Osho, despre crestinism, Christos si relatia cu Maestrul spiritual

Întrebare: O SINGURĂ SESIUNE DIN MEDITAȚIA TA DINAMICĂ A LĂSAT ÎN INTERIORUL MEU O FERICIRE ȘI UN SENTIMENT AL FIINȚEI MAI MARI DECÂT DOUĂZECI DE ANI DE ASCULTAT POVEȘTILE DIN NOUL TESTAMENT ȘI DE RUGĂCIUNE LA UN DUMNEZEU ATOTPUTERNIC ȘI DISTANT CARE A RĂMAS PENTRU MINE UN GODOT CE NU POATE FI EXPERIMENTAT. ESTE POSIBIL CA ÎNVĂȚĂTURILE LUI IISUS SĂ NU FIE DE FOLOS PENTRU TOȚI CĂUTĂTORII – DA, POT FI CHIAR OTRĂVITOARE PENTRU EI, SAU PENTRU UNII DINTRE EI?

Osho: Creștinismul și Christos nu ar trebui niciodată să fie confundate. Christos este total diferit de creștinism, deci de fiecare dată când vrei să îl înțelegi pe Christos, mergi [la el]în mod direct și imediat – nu via Roma; altfel nu îl vei înțelege niciodată pe Christos. Christos sau Krishna sau Buddha nu pot fi organizați: ei sunt atât de vaști încât nici o organizație nu le poate face dreptate. Numai lucrurile mici pot fi organizate. Politica poate fi organizată, religia nu, nazismul poate fi organizat, comunismul poate fi organizat – Christos nu, Krishna nu. Vastitatea pură este de așa natură încât în momentul în care încerci să-i forțezi să intre într-un tipar, ei sunt deja morți.

E ca și cum ai încerca să prinzi cerul în mâinile tale mici – cu pumnii strânși. Cu o palmă deschisă, cerul poate că ar putea fi atins, poate fi puțin în mâna ta, dar cu un pumn strâns a scăpat deja din mâna ta.

Orice ai auzit despre Iisus, nu este despre Iisus, omul adevărat; este despre Iisus pe care creștinii l-au inventat, împodobit, pentru a fi vândut la piață. Iisus cel creștin este un bun de vânzare; Christos însuși este o revoluție. Vei fi transformat prin el; el este botezul focului. Poți să fii un creștin, în mod convenabil…dar nu poți fi niciodată un ADEVĂRAT creștin în mod convenabil. Dacă îl urmezi cu ADEVĂRAT pe Iisus, problemele sunt sortite să apară.

El însuși a sfârșit pe cruce; nu poți să sfârșești pe tron. Dar dacă urmezi creștinismul, nu e nici o problemă. Este un mod foarte convenabil de a-l ajusta pe Christos pentru tine, în loc să te ajustezi tu față de el. Dacă te ajustezi tu față de Christos, va exista o transformare; dacă îl ajustezi pe Christos pentru tine, nu poate exista nici una. Atunci Christos devine el însuși o parte din împodobirea închisorii tale, parte din mobilierul tău – mașina ta, casa ta; ceva convenabil, cel mult – dar tu nu ești într-o relație cu el. De aceea, douăzeci de ani par a fi fost pierduți.

Același lucru se va întâmpla cu mine. Ești norocos că faci meditația cu mine. Odată ce voi fi plecat, meditația va fi organizată – este imposibil să împiedici asta; așa merg lucrurile. Atunci o vei face timp de douăzeci de ani – sau două sute de ani – și nimic nu se va întâmpla. Nu se întâmplă prin tehnică, tehnica este pur și simplu moartă. Se întâmplă prin iubirea pe care o simți pentru mine, pe care o am pentru tine. Tehnica este doar o scuză. Nu este lucrul cel mai important; cel mai important lucru este iubirea ta, încrederea ta. În acea încredere, tehnica merge și funcționează , devine vie, prinde rădăcini în inima ta.

Mai devreme sau mai târziu, totul devine organizat: rugăciunea, meditația, totul. Atunci măreția este pierdută. Atunci poți s-o faci în continuare – poți deveni absolut perfect în asta, iscusit; poate oferi de asemenea și o anumită consolare – dar mutația va lipsi. Tu vei rămâne același, o continuitate. Nu va fi un botez: nu vei muri în el, și nu vei fi renăscut.

Sursa foto: http://www.sxc.hu

De aici vine insistența mea pe a căuta un Maestru viu. Scripturile sunt acolo, cândva acele râuri curgeau, dar acum sunt înghețate. Ele sunt pierdute în deșertul bisericilor, al templelor și organizațiilor. Poezia nu mai vibrează în ele: ele sunt dogme moarte, iubirea a dispărut.

