Osho, despre autoritate, religie, Isus….

Osho comentează un fragment din Evanghelia dupa Matei, în care este vorba de intrarea lui Isus în templul de la Ierusalim…

ŞI A INTRAT ISUS ÎN TEMPLU ŞI A ALUNGAT PE TOŢI CEI CE VINDEAU ŞI CUMPĂRAU ÎN TEMPLU ŞI A RĂSTURNAT MESELE SCHIMBĂTORILOR DE BANI ŞI SCAUNELE CELOR CARE VINDEAU PORUMBEI. (Matei, 21:12)

Țineți minte, vă spun, El nu s-a dus acolo cu această idee. Nu o plănuise, nu se gândea la ea, altfel ar fi organizat-o. S-ar fi dus acolo cu un grup organizat să facă asta. Nici măcar discipolii săi nu erau conștienți de ce urma să se întâmple. Vă spun, nici măcar Isus nu era conștient de ce urma să se întâmple. Un om ca Isus trăiește clipă de clipă. El este disponibil. Orice se întâmplă, el va răspunde la asta. S-a întâmplat brusc. A intrat în templu și a văzut că templul fusese distrus; că nu mai era o casă de rugaciune, că oamenii nu se rugau, că oamenii nu meditau, că oamenii uitaseră complet scopul templului, pentru ce exista el, și că acest templu nu mai era lăcașul Domnului. Acum fusese capturat de preoți.

Iar preoții au fost mereu împotriva lui Dumnezeu. Ei trăiesc în numele lui Dumnezeu, dar ei au fost mereu împotriva lui Dumnezeu. Ei te învață rugăciunea, dar orice te învață este fals. Ei te învață doctrine; ei nu te învață adevărul, pentru că poți să predai adevărul numai dacă îl trăiești. Nu există nici o altă învățătură despre el.

Am auzit o poveste minunată despre Sf.Francisc, un alt Isus. Într-o zi, el i-a spus discipolului său, Leo, ”Frate Leo, hai să mergem în oraș, și să-i învățăm și să le predicăm oamenilor.”

S-au dus în oraș. Au mers în lungul și-n latul străzilor, întâlnind oameni, zâmbind, vorbind cu oamenii – uneori mângâind un băiețel, alteori zâmbind la o femeie, și uneori spunând un cuvânt de îmbărbătare unui turist obosit. Și au mers tot așa. Dar acum aproape că se întuneca și soarele apunea. Leo a întrebat: ”Maestre, când vom predica?”

Iar Francisc a spus: ”Păi ce am făcut până acum? Am predicat; am vorbit cu oamenii. Ne-au observat; ne-au ascultat. Câțiva dintre ei chiar ne-au privit în ochi; câțiva dintre ei au devenit conștienți de comorile pe care le purtăm în inimile noastre. Și nu există nici o altă învățătură; nu există nici o altă predică.” Sfântul Francisc a spus: ”Nu are nici un rost să mergem undeva să predicăm, dacă nu predicăm mergând.”

Sursa foto: http://www.sxc.hu/

Un preot nu trăiește lucrul despre care vorbește. Un preot continuă să vorbească despre, despre, și iar despre. Și de fiecare dată când un templu este posedat de un preot, este distrus. Marele templu al Domnului din Ierusalim nu a fost distrus de dușmani; a fost distrus de preoți. Dar mereu a fost așa – prietenii sunt adevărații dușmani. Cei care pretind ca sunt protectorii, ei sunt cei care distrug. Și întotdeauna a fost așa, pentru că rebeliunea a fost mereu greșit înțeleasă ca revoluție.

Odată ce Isus s-a dus, discipolii săi încep să organizeze – doctrina, dogma. Atunci doctrina și dogma devin mai importante; atunci viitorul devine mai important. Atunci ei devin misionari; nu oameni care trăiesc în aici și acum, nu oameni care sunt spontani, nu oameni care iubesc, ci oameni care vorbesc despre iubire. Iar dacă argumentezi împotriva lor, ei sunt gata de luptă. Sunt gata chiar să meargă la război pentru a apăra doctrina iubirii.

S-a întâmplat ca un cercetător adevărat, un căutător, să meargă la un rabin, la un preot – cel mai faimos din acele vremuri, desigur, și i-a spus:”Spune-mi, te rog, toată Tora, dar pe scurt. Eu voi sta într-un picior, iar tu trebuie să spui toată Tora cât timp stau eu într-un picior.”

Preotul era enervat, rabinul a devenit furios, și le-a spus discipolilor săi: ”Aruncați acest om afară din templu. El pare a fi un sceptic. Și asta e jignitor. El a jignit cartea sfântă; el ne-a jignit tradiția.”

Apoi același cercetător s-a dus la un mistic, Hillel, și i-a spus și lui același lucru. Și aceasta este diferența dintre un preot și un mistic: Hillel a spus: ”Perfect adevărat. De fapt, Tora este atât de scurtă încât o pot repeta de o mie și una de ori cât timp stai într-un picior. Stai.” Omul a stat într-un picior. Hillel a spus: „Fă-le celorlalți ceea ce vrei să ți se facă ție. Aceasta e toată Tora. Tot restul sunt comentarii.”

Nu poți să enervezi un mistic. Misticul nu poate fi forțat de tine să fie furios, pentru că el trăiește iubirea. Dar preotul continuă să vorbească despre iubire. Dacă argumentezi, dacă ești sceptic, dacă ești un om care se îndoiește, el se înfurie – te poate chiar omorî pentru a te ajuta. El te poate omorî pentru că trebuie să apere doctrina iubirii.

Nici o altă religie nu a creat atât de multe războaie ca creștinismul, și toată învățătura sa este despre iubire. Nimeni nu a mai creat atâtea războaie ca Islamul, și însăși cuvântul ’Islam’ înseamnă pace. Cuvântul ‘pace’ creează război. Tot creștinismul se bazează pe un singur cuvânt,’iubire’, dar rezultatul final sunt cruciadele, războaiele, crimele.

De ce se întâmplă asta? Odată ce religia devine o dogmă, e sortit să se întâmple. Odată ce rebeliunea se transformă în revoluție, în ceva organizat, e sortit să se întâmple. Rebeliunea este individuală, pură, virgină; ea vine din inimă; nu e vreo doctrină.

Un om a venit la mine odată și a spus: ”Mi-aș dori să am și eu crezul tău. Atunci aș trăi o viață asemenea ție.” El a repetat: ”Mi-aș dori să am și eu crezul tău; atunci aș trăi o viață ca a ta.”

I-am spus omului: ”Te rog să începi să trăiești viața ca mine. În curând vei avea și crezul.”

Viceversa nu este valabilă – nu se poate să ai mai întâi crezul, și apoi viața. Viața este lucrul de bază, esența; crezul este doar o umbră.

ŞI A INTRAT ISUS ÎN TEMPLU ŞI A ALUNGAT PE TOŢI CEI CE VINDEAU ŞI CUMPĂRAU ÎN TEMPLU ŞI A RĂSTURNAT MESELE SCHIMBĂTORILOR DE BANI ŞI SCAUNELE CELOR CARE VINDEAU PORUMBEI.

ŞI A ZIS LOR: SCRIS ESTE: “CASA MEA, CASĂ DE RUGĂCIUNE SE VA CHEMA…(Matei, 21:12-13)

Când Isus spune: ”Scris este, Casa mea, Casă de rugăciune se va chema”, el nu citează de fapt nici o scriptură, el creează o scriptură. El spune:”Scris este…”, pentru că acei preoți nu vor fi în stare să înțeleagă. El citează scriptura, dar nu este interesat cu adevărat de scriptură; el o creează. Fiecare cuvânt al său este o scriptură.

“…CASA MEA, CASĂ DE RUGĂCIUNE SE VA CHEMA, IAR VOI O FACEŢI PEŞTERĂ DE TÂLHARI!”

Nu mai este o casă de rugăciune, nu mai este un templu.

IAR DUPĂ CE A INTRAT ÎN TEMPLU, S-AU APROPIAT DE EL, PE CÂND ÎNVĂŢA, ARHIEREII ŞI BĂTRÂNII POPORULUI ŞI AU ZIS: CU CE PUTERE (AUTORITATE- N.TR.) FACI ACESTEA? ŞI CINE ŢI-A DAT PUTEREA ACEASTA? (Matei, 21:23)

Religia organizată întotdeauna întreabă: ”Cu ce autoritate?” – ca și cum conștiința însăși nu reprezintă o autoritate suficientă; ca și cum o altă autoritate este necesară; ca și cum ceva din exterior trebuie să devină dovada. Dar conștiința în sine reprezintă autoritatea, singura autoritate – nu există o altă autoritate și nici o altă dovadă. Dar când preotul întâlnește un mistic precum Isus, chiar și atunci el întreabă despre scripturi – el spune: ”Cine ți-a dat această autoritate?” El vorbește despre lege, despre codul legal. El vorbește în limbajul celor care dețin puterea (al establishment-ului), ”Cine ți-a dat această autoritate?” – ca și cum pentru a fi pios ai nevoie de autoritatea altcuiva; ca și cum pentru a fi centrat ai nevoie de vreo licență; ca și cum pentru a fi centrat ai nevoie de aprobare de la guvern.

Dar asta e ceea ce devine religia organizată. În creștinism s-au întâmplat lucruri ridicole. Ei emit ordine, și emit recunoașteri cum că cineva a devenit sfânt. Însăși cuvântul ’sfânt’ este urât. Vine dintr-o rădăcină care înseamnă ”sancțiune” (cu sens de confirmare, aprobare- n.tr). Înseamnă că biserica a ”sancționat” (confirmat) faptul că o anumită persoană este acum un sfânt – recunoașterea bisericii, ca un fel de premiu Nobel, sau un premiu al guvernului. Tribunalul și consilierii juridici ai guvernului trebuie să decidă, ca și cum ar fi un grad universitar, că acum ai titlul de Doctor. Sfințenia nu are nevoie de nici o aprobare. Sfințenia este propria sa aprobare, este o autoritate interioară.

Dacă nu vorbești din autoritatea ta interioară, nu vorbi, te rog, nu spune un cuvânt; pentru că acele cuvinte vor fi false, neadevărate. Cuvântul adevărat iese din propria ta ființă; se naște din tine așa cum un copil se naște dintr-o mamă. Trebuie să devii însărcinat cu Dumnezeu, și atunci cuvântul se naște. Aceasta este singura autoritate; nici o altă autoritate nu este necesară.

Sursa foto: http://www.sxc.hu/

IAR DUPĂ CE A INTRAT ÎN TEMPLU, S-AU APROPIAT DE EL, PE CÂND ÎNVĂŢA, ARHIEREII ŞI BĂTRÂNII POPORULUI ŞI AU ZIS: CU CE PUTERE (AUTORITATE- N.TR.) FACI ACESTEA? ”Cine ți-a dat autoritatea de a arunca mesele schimbătorilor de bani? Cine ți-a dat autoritatea de a schimba regulile și legile templului? CINE ȚI-A DAT ACEASTĂ AUTORITATE? Isus trebuie să fi râs. El nu le-a răspuns pentru că chiar și asta este irelevant; întrebarea lor este absurdă.

Am auzit o poveste despre Diogene. El a fost prins de hoți. Și apoi l-au dus la un targ de sclavi. El era un om frumos; foarte puțini oameni au fost atât de frumoși…un corp foarte puternic. Și l-au pus pe postament pentru a fi vândut. El a stat acolo zâmbind, fredonând un cântec, neîngrijorat de ce se întâmpla. Apoi a văzut un om, un tânăr, foarte bogat – hainele sale erau foarte scumpe, dar el stătea acolo complet absent, poate beat. Stătea acolo în mulțime, aproape adormit, deprimat, trist; o mâhnire profundă îl înconjura. Diogene le-a spus hoților care-l prinseseră, și care îl aduseseră la piața de sclavi: „Vindeți-mă acelui bărbat. El arată ca și cum ar avea nevoie de un stăpân.”

Isus sau un Diogene, un Buddha sau Mahavira, au propria lor autoritate; ei sunt stăpânii ființei lor. Se spune că la Buddha a venit un mare erudit și i-a spus: ”Sire, orice spuneți, nu este scris în Vede.” Buddha a spus: ”Atunci scrieți-le în Vede.” Eruditul era puțin nedumerit. Lui nu-i venea să creadă că cineva ar putea spune asta- ”Scrieți-le!” Omul a spus, ”Sire, nu numai asta, dar uneori le și contraziceți. Orice este scris în Vede, dvs spuneți lucruri contrare.”

Buddha a spus: ”Atunci, modificați Vedele. Pentru că atunci când sunt aici, când Veda este vie aici, atunci Veda cea moartă trebuie să fie corectată după mine.”

Un Buddha nu trebuie să urmeze Vedele; Vedele trebuie să îl urmeze pe el – pentru că ele au fost create de Buddhași, de alte ființe centrate. De unde vine autoritatea lor? Dacă îl întrebi pe Isus, ”De unde vine autoritatea ta?”, atunci, pentru că întrebi, ”Ți-a dat Moise vreun certificat?”, vei întreba de unde își ia Moise autoritatea. Iar dacă Moise poate să și-o ia direct de la Dumnezeu, atunci de ce nu și Isus?

Trebuie să fi auzit povestea minunată când Moise l-a întâlnit pe Dumnezeu. El mergea pe Muntele Horeb și brusc L-a auzit pe Dumnezeu chemându-l dintr-un tufiș de mărăcini. I-a fost teamă. A început să tremure și Dumnezeu a spus: ”Nu te teme. Sunt Eu. Nu te teme. Dar dă-ți jos sandalele, pentru că mergi pe pământ sfânt.” El și-a aruncat sandalele. A alergat spre Dumnezeu, care  era ca o flacără arzând, un foc arzând în tufișul de mărăcini. Nu i-a venit să-și creadă ochilor, pentru că tufișul era verde iar focul ardea și tufișul nu era ars și a întrebat:”Cine ești Tu? Acesta este un miracol.”

Iar Dumnezeu a spus: ”Asta nu e nimic – pentru că Eu sunt viață, Eu sunt forță creativă. Eu nu sunt un distrugător, Eu sunt un creator. Așa că chiar și atunci când focul meu este aici, tufișul nu arde. Eu nu pot să ard; pot doar să vindec. Eu nu pot să rănesc; pot doar să vindec.”

Când Moise se întorcea cu mesajul pe care Dumnezeu i l-a dat, lui i-a fost teamă, pentru că poporul său îl va întreba: ”Cu ce autoritate? De unde ai adus aceste zece porunci? Cine ești tu să ne impui aceste porunci peste capetele noastre? Care e autoritatea ta?”

Moise era puțin mai legalist decât Isus. Isus însuși spune: ”Moise v-a dat legea; Eu vă dau iubirea.” Iubirea are ceva în ea care este întotdeauna mai presus de lege. Iar dacă iubirea ta este legală, nu este iubire. ”Moise v-a dat legea. Eu vă dau iubirea. Moise v-a dat poruncile, moralitatea exterioară; Eu vă dau sursa interioară a oricărei moralități”, spune Isus.

Moise trebuie să fi fost o minte legalistă. Era. El a întrebat: ”Oamenii vor întreba: ’De la cine aduci aceste porunci?’”

Și știi ce a spus Dumnezeu? Dumnezeu a spus: ”Spune-le că sunt de la Mine.”

Moise a întrebat: ”Cine ești Tu, care este numele Tău? Ei vor întreba care este numele Tău.”

Iar Dumnezeu a spus:”Spune-le că sunt Cel ce Sunt.”

Ce înseamnă asta, ”Eu sunt Cel ce sunt”? Înseamnă: ”Eu nu vorbesc din exterior, Eu vorbesc din interior. Eu sunt prezența ta cea mai profundă. Eu sunt Sinele tău cel mai profund. Când sinele superficial dispare, vei ajunge să Mă cunoști în interiorul tău.” Toată autoritatea este din interior. Și ei l-au întrebat pe Isus: CU CE PUTERE (AUTORITATE- N.TR.) FACI ACESTEA? ŞI CINE ŢI-A DAT PUTEREA ACEASTA?” Isus nu a răspuns. De multe ori se pare că Isus a dat de necazuri nerăspunzând la întrebări. Dar sunt lucruri la care nu se poate răspunde. În ultima zi a vieții sale, Pilat din Pont L-a întrebat: ”Ce este adevărul?” și El a rămas tăcut, pentru că tăcerea este adevăr și adevărul este tăcere. Dar guvernatorul general nu a putut înțelege asta.

Guvernatorii generali sunt aproape întotdeauna oameni stupizi, altfel de ce ar fi guvernatori? Politicienii sunt aproape întodeauna oameni mediocri, altfel de ce și-as irosi viețile în politică? Mult mai mult este disponbil, iar ei își irosesc viețile doar în competiție, sunt doar în călătoria egoului.

Dacă Isus ar fi spus ceva, poate că el ar fi înțeles, cel puțin ar fi crezut că a înțeles. Isus a rămas tăcut. El nu a putut înțelege asta. Trebuie să fi gândit: ”Acest om mă insultă pentru că nu răspunde.”

Preotul l-a întrebat: CU CE PUTERE (AUTORITATE.) FACI ACESTEA? Cine ți-a dat autoritatea? – iar Isus a rămas tăcut din nou. Pentru că sunt lucruri la care nu se poate răspunde.

El este propria sa autoritate. Și acesta este mesajul său, că fiecare ar trebui să fie propria sa autoritate. Fii autoritatea ta, fii o autoritate pentru tine însuți. Nu ești aici să urmezi pe nimeni, ești aici să fii tu însuți. Viața ta îți aparține; iubirea ta îți aparține; miezul cel mai intim al ființei tale este autoritatea ta pentru tot ceea ce faci. Și până când nu devii o autoritate pentru tine însuți, vei rătăci calea; vei urma pe unul sau pe altul. Vei urma umbre și nu vei fi niciodată împlinit.

OSHO, Come Follow Yourself, Vol 3, Ch #5 (Vino, urmează-Te)

Copyright© Fundaţia Internaţională Osho

Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-autoritate-religie-isus/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :