• Osho, despre Krishna si război (I)

    Posted on February 14, 2015 by in Politică și societate

    ÎNTREBARE: KRISHNA A JUCAT UN ROL IMPORTANT ÎN RĂZBOIUL MAHABHARATEI. ÎNSEAMNĂ CĂ AR FI PUTUT SĂ-L PREVINĂ DACĂ AR FI DORIT. DAR RĂZBOIUL A AVUT LOC, ADUCÂND MOARTE ÎNGROZITOARE ȘI DISTRUGERE ÎN URMA SA. NATURAL, RESPONSABILITATEA AR TREBUI SĂ FIE A LUI. ÎI JUSTIFICI ACȚIUNILE SAU CONSIDERI CĂ ESTE DE BLAMAT?

    Este același lucru ca și cu războiul și pacea. Și aici, alegem. Vrem să păstrăm pacea și să eliminăm conflictul și lupta. Se pare că nu putem acționa fără să alegem. Dar lumea este o unitate de contradicții și dialectici. Lumea este o orchestră de note opuse; nu poate fi un solo.

    Am auzit că, undeva, cândva, cineva cânta la un instrument. El cânta o singură notă pe o singură coardă, într-un singur punct, și cânta asta timp de ore în șir. Nu numai familia sa, chiar și vecinii s-au simțit deranjați de asta. În cele din urmă, un grup de oameni au venit și i-au spus: ”Am auzit destui muzicieni și ei cântă, toți, mai multe note diferite. Cum se face că tu ești înțepenit la o singură notă?” Omul a răspuns, ”Am descoperit nota corectă; alții încă o caută. De aceea rămân în punctul corect. Nu trebuie să mai caut.”

    Mințile noastre ar vrea să aleagă o singură notă a vieții și să le nege pe toate celelalte. Dar numai în moarte poate găsi cineva o singură notă. În ceea ce privește viața, ea este compusă din note diferite și contradictorii. Dacă ai văzut o ușă cu boltă, în vreo clădire mai veche, ai observat poate, că pentru a o construi, tipuri opuse de cărămizi sunt puse una lângă alta. Și tipurile opuse de cărămizi, puse împreună, sunt cele care susțin povara grea a casei pe umerii lor. Poți să-ți imaginezi folosirea aceluiași tip de cărămizi la construcția unei bolte? Atunci casa nu poate fi construită; se va prăbuși pe ici, pe colo.

    Întreaga structură a vieții noastre este ținută laolaltă de tensiunea dintre opuși – iar războiul este o parte din tensiunea care este viața. Iar cei care cred că războiul este total dăunător și distructiv greșesc; viziunea lor este fragmentară, mioapă. Dacă încercăm să înțelegem cursul dezvoltării pe care omul și civilizația sa l-au urmat, vom realiza că războiul joacă cea mai mare parte în dezvoltarea sa. Orice are omul astăzi – toate lucrurile bune din viață – au fost descoperite în principal prin intermediul războiului. Dacă vedem astăzi că tot pământul este acoperit de drumuri și șosele, meritul ar trebui să se ducă la război și la pregătirile pentru război. Aceste drumuri și șosele au fost construite la început pentru a purta războaie, pentru a trimite armate în ținuturi îndepărtate.

    Ele nu au apărut pentru ca doi prieteni să se întâlnească sau pentru ca un bărbat și o femeie din două orașe îndepărtate să se căsătorească. Fapt este că ele au apărut pentru ca dușmanii să se întâlnească, în scop de război.

    Vedem clădiri mari peste tot. Ele au venit toate ca o consecință a castelelor. Și castelele erau produsul războiului. Primele ziduri înalte de pe pământ au fost construite cu viziunea de a ține departe dușmanii, și apoi alte ziduri înalte și clădiri au urmat. Și acum avem zgârie nori în toate marile orașe ale lumii. Dar este greu să ne gândim că aceste blocuri înalte sunt progeniturile războiului.

    Toată abundența omului modern, bazată pe invențiile științifice și tehnologia înaltă – într-adevăr, toate realizările sale – își datorează existența lor războiului.

    Sursa foto: http://www.freeimages.com

    Sursa foto: http://www.freeimages.com

    De fapt, războiul creează așa o stare de tensiune în mintea omului și îi dă atâtea provocări, încât energiile noastre adormite sunt zguduite din rădăcini și, drept rezultat, se trezesc și acționează. Ne putem permite să fim leneși și letargici pe vremuri de pace, dar momentele de război sunt destul de diferite. Războiul provoacă dinamismul nostru. Confruntați cu provocări extraordinare, energiile noastre adormite trebuie să se trezească și să se afirme. De aceea, pe timpul unui război, funcționăm ca oameni extraordinari; pur și simplu încetăm să mai fim oamenii obișnuiți care suntem. Confruntat cu provocarea războiului, creierul omului începe să funcționeze la cel mai înalt nivel și capacitate a sa. Pe timp de război, inteligența omului face un mare pas înainte, unul pe care în mod obișnuit l-ar face în sute de ani.

    Mulți oameni cred că dacă Krishna ar fi prevenit războiul Mahabharatei, India ar fi ajuns la o mare bogăție, ar fi atins culmi înalte de dezvoltare și măreție. Dar adevărul este exact opusul. Dacă am fi avut încă câțiva oameni de calibrul lui Krishna și am fi luptat în mai multe războaie ca cel al Mahabharatei, am fi ajuns la apogeul dezvoltării noastre astăzi. Au trecut aproximativ cinci mii de ani de la Mahabharata, și în acești cinci mii de ani nu am mai avut nici un singur război major. Războaiele pe care le-am avut de atunci au fost mici copii în comparație cu acel război epic de la Kurukshetra. Ele au fost chiar mărunte și neînsemnate. Într-adevăr, ar fi greșit chiar să le numim războaie, au fost lupte și încăierări mărunte. Dacă am fi luptat doar în câteva războaie majore, am fi fost cea mai bogată și mai avansată țară de pe planetă astăzi. Dar starea noastră actuală este exact opusul: suntem la baza scării.

    Țările care au dus mari războaie sunt la apogeul dezvoltării și prosperității astăzi. La sfârșitul Primului Război Mondial, oamenii au crezut că Germania era distrusă, slăbită pentru totdeauna. Dar în numai douăzeci de ani, în Al Doilea Război Mondial, Germania a apărut ca o țară infinit mai puternică decât Germania Primului Război Mondial. Nimeni nu ar visat măcar că această țară ar putea să lupte într-un alt război după ce fusese atât de rău bătută în primul. Aparent, nu era nicio posibilitate ca Germania să mai meargă la război timp de sute de ani. Dar în numai douăzeci de ani, miracolul s-a întâmplat și Germania a apărut ca o gigantică putere mondială. De ce? – pentru că prin voință și vigoare această țară a folosit energiile eliberate de Primul Război Mondial.

    Odată cu încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, se părea că nu vor mai putea fi războaie în lume. Dar, atât de curând, puterile care au luptat în el sunt pregătite pentru un război mult mai mortal și mai înspăimântător decât ultimul. Și cele două țări – Germania și Japonia – care au suferit cea mai rea distrugere și înfrângere în ultimul război, au ieșit la iveală, uimitor, ca două dintre cele mai prospere țări din lume. Cine poate spune, după vizitarea Japoniei de azi, că doar cu douăzeci de ani în urmă[1] bombe atomice au căzut peste această țară? Desigur, după ce vizitezi India de azi, cineva ar putea spune că țara asta a fost victima atacurilor atomice repetate. O privire asupra săracului nostru stat ar putea pe cineva să creadă că, de-a lungul timpului, am trecut prin distrugeri repetate aduse de război după război.