Ține minte întotdeauna: dacă poți găsi un Maestru viu, uită cu totul de scripturi. Maestrul viu este singura scriptura care este vie. Citește inima sa și permite inimii tale să fie citită de el. Fii într-o comuniune – aceasta este singura cale. Iisus a lucrat în același fel în care simți că lucrez și eu, dar au trecut douăzeci de secole. Primii discipoli care au venit în jurul lui și-au pus viața la bătaie: ei au părăsit tot ce aveau, au mers cu acest om, au riscat totul. Merita. Acest om era o comoară dintr-o lume necunoscută. Nimic nu era prea mult. Orice se cerea, ei făceau. Și ei au avut ocazia să meargă alături de un Dumnezeu pe acest pământ, să fie în afinitate intimă cu divinitatea.

Alții spuneau: ”Acest om greșește”, dar cei care îi erau apropiați știau că doar acest om are dreptate – și dacă acest om nu are dreptate, atunci NIMIC nu poate fi drept, atunci ”dreptul” nu poate exista. L-au crucificat pe acest om, dar cei care îi erau apropiați știau că nu îl poți crucifica. Acest om intrase deja în nemurire, acest om devenise deja parte din sufletele lor nemuritoare. Poți ucide trupul, dar nu spiritul.

Ei au trăit, umblat, respirat în ființa acestui om. Ei au fost transformați. Nu este o chestiune de tehnică. Ei s-au rugat alături de el, dar lucrul adevărat nu a fost rugăciunea, lucrul adevărat a fost doar să fie în prezența acestui om. Acest om avea o prezență.

Ai observat? – foarte puțini oameni au ceea ce voi numiți ”prezență”. Rar întâlnești o persoană care are o prezență – ceva indefinit la ea, ceva pe care îl simți imediat dar nu îl poți indica, ceva care te umple dar este inefabil, ceva foarte misterios și necunoscut. Nu îl poți nega, nu îl poți dovedi. Nu este corpul, pentru că oricine poate avea corp; nu este mintea, pentru că oricine poate avea minte. Uneori un corp foarte frumos poate fi acolo, extraordinar de frumos, dar prezența nu este acolo; uneori o minte de geniu este acolo, dar prezența nu este acolo; și uneori treci pe lângă un cerșetor și ești umplut, atins, stârnit – o prezență.

Cei care au fost în prezența lui Iisus, cei care au fost în SATSANG-ul său – cei care au trăit aproape, cei care au trăit în preajma sa – l-au respirat. Dacă îmi dai voie s-o spun, cei care l-au băut și l-au mâncat, care i-au permis să intre în altarul lor cel mai intim…ASTA i-a transformat, nu rugăciunea; rugăciunea a fost doar o scuză de a fi cu el. Chiar și fără rugăciune s-ar fi întâmplat, dar fără rugăciune poate că nu ar fi găsit o scuză pentru a fi cu el.

Tu ești aici cu mine. Eu continui să inventez meditații pentru voi. Ele sunt doar scuze pentru ca voi să fiți aici puțin mai mult, încă puțin mai mult, pentru ca voi să zăboviți în jurul meu – pentru că nimeni nu știe când prezența mea vă va atinge. Nu se poate spune nimic despre asta; nu poate fi manipulat. Se întâmplă când se întâmplă; nu se poate face nimic în mod direct. Doar a fi aici. Chiar și fără meditații, se va întâmpla, dar fără meditații nu vei avea nici o scuză pentru a fi aici.

Eu continui să vă vorbesc. Chiar și fără să vorbesc, se poate întâmpla, se va întâmpla, dar dacă nu vorbesc, încet, încet veți dispărea, pentru că nu veți mai avea nici o scuză. Ce faceți aici? Trebuie să vă dau ceva de făcut pentru a putea să fiți. Trebuie să vă implic și să vă ocup cu ceva, pentru a nu vă simți neliniștiți. Lucrurile se vor întâmpla dintr-o altă dimensiune, dar atunci când ești ocupat, acea dimensiune rămâne deschisă. Dacă nu ești ocupat, devii și tu neliniștit.

Toate meditațiile și toate rugăciunile și toate metodele sunt jucării inventate pentru copii, să se joace cu ele, dar asta e de folos, este foarte semnificativ.  Odată ce ești ocupat, altarul tău cel mai intim este deschis pentru mine. Nu ești neliniștit – faci meditația – și atunci eu pot să-mi fac munca mea. Nu e bine să spun că îmi fac munca. Atunci începe să se întâmple.

Ai dreptate, douăzeci de ani de învățătură creștină, ascultând poveștile din Noul Testament, poate că au fost inutile – dar nu pentru că poveștile sunt inutile. Ele sunt superbe, atât cât pot fi acestea. Poezia Noului Testament, poezia întregii Biblii, nu este ceva din această lume. Sunt mari poeți – Shakespeare sau Milton sau Dante – dar nimeni nu poate surclasa Biblia. Poezia este extraordinar de simplă, dar are o anumită calitate pe care poezia obișnuită nu o poate avea. Are fiorul; adică acea calitate religioasă.

Ai observat uneori? Vezi o floare frumoasă. Poate că o apreciezi, are o calitate estetică. O apreciezi și mergi mai departe. Poate că vezi o față frumoasă – chiar și fața unei Cleopatra: liniile, proporția, corpul ca de marmură – dar și asta e ceva estetic. Și uneori te întâlnești cu câteva lucruri sau câteva ființe care îți inspiră nu doar apreciere estetică, ci înfiorare. Ce este fiorul?

Întâlnind un lucru sau o ființă, gândirea ta se oprește. Mintea nu îi poate face față. Poți să îi faci față unei Cleopatra, poți să faci față chiar și unui Einstein – oricât de abscons, abstract, dificil ar fi, poți să îi faci față. Doar puțin mai mult antrenament al minții poate că este necesar. Dar atunci când întâlnești un Iisus sau un Buddha, mintea cade lată, se împotmolește. Ceva este prea mult pentru ea. Nu te poți gândi la nimic, ești ca într-un șoc profund – și totuși șocul este extatic. Acesta este fiorul.

Biblia are fior în ea – calitatea de a-ți pune mintea pe stop, complet – dar la asta va trebui să ajungi în mod direct. Misionarul, creștinul, episcopul, ei distrug pentru că încep să interpreteze. Ei își pun mințile în ea iar mințile lor sunt mediocre. E ca și cum ai privi la un lucru extraordinar de frumos prin mintea unui om foarte prost. Sau te uiți la o oglindă care este spartă, spartă complet – a adunat rugină, nimic nu poate fi oglindit perfect – și tu privești în oglindă și vezi luna. Distorsionată. Așa s-a întâmplat.

Biblia este unul dintre cele mai mari evenimente din lume – foarte pură, mai pură chiar decât Bhagavad Gita, pentru că Bhagavad Gita este foarte rafinată. Oamenii care au creat-o erau foarte cultivați și educați, și desigur că de fiecare dată când ceva devine foarte rafinat, devine eteric, nepământean. Biblia este înrădăcinată în pământ.

Toți profeții din Biblie sunt oameni ai pământului. Chiar și Iisus se mișcă pe pământ; el este fiul unui tâmplar, needucat, fără să știe nimic despre estetică, poezie – nimic. Dacă vorbește poetic, este pentru că ESTE, fără s-o știe absolut deloc, un poet. Poezia sa este brută și sălbatică.

Iisus are ceva de țăran în el: înțelepciune fără cunoaștere. El nu este un om al cunoașterii; nici o universitate nu va fi dispusă să îi confere un grad onorific, nu. El nu s-ar potrivi la Oxford sau Cambridge; el ar arăta foarte stupid în roba și boneta ca de clovn. Ar arăta foarte stupid; nu s-ar potrivi. El aparține pământului, satului, oamenilor obișnuiți, de rând.

Chiar noaptea trecută citeam o povestioară, o poveste arabă.

Un om a murit. El avea șaptesprezece cămile și trei fii, și a lăsat un testament în care, atunci când a fost deschis și citit, se spunea că jumătate din cămile trebuie să meargă la primul fiu, o treime la al doilea și a noua parte din ele către al treilea.

Fii erau în impas – ce să facă? Șaptesprezece cămile: o jumătate să meargă la primul fiu – să taie o cămilă în două? Și nici asta nu ar rezolva mare lucru, pentru că o treime trebuie să meargă la al doilea. Nici asta nu ar rezolva mare lucru: a noua parte trebuie să se ducă la al treilea fiu. Aproape toate cămilele ar fi omorâte.

Bineînțeles că s-au dus la omul din oraș care era cel mai cunoscător: Mulla – punditul, eruditul, matematicianul. El s-a gândit din greu, a încercat din greu, dar nu a găsit nici o soluție pentru că matematica e matematică. El a spus: ”Eu nu am împărțit niciodată cămilele, în viața mea, toată chestiunea asta pare să fie o prostie. Dar va trebui să le tăiați. Dacă voința trebuie să fie urmată întocmai, atunci cămilele trebuie să fie tăiate, trebuie să fie împărțite.”

Fii nu erau pregătiți să taie cămilele. Deci, ce era de făcut? Atunci cineva a sugerat: ”E mai bine să vă duceți la cineva care știe ceva despre cămile, nu despre matematică.” Așa că s-au dus la șeicul orașului, care era un om bătrân, needucat dar înțelept prin experiență. Ei i-au spus problema lor.

Bătrânul a râs. A spus: ”Nu vă faceți griji. E simplu.” El le-a împrumutat una din cămilele sale – acum erau optsprezece cămile – și apoi a împărțit. Nouă cămile au fost date primului și el era mulțumit, perfect mulțumit. Șase cămile i-au fost date celui de-al doilea, o treime; și el era perfect mulțumit. Și două cămile au fost date celui de-al treilea, a noua parte; și el a fost mulțumit. O cămilă a rămas. Aceea fusese împrumutată. El și-a luat cămila înapoi și a spus: ”Puteți pleca.”

Înțelepciunea este practică, cunoașterea este nepractică. Cunoașterea este abstractă, înțelepciunea este pământească; cunoașterea înseamnă doar cuvinte, înțelepciunea este experiență. Biblia este foarte simplă. Nu fi păcălit de simplitatea ei. În simplitatea ei are înțelepciunea secolelor. Este foarte poetică; nu am întâlnit nimic mai poetic ca Biblia. Te poți desfăta cu ea la nesfârșit, poți repeta cuvintele lui Iisus la nesfârșit. Ele vin din inimă și merg în inimă.

Sursa foto: http://www.sxc.hu

Dar nu trece printr-un mediator. Acei mediatori sunt mediocri, ei distrug totul. Am privit multe comentarii la Biblie, dar nu am întâlnit nici măcar un singur comentariu inteligent. Ei distrug, cu toții. Nu am văzut nici măcar un singur comentariu de la vreun teolog, care să fi adăugat ceva Bibliei, care să fi făcut în vreun fel gloria sa mai vizibilă. Ei o micșorează.

Și asta e sortit să fie așa. Doar un om de calitatea lui Iisus poate revela adevărul ei, doar un om de calitatea lui Iisus îi poate îmbunătăți frumusețea. Oamenii care trăiesc în văile întunecate și oamenii care trăiesc pe vârfurile însorite ale Himalaya-ei, nu-și înțeleg unul altuia limbajul. Când un om de pe vârf vorbește iar omul din vale interpretează, totul merge greșit.

Dar, ai dreptate – cei douăzeci de ani ai tăi poate că au fost irosiți. Dar va fi o neînțelegere totală dacă crezi că Iisus nu este pentru tine. Iisus este pentru toți, nu se pune problema. Dar mergi direct: devino mai meditativ, devino mai plin de rugăciune, și mergi direct. Și uită tot ce ți s-a spus despre Biblie; Biblia este suficientă.

Dacă vrei să înțelegi Upanișadele, poate fi dificil să le înțelegi în mod direct, pentru că ele sunt foarte rafinate. Oamenii care au vorbit în Upanișade erau mari filozofi; ele au nevoie de comentarii. Dar Iisus este simplu, adevărul său este simplu. El este un sătean foarte obișnuit; nu este nevoie de nici un comentariu. El este propria sa lumină. Și dacă nu îl poți înțelege pe Iisus, atunci pe cine vei fi capabil să înțelegi? Aruncă toate comentariile stupide. Mergi direct. Iisus este atât de simplu, poți avea un contact direct.

Eu nu comentez despre Iisus, eu răspund pur și simplu. Eu nu sunt un comentator. Să fii un comentator înseamnă să faci o treabă foarte urâtă. De ce aș comenta despre Iisus? El este simplu, el este absolut simplu. Exact cum doi și cu doi fac patru – atât de simplu este. Exact cum dimineața răsare soarele și toată lumea știe că e dimineață. Atât de simplu este.

Eu nu comentez despre el, eu răspund. Îi citesc cuvintele: un ecou se produce în mine. Acesta nu este un comentariu. Inima mea pulsează cu el, ceva similar vibrează în mine, și vă spun ce este. Așa că nu luați cuvintele mele drept comentarii. Eu nu încerc să îl explic pe Iisus pentru voi, nu e nevoie. Pur și simplu oglindesc. Vă spun inima MEA. Ce se întâmplă cu mine atunci când îl ascult pe Iisus: asta vă spun.

Osho:  Come Follow To You, Vol1 (Vino, Urmează-Te)

Sursa web: http://www.messagefrommasters.com/jesuschrist/osho_christianity_jesuschrist.htm

Copyright pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-crestinism-christos-si-relatia-cu-maestrul/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :