Osho: Perioadele de criza sunt pur si simplu de aur

Osho, pe măsură ce puterea societăţii asupra minţii oamenilor începe să se dezintegreze, în perioade de criză socială ca acum, pare să fie o tendinţă pentru un număr tot mai mare de oameni de a cădea mai jos de minte, în nebunie.

Este de asemenea adevărat că există în paralel o tendinţă ca oamenii să privească la posibilitatea de a merge mai presus de minte, spre iluminare?

Perioadele de criză sunt atât periculoase cât şi extraordinar de importante – periculoase pentru cei care nu au curaj să exploreze noi dimensiuni ale vieţii. Ei sunt sortiţi să se dezintegreze în diferite tipuri de nebunii, pentru că mintea lor a fost creată de societate. Acum, că societatea se dezintegrează, mintea nu poate rămâne; rădăcinile sale sunt în societate. Ea este hrănită în mod constant de societate – acum, acea hrană dispare. Pentru că societatea se dezintegrează, o mare suspiciune, o îndoială cum nu a mai fost niciodată înainte, este sortită să apară în oameni. Şi dacă ei au fost doar oameni obedienţi, care nu au mers niciodată dincolo de nicio limită pe care societatea a stabilit-o, care au fost mereu cetăţeni respectaţi, onorabili – cu alte cuvinte, doar mediocri – ei vor înnebuni imediat. Ei vor începe să se sinucidă, vor începe să se arunce de pe clădiri înalte… sau chiar dacă trăiesc, acum ei nu mai au o minte care să-i poată ajuta să-și dea seama care este situaţia în viaţa lor. Ei vor deveni retardaţi, proşti, idioţi, pot deveni schizofrenici, scindaţi, două persoane – sau poate o mulţime.

În perioadele de criză, pericolul este pentru cei care s-au bucurat de perioadele în care societatea era aşezată, nu era nici o problemă, totul era liniştit, ei erau onoraţi, respectaţi. Aceştia erau oamenii care se bucuraseră de obedienţa minţii, şi aceştia vor fi cei care vor suferi. Este o aritmetică simplă. Ei vor deveni psihotici, vor deveni nevrotici – şi între aceste cuvinte nu e nici o diferenţă.

Sursa foto: http://pixabay.com/

Am auzit o definiţie. Un psihanalist a fost întrebat: ”Care este diferenţa dintre psihoză şi nevroză?” Iar psihanalistul a spus: ”Persoana psihotică crede că doi şi cu doi fac cinci. Iar persoana nevrotică ştie că doi şi cu doi fac patru, dar nu este împăcată cu faptul că doi şi cu doi fac doar patru.”

Deci diferenţa este foarte fină. Ambii sunt la ananghie. Dar perioadele de criză sunt de o semnificaţie extraordinară pentru acele suflete îndrăzneţe cărora nu le-a păsat niciodată de respectabilitatea societăţii, de onorurile ei; cărora nu le-a păsat niciodată de ce cred ceilalţi despre ei, ci au făcut doar ceea ce au simţit că e bine să facă; care au fost într-un fel anume mereu rebeli, individualişti. Pentru aceşti oameni, perioadele ce criză sunt pur şi simplu de aur, pentru că societatea se dezintegrează. Acum nu mai poate condamna pe nimeni – ea este condamnată, blestemată. Nu le poate spune altora că greşesc. Ea însăşi se dovedeşte a fi greşită; întreaga sa înţelepciune se dovedeşte a fi pur şi simplu o prostie, o superstiţie.

Individul care îndrăzneşte poate folosi această oportunitate pentru a merge dincolo de minte, pentru că acum societatea nu îl poate împiedica, nu îi poate sta în cale. Acum este liber. Este aproape la fel ca o situaţie în care uşile sunt deschise, şi paznicii au dispărut iar temnicerul nu e de găsit. Oamenii care au un anumit simţ, o anumită inteligenţă, vor folosi asta pentru libertate. Dar cei care au devenit atât de înrobiţi încât nu se pot gândi la libertate – închisoarea a devenit casa lor – ei pur şi simplu se vor speria: ”Ce se va întâmpla astăzi? Nici un fel de paznici? Nici un temnicer? Uşile sunt deschise! Cine va avea grijă de noi? Cine ne va da de mâncare?” Vor fi oameni a căror sclavie a pătruns până în sufletul lor; aceşti oameni o vor lua razna. Dar oamenii care au fost mereu în căutarea unui moment în care pot evada din închisoare, vor fi extraordinar de fericiţi. Acesta a fost momentul pe care l-au aşteptat şi pentru care s-au rugat. Ei vor evada din închisoare spre cerul liber. A merge dincolo de minte înseamnă a merge spre cerul liber, plin de stele, de lună, de soare – în imensitatea sa… Acesta devine al tău; întreaga existenţă devine a ta.

Mintea este o cuşcă mică. Deci momentele de criză sunt ambele… şi asta se întâmplă peste tot în lume. Nu a existat niciodată până acum o căutare atât de intensă pentru creşterea spirituală, pentru meditaţie. Dar nici nu a existat vreodată atât de multă nebunie. Ambele se întâmplă pentru că status-quo-ul nu mai este puternic; şi-a pierdut controlul.

Când Galileo a descoperit că pământul se învârte în jurul soarelui, nu invers, aşa cum spune Bilblia, Papa i-a cerut să fie prezent la curtea sa. Multe lucruri s-au întâmplat în acea zi. Unul a fost foarte important. Galileo a întrebat: ”Ce contează dacă o afirmaţie din Biblie se dovedeşte a fi greşită? Asta nu dovedeşte că toată Biblia este greşită. Eu sunt un creştin devotat, un creştin practicant, şi nu văd sensul ca, dacă o afirmaţie se dovedeşte greşită, asta să facă vreo diferenţă.” Dar Papa a spus: ”Nu înţelegi.” – şi Papa avea dreptate. El a spus: ”Când o afirmaţie se dovedeşte a fi greşită, atunci mii de probleme vor apărea. Una – că Dumnezeu poate greşi. Şi dacă greşeşte în legătură cu o afirmaţie, care este certitudinea pentru celelalte afirmaţii?” O singură cărămidă extrasă din palat, şi întreg palatul se poate prăbuşi. ”Nu pot permite”, a spus Papa, ”ca orice afirmaţie din Biblie să fie greşită.”

Argumentul său este semnificativ. Astăzi nu doar un singur lucru legat de vechea minte, vechea societate este greşit, ci atât de multe lucruri sunt greşite, e nevoie de un idiot absolut ca să mai creadă în ele. Doar puţină inteligenţă şi este imposibil să fii parte din vechea minte. Aceasta şi-a pierdut credibilitatea – şi nu doar într-un singur loc, ci peste tot în lume. Sunt diferite tipuri de tradiţii vechi, dar toate au ajuns la un punct în care atât de multe lucruri sunt dovedite ştiinţific a fi greşite.

Vei fi surprins să ştii… Un călugăr jainist venise să mă vadă; el a adunat milioane de rupii pentru a face un laborator care să dovedească că omul nu a ajuns pe lună. Vroia sprijinul meu, ca eu să fiu directorul laboratorului său. Ar fi oferit orice finanţare era necesară, dar trebuia să se dovedească faptul că nici un om nu a păşit pe lună. Am spus: ”Dar de ce eşti atât de îngrijorat de asta?” El spune: ”Nu înţelegi. În jainism, luna este un zeu, nu o planetă. Nu poţi să mergi pe un zeu. Şi ei nu doar că au mers pe zeu, au adus pietre şi alte lucruri de pe lună, pentru a fi studiate pe pământ. Trebuie să se dovedească faptul că ei amăgesc întreaga lume, că toate aceste lucruri le-au luat de pe pământ, şi apoi le-au adus înapoi…Nimeni nu a fost pe lună; nimeni nu poate, altfel tot sistemul jainismului se va prăbuşi. Am spus: ”Doar pentru un singur lucru, că luna se dovedeşte a fi o planetă nu un zeu…?” El a spus: ”Dacă un lucru este greşit, atunci totul devine suspicios. Nu ne putem permite ca ceva să fie greşit.” Am spus: ”Ai venit prea târziu! Multe lucruri s-au dovedit deja a fi greşite. Nu eşti foarte cunoscător. Ai citit pur şi simplu ziarele, şi pentru că este un eveniment recent, omul aterizând pe lună… altfel, în 300 de ani ştiinţa a distrus multe din tot ceea ce religiile credeau de secole.”

Sursa foto: http://keenetrial.com

Acel om era într-adevăr într-o mare suferinţă. Nu are importanţă dacă ceva este greşit sau corect – căutarea ta este pentru adevăr, pentru pace şi tăcere. Şi te superi atât de mult. Însăşi suferinţa ta arată că propria ta minte este năruită. Nu este o chestiune legată de scripturile jainiste, sau de tradiţia jainistă, este o chestiune a minţii tale. ”Colectezi toţi aceşti bani, nu pentru scripturile jainiste ci pentru a-ţi salva sănătatea ta mintală; altfel, vei înnebuni. Ţi-ai sacrificat toată viaţa, şi acum zeii pe care i-ai adorat nu sunt zei, ci doar planete, la fel de obişnuite ca pământul, şi foarte sărace – fără apă, fără plante, fără viaţă. Mintea ta este cea care va fi năruită. Cum îţi vei justifica toată viaţa ta…?” Aceasta este situaţia multor oameni inteligenţi. Ei fie înnebunesc… poţi vedea asta – psihoterapia şi alte şcoli de terapie se dezvoltă cu rapiditate. Şi ei sunt cel mai bine plătiţi oameni, şi oamenii trec prin psihanaliză ani de zile. De fapt, oamenii au început să se laude… În cluburile de femei poţi să mergi şi să auzi: cum o femeie va spune: ”Câţi ani ai fost în psihanaliză? doar şapte ani? Eu am fost în psihanaliză cincisprezece ani.” A devenit un fel de mândrie.

Dar să fii în psihanaliză înseamnă pur şi simplu că eşti nebun; altfel, de ce faci tratamentul? Şi se răspândeşte. Dar cei mai inteligenţi oameni aleargă spre Orient, pentru a găsi o cale, o metodă, o meditaţie – yoga, zen, sufi, hassidism. Undeva, cineva trebuie să ştie cum să treci peste această etapă critică, cum să mergi dincolo de mintea tradiţională şi totuşi să rămâi centrat, în toate minţile şi inteligent. Mii de oameni se îndreaptă spre Orient. Este foarte hilar, pentru că mii de oameni vin din Orient în Occident pentru a studia ştiinţa, medicina, ingineria, electronica, iar oamenii care ştiu toate aceste lucruri se duc în Orient, doar ca să înveţe cum să stea tăcuţi şi să nu facă nimic. Dar este o perioadă minunată. Puterea de influenţă a societăţii este pierdută. Da, cei mediocri vor suferi, dar oricum ei nu se bucurau, nu trăiau cu adevărat; ei erau pur şi simplu ipocriţi. Fiind nebuni, cel puţin ei vor fi adevăraţi, autentici. Nu vor pierde nimic – bineînţeles că nici nu vor câştiga cine ştie ce… Dar oamenii care vor merge dincolo de minte vor crea noul om, noua minte. Şi cel mai special lucru de ţinut minte în legătură cu noua minte este că nu va deveni niciodată o tradiţie, că va fi înnoită în permanenţă. Dacă devine o tradiţie va fi acelaşi lucru.

Noua minte trebuie să devină nouă în mod constant, nouă în fiecare zi, pregătită să accepte orice experienţă neaşteptată, orice adevăr neaşteptat… pur şi simplu disponibilă, vulnerabilă. Va fi un entuziasm extraordinar, un mare extaz, o mare provocare. Aşa că nu te gândi că această criză e ceva rău; este bun. Câţiva oameni îşi vor pierde măştile, şi vor fi ceea ce sunt de fapt – nevrotici, psihotici – dar măcar vor fi adevăraţi şi vor fi oneşti. Poate o să crezi că sunt nebuni; ei nu sunt nebuni, sunt pur şi simplu într-o stare de foarte mare surprindere. Ei au crezut prea mult în vechea minte, şi aceasta i-a trădat. Dar crema inteligenţei va ajunge la culmi necunoscute până atunci. Şi dacă chiar şi într-o lume tradiţională, un om ca Gautama Buddha sau Chuang Tzu sau Pitagora este posibil, ne putem imagina că în atmosfera pe care noua minte o va crea, de mii de ori mai mulţi oameni treziţi, oameni iluminaţi vor deveni cu uşurinţă posibili. Dacă noua minte poate predomina, atunci viaţa poate deveni un proces iluminator. Şi iluminarea nu va fi ceva rar, care se întâmplă din când în când cuiva foarte special; va deveni o experienţă umană foarte obişnuită, pe care doar din când în când câte o persoană cu adevărat idioată o ratează.

Osho, Beyond Psychology, #41

Copyright© Osho International Foundation

Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-perioadele-de-criza-sunt-pur-si-simplu-de-aur/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :