• Osho, despre hara, gauri negre si respiratia abdominala…

    Posted on October 4, 2015 by in Respiratie, Tao

    Lao Tzu crede enorm în non-existenţă. El este primul care duce folosul non-existenţei la gloria supremă. Bineînţeles că el nu ştia de găurile negre, altfel ar fi vorbit despre ele. El era un om simplu, trăind într-un sat, trăind viaţa obişnuită a unui ţăran – brută, simplă, nu foarte cultivată şi civilizată. El era împotriva civilizaţiei, era pentru natură. El are doar analogii simple: roata. El spune că butucul roţii, pivotul acesteia este gol, dar întreaga roată depinde de el.

    Este numit butucul roţii – de ce? Pentru că este exact la fel ca butucul ce există în om. Foarte aproape de ombilic, japonezii spun că există un punct care se numeşte hara. Hara este gaura neagră din corpul tău. Japonia a descoperit, urmând ideea lui Lao Tzu, că undeva în corp, moartea are o casă. Moartea nu vine din afară, nu este un accident, aşa cum cred oamenii. Oamenii spun că moartea se apropie. Nu, moartea nu se apropie, moartea creşte în interiorul tău; nu înseamnă că undeva pe drumul vieţii te întâlneşti brusc cu moartea. Dacă ar fi fost aşa, atunci se puteau inventa metode pentru a evita moartea, pentru a o păcăli, sau să nu te duci în acel loc unde te aşteaptă moartea, să o ocoleşti, sau să trimiţi pe altcineva în locul tău. Ar fi existat această posibilitate dacă moartea ar fi fost un fenomen exterior, care ţi se întâmplă din afară. Dar moartea este purtată în interiorul tău ca o sămânţă. Ea se naşte odată cu tine, da fapt a existat cu mult înaintea ta. Tu ai ieşit din ea.cart-wheel

    Moartea trebuie să aibă un punct undeva în corpul tău. Deci japonezii au cercetat trupul să vadă unde se află gaura neagră. Este chiar sub ombilic. La aproximativ cinci centimetri sub ombilic există punctul morţii. Este un punct foarte subtil. Probabil ca aţi auzit de cuvântul harakiri; cuvântul vine din hara. Hara înseamnă gaura neagră din interiorul corpului, şi harakiri înseamnă sinucidere, să foloseşti acea gaură neagră.

    Japonezii au devenit foarte eficienţi în a se sinucide; nimeni nu o face aşa de eficient ca ei, pentru că ei au descoperit punctul exact al morţii. Cu un mic cuţit ei penetrează hara; nici măcar o singură picătură de sânge nu curge. Sinuciderea este fără vărsare de sânge, şi nu este simţită nici o durere, nici o suferinţă – viaţa dispare pur şi simplu. Ei au atins direct gaura neagră din corp, punctul morţii. Dacă îţi tai gâtul vei muri, dar vei suferi mult – pentru că de la gât la hara distanţa este mare; moartea trebuie să străbată această distanţă. Deci dacă cuiva îi este tăiat capul, corpul său va rămâne în viaţă pentru câteva momente; continuă să tremure şi să pulseze, pentru că nu ai penetrat direct hara. Japonezii se pot sinucide aşa de uşor şi aşa de tăcut încât dacă vezi un om care şi-a făcut harakiri, care s-a sinucis, nu vei vedea nici un semn al morţii pe faţa sa; faţa sa va arăta mai vie ca niciodată. El a dispărut pur şi simplu în gaura neagră, fără să opună rezistenţă.

    Acel hara din corp este non-existenţa. Este absenţa, este un neant. Şi toată practica taoistă înseamnă să fii atent la hara. Ei au creat un tip special de respiraţie pentru asta; îi spun respiraţie abdominală. Nu poţi să găseşti un om mai tăcut decât un taoist care a practicat respiraţia abdominală şi s-a pus în armonie cu ea.

    Voi respiraţi din piept. Peste tot în lume există respiraţia din piept, o respiraţie superficială. Poate că din cauza fricii de moarte nu respiraţi din abdomen, pentru că atunci când respiri din abdomen respiraţia merge până în hara. Atunci atingi moartea. Din teama de moarte practicaţi respiraţia superficală. Ţine minte, de fiecare dată când îţi este teamă, respiraţia ta va deveni superficială. De fiecare dată când frica pune stăpânire pe tine, nu vei putea să respiri profund – imediat, respiraţia ta devine superficială. Orice frică este în esenţă o frică de moarte; poate că nu eşti conştient în întregime de asta, dar corpul tău ştie unde este moartea: nu te duce acolo. Corpul tău este înţelept, mai înţelept decât mintea ta – trebuie să fie, pentru că mintea este un nou-venit. Corpul a existat de mai multă vreme, a trecut prin milioane de vieţi, vieţi fără minte, şi a acumulat multă înţelepciune. De fiecare dată când îţi este teamă ţi se opreşte respiraţia, sau respiri foarte superficial, de teamă să nu te apropii de moarte.

    Respiraţia profundă absoarbe moartea în viaţă, respiraţia profundă creează o punte între viaţă şi moarte; teama dispare. Dacă poţi să respiri adânc prin abdomen atunci frica va dispare complet. De aceea japonezii pot să se sinucidă mult mai uşor decât oricine altcineva. Pare ca o joacă. Ei se pot sinucide pentru lucruri simple, pe care nimeni nu le poate înţelege, pentru că ei ştiu că viaţa şi moartea nu sunt separate, ele sunt una. Moartea este şi viaţă – cealaltă faţă a aceleiaşi monede. Este odihnă.

    Dacă respiri profund vei simţi calmul răspândindu-se în tot corpul – o relaxare, o stare netensionată a lucrurilor. Ai observat vreodată un copil mic respirând? El respiră din abdomen. Poţi să urmăreşti şi vei vedea. Aşa vroia Lao Tzu să respire toată lumea. Aceasta este yoga taoistă: asemenea unui copil, abdomenul se ridică şi se lasă, iar pieptul rămâne complet neafectat, ca şi cum pieptul nu are nimic de-a face cu respiraţia – şi nu are nimic de-a face cu respiraţia.

    Dar sunt multe probleme: frica de moarte – nu poţi respira profund, hara este acolo. Şi chiar lângă hara este punctul vieţii, pe care voi îl numiţi centrul sexual – şi acesta este un motiv de frică. Dacă respiri profund apare sexul. Deci, oamenii care au ajuns să se teamă de sex nu pot respira profund. Dacă respiri profund, vei simţi imediat că sexul reprimat a devenit din nou viu, începe să curgă prin venele şi sângele tău. Şi bineînţeles că aşa trebuie să fie: centrul vieţii ar trebui să fie exact lângă cel al morţii. Hara, centrul morţii, şi sexul, centrul vieţii, sunt atât de aproape unul de altul încât aproape că se ating – două feţe ale aceleiaşi monede. De aceea oamenii se tem şi în sex, pentru că moartea începe să pulseze odată cu sexul. O experienţă sexuală autentică este şi o experienţă a morţii: mori. De aceea se tem oamenii aşa de mult de sex, de femei; Nu am întâlnit prea mulţi oameni care să nu se teamă de femei. Teama…femeia ţi-a dat naştere, trebuie să poarte şi moartea ta.

    black-hole

    Credit foto : hallowedland /Fotolia

    Priviţi la concepţia hindusă despre Kali, despre mama Kali. Ea este atât viaţă cât şi moarte, cel ce dă şi cel ce ia. O femeie minunată, dar neagră, neagră ca moartea; o femeie frumoasă, dar periculoasă – atât de periculoasă încât dansează pe corpul propriului ei soţ, aproape ucigându-l. Shiva stă întins acolo, iar ea dansează pe trupul lui, aproape zdrobindu-l. Şi ea poartă o ghirlandă de cranii, iar într-una din mâini are un cap tăiat, tăiat proaspăt, cu sângele şiroind din el. În Occident nu înţeleg de ce o mamă trebuie să fie aşa de periculoasă, de ce o femeie frumoasă ar trebui descrisă într-un mod atât de periculos şi teribil şi oribil. Hinduşii ştiu mai bine. Ei au pătruns în misterul vieţii mai bine ca oricine altcineva. Ei ştiu că viaţa şi moartea sunt atât de apropiate, atât de apropiate încât aproape se contopesc. Şi când centrul sexual începe să vibreze şi să-şi răspândească valurile sale în corpul tău, centrul morţii începe şi el să vibreze. Din acest motiv orgasmul a ajuns doar un cuvânt. Nu obţii orgasmul în sex – nu poți. Dacă nu accepţi moartea nu poţi să obţii orgasmul, pentru că orgasmul înseamnă să pierzi total controlul, înseamnă să-ţi pierzi complet mintea, orgasmul înseamnă că tot corpul pulsează în extaz, fiecare fibră şi fiecare celulă din el. Tot corpul celebrează într-un extaz necunoscut, iar mintea nu mai este cea care controlează şi manipulează.

    Bărbatul poate obţine doar un orgasm local – care nu este altceva decât ejaculare, nu este deloc un orgasm. Pentru că dacă orgasmul pune stăpânire pe tine, tu nu mai eşti acolo – eşti posedat de viaţă şi de moarte totodată. Şi teama te acaparează. Timp de mii de ani femeile nu au atins orgasmul. Chiar şi acum, în India, nu văd nici măcar doi la sută din femei care să ajungă la orgasm. Doar în ultimii ani a devenit bărbatul conştient că femeia poate atinge orgasmul – a fost un lucru reprimat, pentru că dacă femeia atinge orgasmul va înnebuni aşa de tare încât va deveni Kali. Va fi aşa de nebună de extaz încât poate că va începe să danseze pe pieptul tău şi nu va mai fi ea însăşi. Va fi altceva – o forţă a naturii, o tornadă, o furtună. Va plânge şi va râde şi nimeni nu va şti ce se va întâmpla; toţi vecinii vor şti că o femeie a atins orgasmul.

    Şi sexul este o treabă atât de intimă – l-am transformat în ceva atât de ascuns şi secret, în întuneric. Partenerii nici măcar nu se văd între ei, iar femeia a fost învăţată să rămână total pasivă, nemişcată, din cauza fricii. Pentru că odată ce cunoaşte frumuseţea nebuniei, atunci va deveni de necontrolat. Va fi imposibil pentru orice bărbat să o satisfacă, pentru că o femeie poate atinge orgasme multiple, pe când bărbatul poate avea unul singur. O femeie poate atinge în câteva minute cel puţin şase orgasme – între şase şi şaizeci. Va fi imposibil pentru orice bărbat să satisfacă o femeie, şi ea o va lua complet razna pentru că este naturală – mai bine să o reprimi.

    Sexul a fost reprimat ca o parte a morţii. Doar două lucruri au fost reprimate în lume: sexul şi moartea. Şi aceasta este observaţia mea: de fiecare dată când o cultură reprimă sexul, nu mai reprimă aşa mult moartea, pentru că nu mai este nevoie – doar reprimarea sexului este suficientă. Dacă reprimi una din ele le reprimi pe amândouă, pentru că ambele merg împreună – şi amândouă trebuie eliberate. După aceea trăieşti din plin, dar trăieşti mereu la limita morţii. Devii o fiinţă, dar eşti mereu în căutarea nefiinţei. Şi în asta constă frumuseţea, şi oroarea de asemenea. De fapt, cu totul natural, lucrurile frumoase sunt şi înfricoşătoare.

    Dumnezeu nu este doar frumos; Dumnezeu este şi înfricoşător. El nu este doar un mister, nu este doar mysterium, este şi tremendum; nu este doar viaţă, este şi moarte. Şi odată ce ţi-ai reprimat fiinţa sau nefiinţa ta, renunţi la punţi; atunci nu mai poţi să ajungi la existenţă. Fii precum existenţa, doar atunci puntea este acolo; atunci eşti legat şi unit cu ea.

    În Occident, după Freud, au permis sexului o anumită libertate, dar acum au devenit mai represivi cu moartea. În Occident nimeni nu vorbeşte de moarte – ca şi cum nu s-ar întâmpla. Există chiar şi profesionişti care lucrează cu cadavrul ca să arate viu – pictat, colorat. Moare o femeie; faţa ei este machiată, este folosit ruj, este îmbrăcată în haine frumoase, un coşciug frumos, şi este îngrijită ca şi cum ar dormi profund şi nu ar fi moartă. Aceasta este teama de moarte: nu vrei să o priveşti în faţă.

    Cimitirele sunt construite în afara oraşului, şi puneţi marmură foarte frumoasă pe ele; le împodobiţi. Împodobiţi moartea ca să o puteţi evita, ca să nu mai fie nevoie să vă întâlniţi cu ea – şi moartea este chiar sursa Vieţii.

    Foloseşte viaţa, foloseşte şi moartea: acesta e mesajul. Foloseşte fiinţa, foloseşte şi nefiinţa. Şi nu te teme de nimic, pentru că nimic din ce este al tău nu îţi poate fi luat; nimic din ceea ce ai nu îţi poate fi luat. Şi ceea ce nu ai, nu ai; ţi-a fost deja luat, nu îl poţi păstra pentru foarte mult timp – şi dacă îl ţii cu tine, duci pur şi simplu o povară.

    Sursa: Osho, Tao, the three treasures, Vol I, #7 (Tao, cele trei comori)

    Copyright© Osho International Foundation

    Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-hara-gauri-negre-si-respiratia-abdominala/”

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

Leave a Reply

Your email address will not be published.