    Mahabharata nu este responsabil pentru degradarea și mizeria Indiei. Linia lungă de învățători care au venit în umbra acelui război, au fost toți împotriva războiului, și au folosit Mahabharata pentru a-și promova atitudinea anti-război. Arătând spre acel mare război, ei au spus: ”Ce război teribil! Ce violență groaznică! Nu, de ajuns cu astfel de războaie! De ajuns cu vărsarea de sânge!” Din nefericire nu am mai reușit să producem o linie de oameni de calibrul lui Krishna și nu am reușit nici să mai luptăm în războaie precum Mahabharata. Dacă s-ar fi întâmplat asta, am fi atins, cu fiecare război care urma, o culme a conștiinței mult mai înaltă decât cea pe care am atins-o în timpul Mahabharatei. Și, fără îndoială, astăzi am fi fost cea mai prosperă și dezvoltată societate de pe acest pământ.

    Există o altă parte a războiului care merită considerație. Un război ca Mahabharata nu se întâmplă într-o țară săracă și înapoiată; e nevoie de bogății pentru a duce un mare război. În același timp, războiul este necesar pentru a crea bogăție și prosperitate, pentru că războiul este o perioadă de mari provocări. De am fi avut mai multe războaie ca cel condus de Krishna!

    Să privim la acest lucru dintr-un alt unghi. Astăzi Vestul a atins același vârf al dezvoltării pe care India îl atinsese pe vremea Mahabharatei. Aproape toate armele sofisticate de război pe care le avem acum au fost utilizate în războiul Mahabharatei, într-o formă sau alta. A fost un vârf înalt dezvoltat, de știință și inteligență, la care India ajunsese în perioada acelui război istoric. Și nu războiul a fost cel care ne-a făcut rău. Altceva ne-a făcut rău. Ce ne-a făcut cu adevărat rău a fost valul de frustrare care a venit asupra noastră în urma războiului, și exploatarea sa de învățătorii acelor vremuri. Același val de frustrare a cuprins acum Occidentul, și Occidentul este speriat. Iar dacă Occidentul cade, pacifiștii vor fi făcuți responsabili pentru asta. Și căderea sa este sigură dacă Occidentul îi urmează pe pacifiști. Atunci Occidentul va fi în aceeași harababură în care s-a găsit India după Mahabharata.

    India a ascultat de pacifiștii ei și a trebuit să sufere pentru asta timp de cinci mii de ani. Așa că această problemă trebuie luată în considerare în totalitate.

    Krishna nu este un prădător, nu este un suporter al războiului de dragul războiului. El, totuși, tratează războiul ca o parte din jocul vieții. Dar nu este un instigator la război. El nu are nicio dorință de a distruge pe cineva; el nu vrea să rănească pe nimeni. El a făcut toate eforturile de a evita războiul, dar cu siguranță nu este pregătit să fugă de război cu orice preț – cu costul vieții și al adevărului și al religiei însăși. La urma urmei, ar trebui să existe o limită la eforturile noastre de a evita războiul, sau orice altceva. Vrem să evităm războiul doar pentru a nu răni sau face rău vieții. Dar dacă viața însăși este rănită și i se face un rău, prevenind războiul? Atunci prevenirea sa nu mai are nici un sens. Chiar și pacifiștii vor să împiedice războiul pentru ca pacea să fie păstrată. Dar ce sens este în a împiedica un război, dacă pacea suferă din această cauză? În acest caz, avem nevoie cu siguranță de puterea și capacitatea de a duce un război limpede, un război decisiv.

    Sursa foto: http://theharekrishnamovement.org

    Sursa foto: http://theharekrishnamovement.org

    Krishna nu este un prădător, dar el nu este nici un escapist speriat. El spune că este bine să eviți războiul, dar dacă devine inevitabil, este mai bine să-l accepți cu vitejie și bucurie decât să fugi de el. A fugi de el ar fi cu adevărat o lașitate și un păcat. Dacă vine un moment în care, pentru binele umanității, războiul devine necesar – și astfel de momente chiar vin – atunci ar trebui acceptat cu grație și fericire. Atunci chiar este rău să fii târât în el și să lupți în el cu o inimă grea și șovăielnică. Cei care se duc la război târându-și picioarele, doar ca să se apere, fac loc înfrângerii și dezastrului. O minte defensivă, o minte care este mereu în defensivă, nu poate aduna acea putere și entuziasm necesare pentru a câștiga un război. O astfel de minte va fi mereu în defensivă, și se va micșora în toate modurile posibile. De aceea, Krishna îți spune să transformi chiar și lupta într-o treabă plină de bucurie, de fericire.

    Nu este o problemă de a-i răni pe ceilalți. În viață există întotdeauna o alegere a proporțiilor, o alegere între proporția de bine și de rău. Și nu e necesar ca războiul să aducă numai răul. Uneori evitarea războiului poate duce la rău. Țara noastră (India, n.tr.) a fost înrobită timp de o mie de ani doar datorită incapacității noastre de a lupta într-un război. La fel, sărăcia și degradarea noastră veche de cinci mii de ani nu este altceva decât o lipsă a curajului și a neînfricării în viețile noastre, o lipsă a expansivității din inimile și din mințile noastre.

    Am suferit nu din cauza lui Krishna. Dimpotrivă, am suferit din cauză că am eșuat să continuăm linia lui Krishna, pentru că am încetat să producem mai mulți Krishna, după el. Desigur, era natural ca după războiul lui Krishna, o notă de pesimism, de defetism, să devină proeminentă în viața noastră – se întâmplă întotdeauna ca urmare a războaielor – și un șir de învățători defetiști au folosit cu succes această oportunitate pentru a ne spune că războiul este un rău total care trebuie evitat cu orice costuri. Și această învățătură defetistă a prins rădăcină, adânc în mințile noastre. Deci timp de cinci mii de ani am fost un popor speriat, speriați pentru viețile noastre. Și o comunitate căreia i-e frică de moarte, frică de război, începe în cele din urmă, adânc în ființa sa, să-i fie teamă de viața însăși. Și noi suntem acea comunitate – cu teama de a trăi. Tremurăm cu adevărat de frică. Nu suntem nici vii, nici morți, suntem doar într-o stare de mijloc.

    În viziunea mea, umanitatea va suferi dacă acceptă ceea ce Bertrand Russel și Gandhi spun. Nu este nevoie să-ți fie teamă de război.

    Este adevărat, totuși, că pământul nostru este acum prea mic pentru un război modern. Un război, de fapt, are nevoie și de spațiu. Instrumentele noastre de război sunt acum atât de gigantice, încât, evident, războiul pe această planetă pur și simplu nu este posibil. Dar este așa nu pentru că ceea ce spun pacifiștii este corect și trebuie acceptat din teamă, ci pentru că pământul este acum prea mic pentru mijloacele uriașe de război pe care știința și tehnologia ni ni le-a pus la dispoziție. Așa că războiul a devenit fără sens. Acum forma războiului se va schimba, iar țelul său se va extinde. Noile războaie se vor duce pe lună și pe Marte, pe alte planete și sateliți.

    Oamenii de știință spun că sunt cel puțin cincizeci de mii de planete în univers unde există viață. Și dacă acceptăm îndemnul disperării, dacă îi ascultăm pe cei care sunt speriați de armamentul nuclear, vom împiedica marea aventură pe care omul o va face acum în spațiul infinit de vast. Dar este adevărat că am ajuns la un punct în care războiul pe acest pământ a devenit lipsit de sens. Dar de ce este așa trebuie înțeles clar.

    [1] Discursul a fost rostit în anii ’70. (n.tr.)

    Citiți partea a doua a articolului, aici.

    Sursa: Osho, Krishna: The Man and His Philosophy, Ch.1 (Krishna, omul și filosofia sa)

    Copyright© OSHO International Foundation

    Copyright, pentru prezenta versiune în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-krishna-si-razboi-i/

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

    Post Tagged with , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.