Osho, despre mantra OM MANI PADME HUM (II)

Citiți prima parte a articolului, aici.

Această mantră, Om Mani Padme Hum are o întreagă filozofie în ea. Începe cu hum, ultimul cuvânt, și primul va apărea de la sine. Iar când ființa ta interioară este umplută cu sunetul tăcerii, vei avea și experiența minunată de a vedea un lotus cu un diamant în soarele timpuriu al dimineții. Diamantul strălucește. Lotusul este atât de blând, atât de feminin, atât de delicat – nu există nici o comparație cu nici o altă floare.

A devenit atât de important pentru mistici…poate că ai văzut statuile cu Gautama Buddha stând pe un lotus. Ele arată în mod simbolic că el a ajuns la suprem; propriul să lotus interior a înflorit. Și nu numai că lotusul a înflorit, diamantul ascuns în spatele lui, în interiorul său…atunci când își deschide petalele, vei descoperi un Kohinoor[i]. Diamantul are o calitate – de aceea a fost ales. Este un simbol pentru eternitate. Diamantul este pentru totdeauna, nu cunoaște moarte; este nemuritor. Experiența este minunată și eternă.

Dar din nefericire, Tibetul a căzut în întuneric. Mănăstirile sale au fost închise, căutătorii săi de adevăr au fost forțați să lucreze în tabere de muncă. Singura țară din lume care lucra – un geniu țintit într-un singur punct, toată inteligența sa în căutarea propriului interior și a comorilor sale – a fost oprită de invazia comunistă a Tibetului.

Și este o lume atât de urâtă, încât nimeni nu a obiectat la asta. Dimpotrivă, pentru că China este mare și puternică, chiar și țări care sunt mai puternice decât China ar putea fi vreodată, precum America, au acceptat că Tibetul aparține Chinei. Acesta e un curat nonsens – doar pentru că China este puternică și toată lumea vrea ca China să fie de partea lor. Nici Sovietele, nici America nu au contestat pretenția Chinei. Lăsând America și Sovietele deoparte – nici măcar India nu a obiectat la asta. Era un experiment atât de frumos, și Tibetul nu avea arme cu care să lupte, ei nu aveau nici o armată cu care să lupte; ei nu s-au gândit niciodată la asta. Toată abordarea lor era un pelerinaj al interiorului.

Sursa foto: http://musetheplace.com

Nicăieri nu s-a mai făcut un efort atât de concentrat pentru a descoperi ființa omului. Fiecare familie din Tibet obișnuia să-și dea fiul cel mare la vreo mănăstire unde acesta urma să mediteze și să se apropie de trezire. Era o bucurie pentru fiecare familie ca cel puțin unul dintre ei să lucreze din toată inima, douăzecișipatru de ore pe zi, la ființa lui interioară. Și ei lucrau, dar ei nu puteau să-și ofere tot timpul lor; ei trebuiau să creeze hrană și îmbrăcăminte și adăpost, iar în Tibet este o problemă dificilă. Clima nu prea ajută; să trăiești în Tibet este o luptă extraordinară. Dar cu toate acestea, fiecare familie obișnuia să-și dea primul născut la mănăstire.

Erau sute de mănăstiri…și aceste mănăstiri nu ar trebui comparate cu nici una din mănăstirile catolice. Aceste mănăstiri nu aveau pereche nicăieri în lume. Aceste mănăstiri erau preocupate de un singur lucru: să te facă conștient de tine însuți.

Mii de instrumente au fost create de-a lungul secolelor pentru ca lotusul să poată înflori iar tu să poți găsi comoara ta supremă, diamantul. Acestea sunt doar cuvinte simbolice, dar distrugerea Tibetului ar trebui să fie cunoscută în istorie, în special când omul va deveni puțin mai conștient iar umanitatea puțin mai umană…

Aceasta este cea mai mare calamitate a secolului douăzeci, că Tibetul a căzut în mâinile materialiștilor care nu cred că noi avem ceva în interiorul nostru. Ei cred că ești doar materie iar conștiința ta este doar un produs secundar al materiei. Și toate acestea vin pur și simplu fără a avea o experiență a interiorului – doar filozofare logică, rațională.

Nici un singur comunist din lume nu a meditat, dar e ciudat – ei neagă cu toții interiorul. Nimeni nu se gândește cum poate exista exteriorul dacă nu există interior. Ele există împreună, ele sunt inseparabile. Exteriorul este doar o protecție pentru interior, pentru că interiorul este foarte delicat și blând. Dar exteriorul este acceptat iar interiorul este negat. Și chiar dacă uneori este acceptat, lumea este dominată de politicieni atât de murdari încât ei folosesc chiar și experiențele interioare pentru scopurile lor urâte.

Chiar ieri am aflat că America își antrenează acum soldații în meditație, pentru ca aceștia să poată lupta fără vreo cădere nervoasă, fără să înnebunească, fără să simtă vreo frică – pentru a se putea întinde în tranșee tăcuți, calmi și liniștiți și adunați. Nici un meditator nu s-a gândit vreodată că meditația poate fi folosită și pentru a duce războaie, dar în mâinile politicienilor totul devine urât – chiar și meditația. Acum taberele militare din America predau meditația pentru ca soldații lor să fie mai calmi și mai liniștiți când ucid oameni.

Dar vreau să avertizez America: vă jucați cu focul. Nu înțelegeți exact ce va face meditația. Soldații voștri vor deveni atât de calmi și liniștiți încât își vor arunca armele și vor refuza pur și simplu să ucidă. Un meditator nu poate ucide; un meditator nu poate fi distructiv. Așa că vor fi surprinși într-o zi că soldații lor nu mai sunt interesați să lupte. Războiul, violența, crima, masacrarea a milioane de oameni – acestea nu sunt posibile dacă un om cunoaște ceva despre meditație. Atunci el se cunoaște nu doar pe sine, îl cunoaște și pe celălalt pe care-l ucide. E fratele lui. Aparțin cu toții aceleiași existențe organice.

În Uniunea Sovietică, deasemenea, sunt interesați de meditație. Dar scopul lor este același – nu realizarea de sine, ci a te face mai puternic ca să poți ucide și bombarda și folosi arme nucleare și rachete pentru a ucide națiuni întregi.

Dar ambele țări merg pe o cale periculoasă, fără să știe. Este bine, ar trebui ajutați. Odată ce meditația se răspândește printre soldații lor, acei soldați vor deveni sannyasini! Așa că sunt extraordinar de fericit că ideea lor este diferită, și că nu știu nimic despre meditație. Ei doar au auzit că îi face pe oameni calmi și liniștiți, ca să poată lupta fără nici un fel  de frică, fără să privească înapoi. Meditația le dă un sentiment de imortalitate; de aceea frica lor va dispărea.

Dar meditația nu le dă doar experiența propriei lor imortalități – le dă și experiența că toți sunt nemuritori. Moartea este o ficțiune. De ce să hărțuiești în mod inutil oamenii? Ei vor trăi, nu îi poți ucide. Nici măcar armele voastre nucleare nu îi vor ucide.

Krishna, în Gita, are o afirmație minunată: Nainam chhindanti shastrani; naham dahati pavakahr. ”Nici o armă nu mă poate distruge, nici un foc nu mă poate arde.” Da, corpul va fi ars, dar eu nu sunt corpul…

Meditația îți dă sentimentul, pentru prima oară, al adevăratei tale realități.

Dacă umanitatea ar fi puțin mai conștientă, Tibetul ar trebui eliberat, pentru că este singura țară care și-a dedicat aproape două mii de ani către nimic altceva decât a merge mai profund în meditație. Și poate învăța lumea întreagă ceva de care aceasta are o uriașă nevoie.

Dar China comunistă încearcă să distrugă tot ce a fost creat în două mii de ani. Toate instrumentele lor, toate metodele lor de meditație, tot mediul lor spiritual este poluat, otrăvit. Și ei sunt oameni simpli; nu au nimic cu care să se poată apăra singuri – nu au tancuri, bombe, avioane, armată. O rasă inocentă care a trăit fără nici un război timp de două mii de ani…Nu deranjează pe nimeni; este atât de îndepărtată de toți – chiar și să ajungi acolo este o sarcină dificilă. Ei trăiesc chiar pe acoperișul lumii. Cei mai înalți munți, zăpezi eterne, sunt căminul lor. Lăsați-i în pace! China nu pierde nimic, dar întreaga lume va beneficia de pe urma experienței lor.

Și lumea va avea nevoie de experiența lor. Lumea s-a săturat de bani, putere, prestigiu, tot ceea ce tehnologia științifică a creat – oamenii s-au săturat. Au terminat-o cu aceste lucruri. Oamenii din țările avansate nu mai sunt interesați de sex, nu mai sunt interesați de droguri. Lucrurile se prăbușesc, și o disperare ciudată, ca un nor negru, coboară asupra țărilor avansate – un nor de frustrare profundă, de lipsă de sens și de chin. Ei vor avea nevoie cu toții de un mediu diferit de meditație pentru a împrăștia toți acești nori și a aduce din nou o nouă zi în viețile lor, un nou răsărit, o nouă experiență de sine, o descoperire a ființei lor originare.

Tibetul ar trebui să fie lăsat ca un laborator experimental pentru căutarea interioară a omului. Dar nici o națiune din lume nu și-a ridicat vocea împotriva acestui atac urât asupra Tibetului. Și China nu doar l-a atacat, ei l-au inclus în harta lor. Acum, pe harta chineză modernă, Tibet este considerat teritoriul lor.

Sursa foto: http://www.namkhajourneys.com

Și noi credem că lumea este civilizată, unde oameni inocenți care nu fac nici un rău nimănui sunt pur și simplu distruși. Și odată cu ei, ceva de o mare importanță pentru toată umanitatea este deasemenea distrus. Dacă ar fi existat ceva civilizat în om, fiecare națiune ar fi luat atitudine împotriva invaziei Tibetului de către China. Este invazia materiei împotriva conștiinței; este invazia materialismului împotriva culmilor spirituale.

Cuvântul ”mantra” este intraductibil în engleză, în orice limbă occidentală, dar înțelesul său, semnificația sa, pot fi explicate. O mantra nu e doar ceva pe care să-l psalmodiezi. Nu este psalmodiere. O mantra este ceva pe care să-l lași să se afunde adânc în ființa ta, la fel cum rădăcinile merg adânc în pământ. Cu cât mai adânc merg rădăcinile în pământ, cu atât mai sus va merge copacul spre cer. O mantra este ceva precum o sămânță, pe care trebuie s-o lași să meargă adânc în ființa ta astfel încât să-și poată trimite rădăcinile la sursele vieții tale și în cele din urmă la cele ale vieții universale. Atunci ramurile sale, frunzișul său vor merge sus spre cer, iar când momentul potrivit vine, când vine primăvara, se va umple cu mii de flori.

Până când un copac nu înflorește, nu cunoaște fericirea. Continuă să simtă că ceva lipsește. Poate că ai toate plăcerile și confortul și luxul din lume, dar dacă nu te cunoști pe tine, dacă lotusul tău interior nu se deschide, îți va lipsi în continuare ceva. Poate că nu ești sigur ce îți lipsește dar un sentiment….că ceva lipsește, că ”nu sunt complet”, că ”nu sunt întreg”, că ”nu sunt ceea ce existența a vrut să fiu.” Acest sentiment de ”lipsă” continuă să sâcâie pe toată lumea. Doar expansiunea conștiinței tale te va ajuta să scapi de acest sentiment, de această sâcâială, de acest chin, această anxietate.

Chiar și oameni ca Jaspers, Kierkegaard, Heidegger, Marcel [Proust- n.n], Jean-Paul Sartre, cele mai înalte genii ale Occidentului, cad de acord asupra câtorva lucruri: că viața nu este altceva decât o plictiseală, că viața nu este altceva decât anxietate, chin, că viața este accidentală, că nu are nici un sens…că este absolut inutil să cauți vreun spațiu extatic; nu există așa ceva. Și când mari filozofi ca aceștia cad de acord asupra unor astfel de puncte, masele obișnuite le urmează pur și simplu.

Orice spun ei e absolut greșit, pentru că nici unul din ei nu a meditat vreodată, nici unul din ei nu a intrat în propria sa subiectivitate. Ei sunt doar în capul lor. Ei nu s-au mișcat nici măcar spre inima lor, ce să mai vorbim de ființa lor. Ce să mai vorbim de a dispărea în universal.

Până când nu dispari în oceanul universal exact ca o picătură de rouă, nu vei găsi sensul. Nu îți vei găsi adevărata demnitate. Nu vei descoperi că existența revarsă atâta bucurie și atâta celebrare asupra ta, încât nu o poți conține; trebuie s-o împărtășești. Devii un nor de ploaie care este atât de împovărat de ploaie încât trebuie să se reverse. Un om de o viziune profundă, un om al intuiției, un om care a ajuns la ființa sa devine un nor de ploaie. El nu este doar o binecuvântare pentru el însuși, el devine o binecuvântare pentru întreaga lume.

Această mantră tibetană, Om Mani Padme Hum, este o formă condensată a întregului pelerinaj interior. Îți spune cum să începi, ce se va întâmpla când floarea se deschide, care va fi experiența ultimă a comorilor tale interioare.

Limbile din est sunt foarte bogate, în sensul că au făcut afirmații foarte condensate care pot fi dezvoltate în mari scripturi. Motivul a fost acela că atunci când aceste mantre au fost create nu exista scriere. Oamenii trebuiau să le țină minte. Când oamenii trebuie să le țină minte, trebuie să fii foarte telegrafic, cât mai condensat posibil. Odată ce scrisul a luat naștere, acea condensare a dispărut. Acum poți explica pagină cu pagină scrisă. Dar te-ai gândit vreodată că atunci când primești o scrisoare lungă…cu cât e mai lungă scrisoarea, cu atât mai redus este sensul? Dar când primești o telegramă, natural…doar opt sau zece cuvinte, dar sensul este uriaș și impactul este uriaș.

Acestea sunt telegrame. Ele pot fi reamintite cu ușurință, ele pot fi trecute de la o generație la alta fără nici o teamă că vor fi distorsionate.

Nu trebuie să repeți mantra, trebuie să-i înțelegi sensul și să lași acel sens să se afunde în tine. Stând tăcut, fii complet liniștit, nemișcat. Observă-ți mintea. Câteva gânduri vor fi acolo, dar pe măsură ce devii tăcut acele gânduri vor dispărea, și brusc vei auzi un zumzăit (humming sound, în engleză- n.tr) peste tot în jurul tău.

Acel zumzăit nu este produs de tine.

Este în însăși centrul existenței.

Este sunetul cerurilor.

Este sunetului spațiului.

Este sunetul universului; este semnul că este viu. Vibrează de dans și de muzică.

Acest OM este poate cel mai măreț simbol din întreaga lume.

Osho, Om Mani Padme Hum, Ch 1, Q 1

Comenteaza cu profilul de Facebook :