este tulburat. Oamenii Zen au dreptate când spun că pentru un om care nu a auzit de meditație, munții sunt munți și râurile sunt râuri. El este fericit; el este într-un fel de stare naturală. El nu are nici o neliniște, pentru că Dumnezeu nu a devenit încă o provocare pentru el. El nu are scopuri viitoare, nu are nici o destinație. El mănâncă, bea și este fericit – primul hedonism despre care vorbeam zilele trecute: ”Mănâncă, bea și fii fericit.” El trăiește în corp, el ESTE corpul; el nu știe nimic mai mult de asta. Cu corpul există un fel de pace și sănătate care îl înconjoară. Poți mereu să vezi acea fericire în jurul unui copil. Copilul reprezintă primul tip de hedonism. El crede doar în a mânca, a bea și a fi fericit. El trăiește pur și simplu clipa. El este complet abandonat momentului – nici o anxietate, nici un nor încă – cerul este limpede.

Sursa foto: www.sxc.hu

Oamenii care nu au auzit încă de meditație și de iluminare și de Nirvana și de Dumnezeu, care nu  s-au gândit niciodată la aceste mari probleme – pentru ei lucrurile sunt clare; ei nu sunt în confuzie.

”Munții sunt munți și râurile sunt râuri.” Dar odată ce un om devine interesat de meditație, de creștere, de spiritualitate, de celălalt tărâm, de cealaltă realitate – problemele ies la suprafață cu miile, problemele se adună. Munții nu mai sunt munți acum, iar râurile nu mai sunt râuri; totul devine ceva confuz, totul se întoarce cu susul în jos. Omul intră într-un haos. Vechiul cosmos, vechea inocență, pur și simplu se prăbușește; nici măcar o urmă nu mai rămâne.

Aceasta este semnificația parabolei creștine a izgonirii lui Adam din Gradina Edenului. El a devenit interesat de lucruri mai înalte; el a devenit interesat să cunoască lucruri. El a mâncat fructul Copacului Cunoașterii, el a început să devină mai conștient. A început să încerce să înțeleagă ce este această realitate. El se îndreaptă spre cunoaștere, și brusc ușile Grădinii sunt închise pentru el.

Brusc el se găsește în afara Grădinii, și nu știe pe unde este drumul înapoi. El trebuie să meargă tot mai departe și mai departe.

Asta spun oamenii Zen: munții nu mai sunt munți, râurile nu mai sunt râuri. Atunci trebuie să mergi într-o lungă călătorie. Călătoria este dificilă, plină de mizerii și coșmaruri. Este o pribegie într-un deșert unde oazele sunt doar vise; nu există. Și apoi, după o lungă, lungă călătorie – poate continua timp de multe, multe vieți – te întorci înapoi. De această dată, a te întoarce are o semnificație cu totul diferită. Acum te întorci ca o conștiință care știe. Acum ești din nou inocent, dar această inocență nu mai este ignorantă, este luminoasă, este plină de lumină. Acesta este Isus care se transformă în Christos.

Adam se găsește în afara Grădinii. Isus călătorește prin lume. Christos descoperă brusc într-o zi că s-a reîntors în Grădină.

Adam, Isus și Christos – acestea sunt cele cele trei stadii ale conștiinței umane. Adam este complet inconștient. Isus este pe jumătate conștient, pe jumătate inconștient – de aici conflictul, confuzia, divizarea, tensiunea. Iar Christos este conștiința absolută.

Osho, I Say Unto You, Vol. 2, chapter 9; (Eu însă vă zic vouă)

Copyright© OSHO International Foundation

Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-cele-trei-stadii-de-evolutie-ale-constiintei-umane/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :