Osho, despre relatia Maestru-Discipol (III)

Citiți partea I a articolului, aici, și partea II-a a articolului, aici.

Când am aplicat pentru o slujbă de profesor, mi-au cerut un certificat de caracter[i]. Am spus, ”Nu pot să produc unul.”

Ministerul Educației a spus, ”Dar de ce?”

Am spus, ”Pentru simplul motiv că nu am găsit un om de caracter de la care mi-aș dori să am un certificat de caracter.”

El a spus, ”Ce figură ești. Nu poți să găsești un om de caracter?”

Am spus, ”Nu, nu pot să găsesc un om de caracter. Și cum pot să am un certificat de caracter de la cineva căruia nu îi pot da un certificat de caracter?”

Îl cunoșteam pe vice-cancelarul meu și i-am spus, „Nu pot să iau un certificat de caracter de la tine pentru că nu pot să-ți dau un certificat de caracter. Te cunosc foarte bine.”

Îl cunoșteam pe șeful de departament, care era un om foarte iubitor, care mă iubea. Dar el însuși mi-a spus, ”Nu pot să-ți dau un certificat de caracter pentru că nu am niciun caracter și tu știi asta foarte bine.”

I-am spus ministrului educației, ”Dă-mi un certificat de caracter, și o să te expun – voi face o conferință de presă astăzi. Dă-mi un certificat de caracter și voi spune în conferința de presă ce fel de caracter ai.”

A început să transpire. A spus, ”Fă-ți programarea mai târziu.”

Dar am spus, ”Cum rămâne cu certificatul de caracter? Pentru că trebuie să fie atașat aplicației.”

El a spus, ”Nu-ți face griji.”

Am spus, „Nu, este o chestiune de principiu. Dacă toată lumea are nevoie de un certificat de caracter atunci voi scrie un certificat de caracter pentru mine însumi. Acesta e singurul om pe care îl cunosc foarte bine, care să aibe caracter. Despre oricine altcineva este cel mult o ghiceală.

A spus, ”Fă ce dorești, dar lasă-mă, te rog, în pace. Fă-ți aplicația.” Așa că am scris un certificat de caracter pentru mine însumi. El a spus, ”Dar te rog, nu îl semna cu numele tău, pentru că altfel voi avea probleme.”

Atunci am spus, ”În numele cui să-l semnez?”

A spus, ”În numele oricui, dar nu în numele tău.”

Așa că l-am semnat în numele unuia din profesorii mei. El a spus, ”Dar semnezi cu numele altcuiva. Îl cunosc pe acest om, S.S. Roy; este profesorul tău. Ce îi vei spune?”

Am spus, ”Nu-ți face griji. Aceasta este cópia originalului, originalul îl voi lua de la el.” Am spus: ”Asta se face în fiecare zi; originalul este luat, apoi sunt făcute cópii. Acum este exact invers: cópia îți este dată ție, originalul îl voi face.”

M-am dus la S.S: Roy, i-am spus ce s-a întâmplat, că ”Acesta este certificatul de caracter pe care l-am scris. Dă-mi originalul.”

S-a uitat la certificat. A spus, ”Ar fi trebuit să vii la mine, pentru că nu ai scris nimic bun. Ți-aș fi dat un certificat de caracter frumos.”

Am spus, ”A fost ceva spontan. Acel om era într-o dificultate și nu puteam să scriu mai mult de atât despre mine. Ce altceva aș putea să scriu?”

A spus, ”Dar acesta nu este deloc un certificat de caracter, pentru că spui că ești o ființă umană – asta e foarte obișnuit. Îmi ceri s-o semnez, și spui că ai toate slăbiciunile ființelor umane, că nu se poate avea încredere în tine, că nu ești de încredere. Acum trebuie s-o semnez,” a spus, ”și tu o vei arăta oamenilor.”

Am spus, ”Nu, nu o voi arăta. Originalul ți-l voi da ție. Originalul poți să-l păstrezi în caz că e nevoie de el.”

A spus,”Atunci e în regulă, pentru că nu vreau ca oamenii să vadă că am scris acest certificat de caracter despre tine. Te iubesc și te cunosc. Acestea nu sunt calitățile tale.”

Am spus, ”Dar când trebuie să scriu despre mine, crezi că ar trebui să scriu, `El este singurul Fiu al lui Dumnezeu?` Vrei să fiu crucificat? O dată a fost de ajuns.”

Venind alături de mine va trebui să renunți aproape la tot ce înseamnă ”tu.” Numai esențialul va rămâne, numai ceea ce nu poți lăsa deoparte. Chiar dacă vrei să renunți la el, nu poți. Numai asta va rămâne.

Este o mare operație chirurgicală în care toată dezvoltarea canceroasă care te înconjoară trebuie să fie dată la o parte complet. Este dureros, este greu. Doar pentru că este atât de dureros și de greu, o fac cât mai ușoară cu putință, cât mai veselă cu putință. Încerc s-o transform într-o glumă pentru simplul motiv că sarcina este grea, și este bine să treci prin noaptea întunecată a sufletului cu râs, cu sporovăieli, cu glume, cu dans, cu cântec. Este bine să treci prin noaptea întunecată a sufletului cu bucurie.

Ce rost are să plângi și să suspini și să jelești și să ai obiceiurile negre ale preoților creștini? Noaptea este de ajuns de întunecată, de ce s-o faci și mai întunecată? Să te transformi pe tine, să te schimbi, este suficient de dureros; de ce să faci din asta o nefericire și mai mare?

Odată am fost operat, o mică operație. Am continuat să glumesc cu doctorul. El a spus, ”Așteaptă, te rog. Nu mă face să râd pentru că s-ar putea să fac ceva greșit. Lasă-mă în pace. Am spus de la bun început că tu ai nevoie de cloroform; altfel vei continua să vorbești și mă vei deranja. Dar tu ai spus că anestezia locală va fi de ajuns. Așa că am dat-o” – el îmi făcea operația la deget – ”așa că ți-am făcut anestezie locală. Dar a fost greșit – nu ne lași în pace, continui să glumești!”

Am spus, ”Stând întins pe o masă de operație, nu este locul potrivit ca să glumești? Și nu va fi de ajutor pentru tine să râzi și să te bucuri și să-ți faci treaba? Așa cum un pictor pictează, un chirurg ar trebui să-și facă treaba. De ce să faci din asta ceva trist…este deja dureros; fă-o să fie mai ușoară, nu mai grea.”

De aceea, sannyasul meu este o bucurie. Tu spui că nu dorești să te bucuri cu mine. Tu spui că nu vei râde cu mine. Tu spui că nu vei dansa cu mine, nu vei cânta cu mine. Atunci pentru ce vrei să fiu maestrul tău? Să te fac și mai trist? Nu ești suficient de trist? Să te fac și mai vinovat? N-au făcut-o preoții creștini destul? Vrei să-ți fac o cruce mai grea? Nu este crucea lui Isus suficient de grea pentru tine? Pentru ce vrei ca eu să-ți fiu maestru?

Și a-ți fi maestru sau nu, asta ar trebui să fie lăsat în seama mea; tu nu trebuie să fii preocupat de asta. Toată preocuparea ta ar trebui să fie, poți să fii un discipol? ”Cum pot fi un discipol?” ar trebui să fie întrebarea ta. Nu vei fi un maestru, deci de ce să te preocupe maestrul? Asta e treaba mea. Și îmi cunosc treaba foarte bine. Trebuie s-o lași în seama mea – tu fă-ți partea ta. Și dacă reușești să-ți faci partea ta, nu vei pleca cu mâna goală de la ușa mea. Dar primele lucruri mai întâi. Tu ar trebui să fii pregătit să-ți faci treaba ta.

A deveni un sannyasin nu înseamnă doar a schimba roba și a schimba numele; acelea sunt doar lucruri jucăușe. Aș fi putut alege orice culoare. Albastrul este bun, culoarea oceanului. Verdele este bun, culoarea întregii naturi. Aș fi putut alege orice culoare.

Am ales roșul din două motive. Unul, pentru că roșul în Orient a fost culoarea sannyasinilor de secole. Nu am ales-o pentru că a fost culoarea sannyasinilor, pentru ca sannyasinii mei să fie și ei parte din acea tradiție. Nu, am ales-o pentru a sabota acea tradiție, pentru că toți acei sannyasini erau oameni serioși: gravi, mohorâți, mediocri.

Am vrut să aduc o nouă adiere în lumea sannyasului, și să tulbur definiția sannyasinului, care devenise complet osificat. Eu am creat confuzie. Acum în India este foarte dificil să spui cine e cine. Sannyasinii mei râd, se bucură, dansează, și oamenii nu pot înțelege care este problema pentru că sannyasinii nu au făcut niciodată astfel de lucruri.

Și în al doilea rând, am ales roșu pentru că roșul a devenit asociat cu comunismul. Am vrut să sabotez și acea idee, că roșul este monopolul cuiva. Doar pentru a tulbura aceste lucruri am ales roșul. Dar asta e doar o joacă.

Va trebui să te gândești la sannyas în sensurile sale cele mai profunde. Înseamnă că ai găsit pe cineva ai căror ochi pot vedea mai departe decât pot vedea ochii tăi, a cărui mână ajunge mai departe decât ajunge mâna ta. Ai găsit pe cineva pe care te simți gelos. Ți-a plăcea să ai seninătatea lui, pacea lui, tăcerea lui, cântecul lui. Atunci fii pregătit, în ce te privește.

Eu sunt pregătit, sunt pregătit demult.

Și nu rata oportunitatea, pentru că eu nu voi fi aici pentru totdeauna. Astăzi sunt aici, mâine s-ar putea să nu mai fiu aici. Deci dacă vrei să folosești în vreun fel perspectiva mea, viziunea mea, experiența mea, dacă vrei să devii o parte din universul meu, atunci nu pierde niciun moment, pentru că nu se poate spune nimic despre momentul următor. S-ar putea să nu mai fiu aici, și atunci pregătirea ta s-ar putea să fie fără sens. Acum sunt aici, iar tu nu ești pregătit.

Acest lucru s-a întâmplat iar și iar în trecut. Se spune că în ziua în care Gautama Buddha a murit, un om a venit alergând. Buddha le-a spus discipolilor săi, ”Aceasta este ultima mea întâlnire cu voi în corp. Voi părăsi corpul. Înainte să plec, dacă mai aveți vreo întrebare rămasă” – el răspunsese timp de 42 de ani – ”dacă ceva încă a mai rămas în mintea cuiva, întrebați, pentru că nu voi mai fi aici.”

Discipolii plângeau, suspinau. Ce poți să întrebi? Timp de 42 de ani Buddha răspunsese chiar și la acele întrebări pe care nu le-ai pus. El răspunsese la întrebări pe care le pusesei într-un mod greșit. Dar el a răspuns corect la ele. El nu doar îți răspundea, el crea și întrebări pentru tine. În 42 de ani făcuse tot ce era posibil. Acum, ce să întrebi în ultimul moment?

Ei au spus, ”Nu, suntem pur și simplu recunoscători.”

Buddha a închis ochii, a făcut primul pas spre interior – adică, a mers de la corp la minte. Al doilea pas: a mers de la minte la inimă. Al treilea pas tocmai urma să-l facă, de la inimă la sentimentul de a fi, asmita. Nu poate fi numit ”Eu” – este mult mai rafinat – este doar ființare. Și apoi…ultimul salt în nimicnicie. Când tocmai mergea spre interior, omul a venit alergând.

A spus, ”Dar eu am o întrebare.”

Discipolii au spus, ”Nu-l tulbura acum. Unde ai fost până acum? A trecut prin satul tău de cel puțin de treizeci de ori.”

El a spus, ”Știu, dar uneori era așa o aglomerație de clienți în magazinul meu. Uneori eram implicat în nunta fiului meu; uneori nevastă-mea era bolnavă – și așa mai departe. M-am gândit mereu, data viitoare când vine mă voi duce la el. Tocmai am auzit că părăsește această lume. Cum rămâne cu întrebarea mea?”

Oamenii au spus, ”Pari să fii un idiot. De treizeci de ori a trecut, și de treizeci de ori ai ratat. Și acum, când tocmai ne-a părăsit….acum nu se mai poate.”

Dar Buddha a revenit. El și-a deschis ochii, a spus, ”Nu, lăsați-l să întrebe. Lăsați-l să primească răspuns, pentru că nu vreau să fiu cunoscut în istorie, de generațiile ce vor urma, drept un Buddha ce era viu și totuși cineva s-a întors de la ușa lui cu mâna goală. Lăsați-mă să-mi fac partea mea. Dacă el e pregătit – și pot să văd că e pregătit: moartea mea a fost un șoc pentru el și l-a făcut să fie pregătit. Eu sunt fericit că chiar și moartea mea a ajutat pe cineva să fie pregătit, să asculte.”

El i-a răspuns la întrebare. Întrebarea nu era filozofică, teologică, intelectuală. Întrebarea era cu adevărat autentică, sinceră din punct de vedere spiritual. Dar acel om ratase ocazia atâția ani, doar din cauza ideii, ”Mâine, poimâine, oricând Buddha vine și pleacă, pot să mă duc să-l întâlnesc și să-l întreb.”

El a întrebat – aceasta era ultima întrebare către Buddha – ”Cum pot să fiu într-o poziție în care, indiferent dacă ești în corp sau nu, prezența ta să îmi rămână disponibilă? Ce pot să fac?”

El a pus o întrebare cu adevărat religioasă. El întreba, ”Ce pot să fac pentru ca prezența ta să rămână disponibilă pentru mine? De data asta am pierdut-o – când erai în corp. Dar nu vreau să pierd pentru totdeauna.”

Buddha i-a dat instrucțiuni pentru meditație, vipassana; cum să fii conștient de respirația ta; cum să fii conștient, observând tăcut respirația care iese, care intră, care iese, care intră…”deci treptat, treptat poți să fii separat de respirația ta. În momentul în care ești separat de respirația ta, prezența mea va fi disponibilă, pentru că tu ești separat de corpul tău așa cum și eu sunt separat de corpul meu.”

Dacă un discipol este pregătit, chiar și un maestru mort poate fi viu. Dacă discipolul nu este pregătit, atunci chiar și un maestru în viață nu poate face nimic. Totul depinde de discipol.”

[i] Un fel de referințe (n.tr.)

Osho: From the False to the Truth, Ch 1  Q1

Copyright© OSHO International Foundation

Copyright, pentru prezenta versiune în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-relatia-maestru-discipol-iii/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :