• OSHO, despre efectele Meditatiei Dinamice

    Posted on November 20, 2012 by in Meditatia dinamica, Meditatii active

    Poți explica ce efecte au diferitele etape ale Meditației Dinamice asupra stării corpului, inimii, creierului și minții omului?

    Ele vor avea multe efecte. Practica meditației, meditația pe care o predau eu, va avea nenumărate efecte fiziologice.

    Multe boli fizice pot dispare, longevitatea poate crește, și multe schimbări chimice pot avea loc în corp. Multe glande ale corpului care sunt, pe moment, ca și moarte, pot fi activate.

    Noi nu avem habar despre ceea ce spun acum psihologii, chiar și fiziologii, despre furie. Când cineva este furios, spun ei, un anumit tip de otravă este eliberat în corp. Dar până acum ei nu au putut să afle ce se întâmplă în cazul iubirii. Așa cum în cazul furiei un tip special de otravă este eliberat, tot așa, în iubire un tip special de nectar este eliberat în corp. Dar pentru că iubirea este un fenomen rar în lumea noastră, un om iubitor încă n-a vizitat laboratorul unui om de știință. De aceea omul de știință nu a fost capabil să îl detecteze.

    Dacă meditația are impactul său maxim, corpul începe să secrete nectar sau ambrozie, care simbolizează nemurirea.

    Sursa foto: http://www.sxc.hu

    Meditația are cu adevărat efecte chimice profunde asupra corpului.

    Cei care pătrund adânc în meditație încep să vadă culori extraordinare, să miroasă parfumuri neobișnuite și să audă sunete neauzite. Valuri extraordinare de lumină și de sunet încep să curgă prin ei. Acestea sunt toate efecte chimice ale meditației. Vei vedea culori incredibile, cum nu ai mai văzut niciodată înainte. De fapt, întreaga chimie a corpului trece printr-o schimbare imensă.

    Corpul începe să perceapă, să gândească și să înțeleagă lucrurile într-un mod cu totul diferit. Toate circuitele electrice ale corpului se schimbă.

    La fel cum multe lucruri se întâmplă la nivelul corpului, la nivelul minții deasemenea se întâmplă lucruri importante. Posibilitățile sunt într-adevăr extraordinare.

    Care este efectul respirației profunde aupra creierului și al inimii, etc?

    Imediat ce începi respirația profundă,  proporția dintre oxigen și dioxid de carbon din corp se va schimba. Există o anumită cantitate de carbon și oxigen în corpul tău; respirația profundă va schimba proporția sa. Și pe măsură ce această proporție se schimbă, schimbări successive au loc în tot corpul, inclusiv în creier, în sistemul circulator și în cel nervos. Oxigenul și dioxidul de carbon, în special proporțiile, alcătuiesc întreg fundamentul existenței noastre, și o schimbare în proporțiile lor schimbă totul.

    Este Meditația Dinamică același lucru cu auto-hipnoza?

    Această meditație e în acord cu auto-hipnoza într-o mare măsură, dar în ultima parte se despart. Este în mare măsură legată de hipnoză; primele sale trei etape, cu excepția părții de martor din ea, țin și de hipnoză.

    Starea de martor, care este necesară pe parcursul practicării ei, conștiența din partea meditatorului că respirația intră și iese, că, corpul tremură și se învârte, că el este un observator de pe înălțimi – această stare de martor nu are nimic de-a face cu hipnoza.

    Aceasta este diferența. Și diferența este esențială, de bază. Dar restul ei este un process de hipnoză.

    Procesul hipnozei este foarte semnificativ. Împreună cu starea de martor, devine meditație. Dar hipnoza separată de starea de martor devine inconștiență. Vei deveni inconștient dacă folosești doar hipnoza. Și vei fi trezit daca folosești starea de martor împreună cu hipnoza.

    Deci, diferența dintre cele două este mare. Dar căile lor sunt asemănătoare într-o mare măsură; doar la final ele se despart.

    Osho, In Search of the Miraculous (În căutarea miraculosului)

    Te-am auzit spunând că Dinamica ajută la deblocarea corpului-minții (bodymind, în lb engleză) și dizolvă fixațiile. Poți să explici cum fixațiile de bază pot înceta în acest fel?

    Sunt șapte chakre. Prima, și cea de bază, se numește muladhara. Chakra muladhara este centrul unde energia sexuală este disponibilă în acest moment, dar societatea a deteriorat această chakra foarte mult.

    Această chakra, muladhara, are trei unghiuri (direcții) spre ea: unul  este oral, gura; al doilea este anal și al treilea este genital. Copilul îşi începe viața cu cel oral, și din cauza educației greșite, mulți oameni rămân la cel oral, ei nu cresc niciodată. De aceea există atât de mult fumat, mestecatul gumei, mâncatul în continuu. Aceasta este o fixație orală, ei rămân la gură.

    Sursa foto: http://www.sxc.hu

    Apoi, câțiva oameni trec de nivelul oral și ei devin blocați la cel anal, pentru că a doua mare deteriorare are loc odată cu antrenamentul pentru toaletă. Copiii sunt forțați să meargă la toaletă la un anumit timp.  Și din cauza constipației, multe alte lucruri se dezvoltă în mintea omului. Un om devine strângător – strângător de cunoaștere, strângător de bani, strângător de virtute, devine un strângător și devine zgârcit. El nu poate lăsa nimic! Orice apucă, păstrează. Cu această accentuare anală, o mare stricăciune are loc asupra centrului muladhara, pentru că bărbatul sau femeia trebuie să meargă spre faza genitală. Dacă ei devin fixați la nivelul oral sau la cel anal, ei nu merg niciodată spre faza genitală. Acesta este trucul pe care societatea l-a folosit până acum pentru nu-ți permite să devii complet sexual.

    Atunci fixația anală devine atât de importantă încât organele genitale devin mai puțin importante. De aceea există atât de multă homosexualitate. Homosexualitatea nu va dispărea din lume până când și numai dacă centrarea pe anus dispare. Antrenamentul de toaletă este un antrenament foarte periculos.

    Apoi, dacă unii oamenii devin centrați pe organele genitale – dacă într-un fel sau altul ei nu sunt fixați la nivel oral și anal, și devin centrați pe organele genitale – atunci există o mare vină creată în umanitate legată de sex. Sexul a fost condamnat atât de mult, nu poți să te bucuri de el.

    De aceea energia rămâne fixată undeva: la nivel oral, anal, genital. Nu poate merge în sus.

    Pentru libertate la nivel oral: a țipa, a râde, a striga, a plânge, a jeli, ajută foarte mult. Și pentru a te elibera de fixația anală, pranayam bastrika – respirația rapidă și haotică – ajută foarte mult, pentru că lovește direct central anal și te face capabil să eliberezi și să relaxezi mecanismul anal.

    Astfel, Meditația Dinamică este de o imensă valoare.

    Apoi central sexual: central sexual trebuie să fie eliberat de povara vinei, a condamnării. Trebuie să începi să reînveți despre el; numai atunci poate central sexual deteriorat să funcționeze într-un mod sănătos. Trebuie să începi să reînveți să te bucuri de el – fără nici un fel de vină.

    … Muladhara Chakra trebuie să fie relaxată – relaxată față de constipație, relaxată față de diaree. Muladhara Chakra trebuie să funcționeze la nivelul optim, 100%, atunci energia începe să se miște.

    …Tantra spune ”nu evita sexul și nu evita moartea”. Odată ce accepți moartea și nu temi de ea, odată ce accepți sexul și nu te temi de el, cei doi centri inferiori ai tăi sunt relaxați. Aceste două lucruri sunt acolo în viața fiecăruia, așa că societatea a distrus ambii centri și a încercat să manipuleze omul, să domine omul, prin aceste două lucruri. Dacă acești doi centri sunt ajutați, energia începe să se miște.        

    Osho: The Tantra Vision (Viziunea Tantra)

    Copyright© Osho International Foundation

    Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere: Marius Lazăr

    (Sursa: text preluat, tradus și adaptat de aici:  http://www.activemeditation.com/ActiveMeditations/FurtherDimensions/Effects.html)

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-efectele-meditatiei-dinamice/

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.