Osho, despre Evanghelii, tehnici, iubire…(I)

Ce trebuie să fac cu acel Iisus pe care credeam că Îl cunosc de multă vreme şi că Îl iubesc?

Întrebarea este pusă de Ma Deva Chintana. Ea a fost călugăriţă. S-a săturat să mai sufere în postura de călugăriţă şi a ispăşit păcate pe care nu le-a făptuit niciodată. A fi călugăriţă este un fel de masochism, un soi de torturare de sine impusă în numele lui Iisus sau în numele lui Buddha – numai numele diferă, tortura este aceeaşi. Iar când te chinui singur, atunci legătura ta cu Iisus, cu Buddha sau cu Mahavira devine patologică. O legătură este sănătoasă numai atunci când aduce bucurie, când este o sărbătoare, când viaţa şi toate celelalte pe care ea le aduce sunt plăcute.

Când este vorba de refuz, de respingere, când elimini părţi importante din tine şi te distrugi singur, atunci relaţia nu este una adevărată. Eşti îndrăgostit de mizeria ta şi numeşti mizeria ta Iisus! Nu fi niciodată îndrăgostit de mizeria ta, căci altfel vei ajunge în infern. A fi sănătos înseamnă a fi îndrăgostit de bucurie. Dacă eşti în mizerie câteodată, acest lucru e normal. Trebuie să trăieşti şi aşa, dar acest lucru se produce doar uneori, nu este ceva normal. Doar bucuria este normală.

În numele lui Cristos, de-a lungul timpului s-au adunat toţi oamenii bolnavi posibili. În realitate, ei nu Îl iubesc pe Iisus, ei iubesc crucea. De aceea eu numesc creştinismul „crucificare”. El nu are nimic de-a face cu Cristos – Cristos este doar un simbol – pentru că acolo, într-adevăr este vorba de cruce, moarte, suferinţă, de cele prin care a trecut Iisus. Asta e ceea ce iubeşti tu.

Mintea este, însă, foarte rafinată, ea poate întotdeauna să-şi raţionalizeze prejudecăţile. Poate găsi oricând argumente, motive pentru asta, pentru a-şi apăra propriile prejudecăţi.

Acum, să-i răspundem bietei Chintana…Îmi pare rău pentru ea, fiindcă este aproape într-un haos aici. Trebuie să fie şi aşa. Aici este mesajul: „Aleluia”. Tot mesajul înseamnă extaz, iubire, bucurie. Aici, „sărbătoare” este cuvântul cheie.

Timp de mulţi ani a fost călugăriţă, de aceea tot trecutul ei stă împotriva prezentului. Dar dacă nu încetează să creadă că ea Îl iubea pe Iisus, îi va fi greu să se elibereze de mizerie, căci cum ar putea să se elibereze de Iisus? Iisus este atât de frumos, cu ar putea cineva să se elibereze de Iisus? Nu asta e important. Eu îţi aduc un Iisus sănătos. Ţi-l aduc pe adevăratul Iisus.

Sursa foto: http://www.totalschimbat.ro

Adevăratul Iisus nu a murit niciodată, adevăratul Iisus nu poate muri. Tu nu poţi să mori, nimic nu moare vreodată. Ceea ce moare nu face parte cu adevărat din tine. Moare ce e nu este esenţial, ceea ce e esenţial durează. Nimeni nu te poate ucide – mă refer la tine, şi nu la corpul tău. Corpul tău poate fi ucis. Dar tu te identifici atât de mult cu corpul, încât crezi că Iisus a fost chiar pe cruce, când L-ai văzut acolo. Nu putea să fie, pentru că El se cunoaşte pe sine. Nu există nici o posibilitate să-l crucifici pe Iisus.

Aceasta este semnificaţia ascunsă a fenomenului Învierii. El a înviat, dar de fapt nu murise deloc. Numai corpul, învelişul exterior a fost ucis. Însă din această cauză – din cauza acestei cruci, a acestei morţi, a acestei suferinţe – creştinismul este plin de moarte; moartea este aici ceva patologic.

Iar oamenilor le este foarte frică de moarte, se tem de ea îngrozitor. Cu cât vă este mai frică de ea, cu atât crucea este mai plină de însemnătate.

Nu Krishna care cântă la flaut reprezintă o imagine ireală. Cine mai are chef să cânte la flaut în această lumea odioasă, nenorocită, unde oamenii se ucid unii pe alţii, se exploatează, se asupresc? Cuvântul „oameni” îl găseşti numai în dicţionar.

Acum câteva zile am citit despre lagărele de concentrare ale lui Adolf Hitler. Într-unul din ele, patru milioane de oameni au fost ucişi, ştrangulaţi, gazaţi. Însă din aceasta se scotea un profit bun. Le erau vândute părul, oasele (pentru clei), ochii; totul era vândut. S-au găsit documente şi corespondenţă care atestă faptul că fabricile se târguiau la preţ. Chiar şi ofiţerii s-au târguit pentru păr, gândindu-se cam cât să ceară pe el. „După ce vor fi ucişi, cam cât aţi da pe oasele lor?” Hitler a făcut din moarte o afacere. Era un concern care mergea bine. Deţinuţii nu primeau nimic de mâncare; era foarte ieftin, iar în decurs de două săptămâni deţinuţii dispăreau. Trebuia să aştepte doar două săptămâni. În acest caz, costurile erau foarte mici, iar profitul foarte mare. Părul mergea la peruchieri, oasele la fabrica de clei şi aşa mai departe.

Cum s-ar mai putea cânta la flaut când a existat un Adolf Hitler, când a existat Hiroshima? Krishna pare un vis, Cristos dimpotrivă, pare real. Dar poţi să spui că Cristos a cântat şi El la flaut când era pe cruce. Cântatul la flaut merge mai departe – nu este o diferenţă prea amre între viaţă şi moarte – cântatul la flaut este veşnic. Încearcă să spui: Krishna este mai real! Şi Cristosul pe care ţi l-ai creat este, mai mult sau mai puţin o funcţie a minţii tale. Tu nu îl cunoşti pe adevăratul Cristos.

De aceea, îţi va fi greu să mă asculţi, pentru că îţi voi dezvălui un cu totul alt Cristos, care nu îţi este familiar. Tu cunoşti un Cristos pe care preoţii ţi l-au predicat. Tu cunoşti, Cristosul care a fost desenat de Vatican; tu cunoşti Cristosul pe care şi l-au imaginat atâţia sfinţi isterici.

Există o îndelungată tradiţie a patologiei în creştinism. Creştinii spun că Iisus nu a râs nicidoată. Însă acesta este un mare nonsens! Eu însă vă zic vouă că Iisus a râs de-a lungul întregii Sale vieţi; numai El poate să râdă cu adevărat. Cine altcineva ar putea-o face mai întreptăţit decât El? Creştinii spun, însă, ce nu a râs deloc în toată viaţa Lui. Ei vor să-L prezinte ca fiind foarte trist şi împovărat. Ei proiectează tristeţea şi nenorocirea lor asupra lui Iisus. Iisus este un fel de ecran, iar tu proiectezi neîntrerupt mintea ta asupra Lui.

Iisus a râs, s-a bucurat, a iubit. Dacă citeşti Evanghelia fără a avea prejudecăţi, atunci vei găsi ceea ce îţi spun…Cum ai putea să crezi altceva despre un om care a luat parte la sărbători, a mâncat bine, a umblat cu femei, a băut – da, vinul nu-i era necunoscut, i-a plăcut. Era un bărbat foarte fericit. Este imposibil să-ţi imaginezi că nu râdea niciodată. Creştinii, însă, l-au reprezentat pe Iisus conform propriilor lor proiecţii. Este proiecţia neajunsurilor lor. Iisus devine astfel o justificare pentru tristeţea şi nenorocirea unora. De aceea Biserica nu admite râsul, bucuria, sărbătoarea.

Eu vă pot înţelege greutăţile, şi mai ales pe cele ale Chintanei. Ea întreabă: „Ce trebuie să fac cu acel Iisus despre care credeam că îl cunosc de multă vreme şi că Îl iubesc?”

Tu nu Îl cunoşti pe Iisus. Prin mine, există o posibilitate de a-L cunoaşte pe Iisus. Dacă eşti suficient de curajoasă, Îl poţi cunoaşte pe Iisus pentru prima dată. Căci poţi să-l cunoşti pe Iisus numai cu ajutorul unui om care el însuşi a atins Conştiinţa Cristică. Un Krishna poate fi înţeles numai printr-un om care a ajuns el însuşi la conştiinţa lui Krishna. Este la fel pentru toţi: conştiinţa lui Krishna, a lui Cristos, a lui Buddha, transcendenţa.

Sursa foto: http://www.sxc.hu/

Nu-l poţi cunoaşte pe Iisus prin intermediul unui preot care doar a citit despre El, s-a gândit la El, l-a contemplat, a speculat, a filozofat. Da, el are o minte foarte cultivată, cunoaşte scripturile. Însă a cunoaşte scripturile nu înseamnă a-l cunoaşte pe Iisus. Pentru a-l cunoaşte, trebuie să fi găsit Vidul din interiorul tău. Fără a cunoaşte acest aspect, nu-l poţi face cunoscut nimănui pe Iisus.

Acum ai ocazia să vii în contact cu realitatea care există de două mii de ani. Fereastra este din nou deschisă şi poţi să intri – sau, cel puţin, poţi să arunci o privire înăuntru. Însă, dacă porţi mai departe imaginea ta despre Iisus, atunci va fi greu. Atunci, în loc să-l cunoşti pe Iisus prin mine, vei începe să mă condamni şi vei  rămâne cu propriile tale idei. Şi întotdeauna se găsesc motive.

S-a petrecut în Montreal…aşa ceva se poate petrece doar în Montreal: doi bărbaţi bine făcuţi se plimbau ţinându-se de mână pe stradă. În faţa lor mergea o tânără pereche discutând în contradictoriu. Ea i-a strâns mâna şi i-a spus: „Priveşte, iubitule, ţi-am zis, căsătoriile mixte nu merg.”

Argumente se găsesc întotdeauna. Acum căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este considerată o „căsătorie mixtă”. Cum ar putea să meargă? Căsătoria dintre doi bărbaţi, însă, merge, este omogenă. Homosexualii pot utiliza astfel de argumente.

Dacă în mintea ta există o anumită prejudecată, atunci poţi găsi întotdeauna argumente pentru ea. Lumea este atât de vastă încât sprijină toate lucrurile posibile. Şi ce poate fi reprezentarea ta despre Dumnezeu, despre Cristos, despre Krishna? Tu nu te cunoşti nici măcar pe tine, Chintana. Dacă nu te cunoşti pe tine însăţi, cum vrei să-l cunoşti pe Iisus? Căci tot ce ştii tu este fals.

Aşa stau lucrurile. E ca şi cum ai picta chipul lui Iisus într-o noapte întunecată, fără să ai lumină. E ca şi cum nu l-ai văzut niciodată, nu ai avut niciodată culori în mână şi nu ştii cum se pictează. Noaptea este întuneric, şi în acest întuneric nu există nici măcar o lumânare. Însă tu continui să pictezi, fără să ştii cum se pictează, fără să ştii cum se ţine pensonul sau cum se amestecă culorile, şi pe deasupra nici nu poţi să vezi ce culoare foloseşti – noaptea este atât de întunecată. Dar tu nu vrei să te opreşti. Dimineaţă, cânt este din nou lumină, spui: „Acesta este Iisus”

E ca şi cum ai dezlega o ghicitoare. Tot ce a gândit omul despre Dumnezeu este pură speculaţie, pe Dumnezeu nu-L poşţi ghici. El poate fi găsit, dar nu ghicit – poate fi cunoscut, dar nu ghicit. Cum ai putea să-l ghiceşti pe Dumnezeu? Cum ai putea să-ţi faci o imagine despre Dumnezeu? Nu există nici o posibilitate să faci asta, iar tot ce faci tu va fi fals.

Cel mai bine este să laşi deoparte diferitele prejudecăţi te-au condiţionat. Fii un Nimic pur, o oglindă, căci despre asta este vorba în starea de meditaţie. În acest Nimic, ochii tăi se deschid pentru prima dată. Începi să vezi ceea ce este.

Doi peştişori aurii înnotau într-un acvariu. Unul din ei l-a înştiinţat posac pe celălalt că a devenit ateu. „Bine, bine”, spuse celălalt, zeflemitor, „şi acum te rog să-mi explici cine a schimbat apa din acest acvariu”.

Un peştişor auriu în micul lui acvariu crede că Dumnezeu este cel care i-a schimbat apa. Nici speculaţiile tale despre Dumnezeu nu sunt departe de ceea ce gândeşte peştişorul. De aceea, când afirmi, că nu există Dumnezeu, oamenii spun: „Ce tot vorbeşti acolo? Şi cine a creat lumea? Cine a schimbat apa?”

Sunt, toate, nişte idei stupide, căci Dumnezeu nu este cauza, iar lumea nu este efectul. Nu Dumnezeu a creat lumea. Dacă  ar fi creat El această lume, atunci afirmaţia că El este de-a dreptul nebun ar fi suficientă; numai acest lucru s-ar demonstra şi nimic mai mult.

Dumnezeu nu doar a creat lumea. Dacă Dumnezeu nu este chiar un creator. Ar fi mai corect dacă am spune: Dumnezeu este lumea. Dumnezeu nu este doar creatorul, ci şi puterea de a crea.

Dumnezeu este o floare care se deschide într-adevăr cu de la sine putere. Nu e adevărat că Dumnezeu stă lângă ea şi o deschide – El nu este separat de floarea ale cărei petale sunt constrânse să se deschidă. El este înflorirea.

Noi, orientalii, L-am reprezentat pe Dumnezeu ca fiind un dansator şi nu un creator. Dumnezeu ca Nataraj, ca maestru dansator. De ce? Există în acest concept ceva plin de semnificaţie. Dumnezeu nu este pictor, căci atunci când pictorul îşi termină tabloul, îl pune deoparte. După ce l-a terminat, acel tablou are propria lui existenţă. Pictorul moare, pictura însă poate dura. Şi când pictorul a terminat tabloul, îi place să creadă că e un tablou frumos, însă dincolo de asta e un tablou mort, căci pictorul nu-i poate da viaţă. Acest lucru nu este posibil. El nu poate să-i insufle vioiciunea, viaţa lui. Tabloul este frumos, dar un tablou este doar un tablou – este mort.

Dumnezeu nu este pictor, nu este olar, este dansator. Ce înseamnă asta? În dans, dansatorul şi dansul sunt una; nimeni nu-i poate despărţi. Aceasta este frumuseţea dansatorului.

Poetul este separat de poezia lui, olarul de oala lui, pictorul de pictura lui, sculptorul de opera sa şi aşa mai departe. Numai dansatorul nu e separat de dansul lui. Dansatorul este dansul. Iar când dansatorul dansează, atunci nu mai există nici un dansator în el, totul dispare.

Este pură energie care vibrează, acolo nu mai există ego. Dansul ajunge la desăvârşire când dansatorul se topeşte în el. Dar în acelaşi moment în care dansul încetează, nu-l mai poţi găsi nicăieri, căci nu este separat de dansator.

Şi încă ceva: dansul nu poate exista separat de dansator şi nici dansatorul nu poate exista separat de dans. Când spui că acest om este un dansator, însă el nu dansează în acel moment, atunci afirmaţia ta este incorectă. Un dansator este un dansator numai atâta timp cât dansează, altfel nu mai este un dansator. Este o greşeală de limbă să spui că el este un dansator, doar pentru că ieri a dansat. Ieri era un dansator. Sau „mâine va dansa din nou”, deci mâine va fi din nou dansator. Însă în acest moment când nu dansează, trebuie să fie altceva. Dacă merge, este un pieton, dacă aleargă este un alergător, dacă stă, este cineva care stă – însă nu un dansator. Dansatorul şi dansul există numai împreună. În realitate, ei nu sunt despărţiţi unul de celălalt.

Dumnezeu nu este doar creatorul lumii. El este puterea de a crea lumea, este sufletul ei. Dacă El este în tine, la ce bun să-L mai ghiceşti? De ce nu cauţi în interiorul tău? De ce nu închizi ochii pentru a te cufunda în interior?

Trebuie să ajungi într-un punct unde nu mai există nici un gând şi vei şti ce este Dumnezeu. Căci, dacă este în tine, nu trebuie să-L mai ghiceşti, iar a-L recunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a deveni Cristos. Dacă devii Cristos, vei şti ce este Cristos.

Cum poţi să ai doar o singură reprezentare a lui Iisus? Această reprezentare va fi catolică, protestantă sau de alt tip. Va fi reprezentarea ta şi ea este bariera – fii foarte atent. Toate reprezentările tale trebuie să dispară. Mintea ta trebuie să înceteze să mai gândească pentru ca Cristos să poată exista în tine.

De aceea, pare paradoxal. Eu spun că numai atunci când nu eşti creştin, hinduist, jainist, sau budist, numai atunci vei şti ce este adevărul. Cum poţi să-l cunoşti pe Cristos? Chiar creştinismul tău va deveni o barieră. Dacă eşti buddhist, nu-l poţi cunoaşte pe Buddha. Ideologia ta va acţiona ca un zid, ca un zid chinezesc. Abandonează-ţi diferitele ideologii şi nu te mai călugări. Chintana nu mai este călăgăriţă, acum este un sannyasin, dar în adâncul ei încă mai e călugăriţă. Când vine la mine, pot să recunosc cu uşurinţă în ea două personalităţi total distincte. Când vine la mine, o parte a fiinţei sale este cu mine – a făcut pasul pentru a deveni sannyasin – dar îl văd pe „Cristosul” ei încă foarte clar în ea. Iar temerile ei, în care este din nou cuprinsă de vechile prostii, cum că s-ar întoarce în Australia, sunt îndreptăţite. Nu sunt încă sigur de ea, căci „Cristosul” ei este foarte puternic, prezent acolo. Şi-a trăit viaţa de până acum după principii false. Ea era împotriva vieţii, iar acum eu o aduc la viaţă.

Sursa foto: http://frvlad.blogspot.ro

O strig aşa cum a făcut Iisus. După părerea mea, Lazăr însuşi a făcut posibilă minunea…Oricine poate striga…nu aici am vrut să ajung. Am vrut să spun că Lazăr a ieşit din mormânt deşi era mort de patru zile şi nimeni  nu  credea că era posibil să mai trăiască. Când murise Lazăr, Iisus nu se afla în oraş. Dar Lazăr era un discipol al lui Iisus, la fel ca şi cele două surori. Ele i-au trimis următoarea rugăminte: „Vino cât de repede poţi, iubitul tău discipol a murit. Tu poţi să-l salvezi. Tu poţi să-l aduci înapoi.”

Iisus a venit, dar în felul său – nu în grabă – a venit liniştit, în propriul său mod, iar asta a durat patru zile…Nu era prea departe, probabil într-un sat din apropiere. A sosit, dar cele două surori erau foarte deprimate, căci cadavrul începuse să miroasă. L-au pus într-o grotă, căci primiseră vestea că Iisus era pe drum. „Deci, să-l aşteptăm, să nu-l înmormântăm, să-l aşteptăm pe El.” Când Iisus a sosit, cele două surori au început să plângă spunând: „Ai ajuns târziu…prea târziu. Ce se mai poate face acum când deja a început să putrezească? Deja miroase urât. Nimeni nu se mai poate apropia de el. Acum e dificil. Cum îl vom mai înmormânta? Nimeni nu vrea să meargă în grotă şi să-l scoată afară.” Iisus a răspuns: „Nu vă faceţi griji, conduceţi-mă la acea grotă.”

Ei au mers într-acolo şi întregul oraş îi urma. Cadavrul începuse, probabil, să putrezească, căci nici Iisus nu a intrat înăuntru. A strigat de afară. Cineva a murit şi tu strigi pur şi simplu de afară: „Lazăr, ieşi afară!” Lazăr era un om minune. A ieşit afară! El a spus: „Da, Doamne, sunt aici!”

Aceasta este o parabolă, nu e numai un fapt istoric. Aşa îi strigă maestrul pe discipoli – afară din moartea ta, din grota ta împuţită în care leneveşti şi putrezeşti; cu fiecare zi, putrezeşti mai mult. Te strigă să ieşi afară din moartea ta.

Şi la fel îi strig şi eu Chintanei: „Ieşi afară din minte!” Căci mintea este moarte, mintea este timp. Dacă trăieşti în minte, trăieşti în moarte. Dacă abandonezi mintea, trăieşti în veşnicie. La asta se referă toată religia: creştinism, hinduism, buddhism sunt doar denumiri diferite ale aceluiaşi proces.

Aici există o ocazie nemaipomenită; Chintana poate să renunţe la atitudinea ei ostilă faţă de viaţă. A fi călugăr înseamnă a fi împotriva vieţii. Iar a fi împotriva vieţii înseamnă a fi împotriva lui Dumnezeu. A fi împotriva iubirii înseamnă a fi împotriva lui Dumnezeu; a fi împotriva corpului tău înseamnă a fi împotriva lui Dumnezeu, căci este corpul lui Dumnezeu. Este templul Lui, scrinul Lui. El l-a ales pentru a locui în el. Ai grijă de el, nu fi împotriva lui. Eu pledez pentru viaţă. Iar eu numesc această atitudine religioasă. Să spui „da”, să spui „da” la tot.

Osho, Eu însă vă zic vouă, vol 1, cap 2, Editura Sapienţia, 2000.

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-evanghelii-tehnici-iubire-i/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :