• Osho, despre Krishna si război (II)

    Posted on February 20, 2015 by in Politică și societate

    Citiți și prima parte a articolului, aici.

    Războiul a devenit lipsit de sens nu pentru că ceea ce spun pacifiștii ne-ar fi convins cu totul, războiul și-a pierdut sensul pentru că știința războiului a atins perfecțiunea, pentru că acum un război total poate fi o realitate. Și a duce un război total pe acest pământ va fi un exercițiu de auto-înfrângere. Războiul are sens câtă vreme o parte învinge și alta pierde, dar într-un război nuclear, dacă și când are loc, nu va exista învingător și învins – ambii vor dispărea pur și simplu de pe fața pământului. Așa că războiul pe acest pământ a devenit irelevant.

    Și din acest motiv pot să văd întreaga lume venind împreună ca o singură lume. Acum lumea nu va fi decât un sat global.

    Pământul a devenit la fel de mic precum un sat – chiar mai mic decât un sat. Acum e nevoie de mai puțin timp să mergi în jurul lumii decât era nevoie în trecut să mergi de la un sat la altul. Deci această lume a devenit prea mică pentru un război total; ar fi prostie curată să duci un război aici. Asta nu înseamnă că nu ar mai trebui să fie războaie, nici faptul că nu vor mai fi războaie în trecut. Războiul va continua să aibe loc, dar acum va avea loc pe terenuri noi, pe alte planete. Acum omul va merge în aventuri noi, în incursiuni noi și în campanii mai mari. În ciuda a ceea ce au spus și au făcut pacifiștii, războiul nu a putut fi abolit. Nu a putut fi abolit pentru că este o parte din viață.

    Sursa foto: http://www.storypick.com

    Sursa foto: http://www.storypick.com

    Este o poveste interesantă dacă evaluăm câștigurile pe care le-am avut de pe urma războiului. O observare atentă va arăta că toate eforturile și instituțiile noastre de cooperare sunt produsul războiului. Este numită cooperare pentru conflict: cooperăm pentru a lupta. Iar odată cu dispariția războiului, cooperarea va dispărea.

    Deci este extrem de important să-l înțelegem pe Krishna. Krishna nu este nici un pacifist, nici un prădător. El nu are nimic de-a face cu nici un ”ism”. De fapt, un ”ism” înseamnă alegere, că alegem unul din termenii opuși. Krishna este ”non-ism.” El spune că dacă binele vine prin pace, ar trebui să spunem bunvenit păcii, iar dacă binele curge din război, atunci războiul este la fel de binevenit. Înțelegi ce vreau să spun? Krishna spune, și eu spun același lucru, că orice aduce fericire și binecuvântare și ajută dezvoltarea religiei este binevenit. Ar trebui să-i spunem bunvenit.

    Noi (indienii, n.tr) nu am fi fost atât impotenți dacă țara noastră l-ar fi înțeles pe Krishna corect. Dar ne-am acoperit toată urâțenia noastră cu cuvinte frumoase. Lașitatea noastră se ascunde în spatele vorbelor noastre despre non-violență; frica noastră de moarte este mascată de opoziția noastră față de război. Dar războiul nu se va termina pentru că noi refuzăm să mergem la război. Refuzul nostru va deveni pur și simplu o invitație pentru alții să ducă războaie împotriva noastră. Războiul nu va dispărea doar pentru că refuzăm să luptăm: refuzul nostru va duce doar la sclavia noastră. Și asta s-a întâmplat de fapt.

    Este atât de ironic că în ciuda opoziției noastre față de război, am fost târâți în război iar și iar. Mai întâi am refuzat să luptăm, apoi o putere externă a atacat și ocupat țara noastră și ne-a transformat în sclavi, și apoi am fost puși să ne alăturăm armatelor stăpânilor noștri și să luptăm în războaiele stăpânilor noștri. Războaiele au fost purtate în mod continuu, și noi am fost tărâți în permanență în ele. Uneori am luptat ca soldați ai hunilor, apoi ca soldați ai turcilor și mogulilor, și în cele din urmă ca soldați ai britanicilor. În loc să luptăm pentru propria noastră viață și libertate am luptat pentru opresorii și conducătorii noștri străini. Am luptat pur și simplu de dragul sclaviei noastre; am luptat pentru a ne prelungi înlănțuirea. Ne-am vărsat sângele și ne-am dat viețile doar pentru a apăra dependența, pentru a continua să trăim în servitute. Aceasta a fost consecința dureroasă a întregii noastre opoziții față de violență și război.

    Dar nu Mahabharata este responsabilă pentru asta, și nici Krishna nu este. Lipsa noastră de curaj de a lupta într-un alt război ca Mahabharata este la rădăcina tuturor necazurilor noastre.

    De aceea spun că este cu adevărat dificil să-l înțelegi pe Krishna. Este foarte ușor să înțelegi un pacifist, pentru că el a ales clar o față a monezii adevărului. Este de asemenea ușor să înțelegi iubitori de război ca Genghis (Han, n.tr), Tamerlan, Hitler sau Mussolini, pentru că ei cred în război ca singurul mod de viață. Pacifiștii ca Gandhi și Russel cred că doar pacea este calea corectă. Atât porumbeii cât și ulii sunt simpliști în abordarea lor față de viață și a trăi. Krishna este cu totul diferit de ambii, și asta îl face foarte dificil de înțeles. El spune că viața trece prin ambele uși, prin ușa păcii dar și prin ușa războiului. Și spune că dacă omul vrea să mențină pacea, el trebuie să aibe tăria și capacitatea de a lupta într-un război și de a-l căștiga. Și afirmă că pentru a lupta bine într-un război, este necesar, simultan, să faci pregătirile cuvenite pentru pace.

    Războiul și pacea sunt două brațe ale vieții, și nu ne putem lipsi de niciunul din ele. Vom fi pur și simplu schilozi și șchiopi dacă încercăm să ne descurcăm cu un singur picior, din cele două. Așa că ulii prădători ca Hitler și Mussolini și porumbei ca Gandhi și Russel sunt la fel de șchiopi, strâmbi, inutili. Cum poate un om să meargă doar într-un singur picior? Niciun progres nu este posibil.

    Când avem oameni ca Hitler și Gandhi, fiecare cu câte un picior, îi găsim făcând cu schimbul, exact ca modele trecătoare. Pentru un timp, Hitler e în centrul atenției, iar apoi apare Gandhi și domină scena. Pentru o vreme facem un pas cu piciorul lui Hitler, și apoi un alt pas cu piciorul lui Gandhi. Deci într-un fel ei fac o pereche de picioare. După ce Genghis, Hitler și Stalin au terminat cu războiul lor și cu vărsarea de sânge, Gandhi și Russel încep să ne impresioneze cu vorbele lor despre pace și non-violență. Pacifiștii domină scena pentru zece-cincisprezece ani – suficient timp să le obosească singurul lor picior, și să facă necesară folosirea altui picior. Atunci, din nou, un uliu prădător ca Mao vine cu pistolul în mâini. Și astfel, drama continuă.

    Krishna are ambele picioare întregi; el nu este șchiop. Și susțin că toată lumea ar trebui să aibe ambele picioare întregi – unul pentru pace și altul pentru război. Unei persoane care nu poate lupta îi lipsește cu siguranță ceva. Și o persoană care nu poate lupta este incapabilă să fie pașnică în mod corect. Iar cineva care este incapabil de a fi pașnic este deasemenea șchiop, și își va pierde în curând echilibrul. Și o minte neliniștită este incapabilă de luptă, pentru că chiar și atunci când trebuie să lupți o anumită pace este necesară. Deci chiar și din acest punct de vedere, Krishna va fi semnificativ pentru viitorul nostru.

    În ceea ce privește viitorul nostru, trebuie să avem o minte foarte limpede și hotărâtă. Vrem o lume pacifistă în viitor? Dacă este așa, va fi o lume fără viață, fără vlagă, care nu este nici dezirabilă, nici posibilă. Și nimeni nu o va accepta dealtfel. De fapt, viața merge pe calea sa. În timp ce porumbeii zboară pe cer, ulii continuă să se pregătească pentru război. Și asemenea modelor, pacifiștii vor fi populari pentru o vreme și apoi instigatorii la război le vor lua locul, devenind populari în rândul oamenilor. Într-adevăr, cele două categorii lucrează ca niște parteneri într-o firmă comună.

    Krishna apără o viață integrată, o viață totală, viziunea sa este întreagă cu totul. Și dacă înțelegem corect această viziune, nu trebuie nici să ne dăm bătuți. Desigur, nivelele războiului se vor schimba. Ele se schimbă mereu. Krishna nu este un Genghis; el nu este atașat de distrugerea celorlalți, de rănirea celorlalți. Deci nivelele războiului se vor schimba cu siguranță. Și putem vedea, istoric, cum se schimbă nivelele războiului, în timp.

    Când bărbații nu trebuie să se lupte între ei, se adună și încep să se lupte cu natura. Este remarcabil faptul că, comunitățile care au dezvoltat știința și tehnologia sunt aceleași care se dedică războaielor. Este așa pentru că ele posedă potențialul de luptă. Deci când nu luptă între ele, își îndreaptă energiile către a lupta cu natura.

    După Mahabharata, India a încetat să mai lupte cu natura pur și simplu pentru că ea a întors spatele luptei. Nu am făcut nimic pentru a controla inundațiile și seceta sau pentru a ne îmblânzi râurile și munții, și prin urmare am eșuat, complet, în a dezvolta știința și tehnologia. Putem dezvolta știința numai dacă luptăm cu natura. Și dacă omul continuă să lupte, el va descoperi mai întâi secretele acestui pământ luptând cu natura. Și apoi va descoperi secretele spațiului și ale altor planete luptând cu natura de pe acestea. Aventura sa, campania sa nu se va încheia niciodată.

    Ține minte, societatea care a luptat și a câștigat un război a fost prima care și-a dus oamenii pe lună. Noi nu am putut s-o facem; pacifiștii nu au putut s-o facă. Și luna va exercita o importanță extraordinară asupra războiului în viitor. Cei care dețin luna vor deține acest pământ, pentru că în războiul care va veni își vor stabili rachetele pe lună și vor cuceri acest pământ pentru ei. Acest pământ va înceta să mai fie zona delimitată pentru război. Așa-zisele războaie care se duc acum între Vietnam și Cambodgia, între India și Pakistan, nu sunt altceva decât lupte de antrenament, pentru a-i ține pe nebuni ocupați aici. Adevăratul război a început pe un alt plan.

    Cursa actuală pentru lună are o semnificație mai profundă. Obiectivul său este altul decât ceea ce pare a fi. Puterea care va controla luna mâine, va deveni invulnerabilă pe acest pământ; nu va fi nicio cale de a o provoca. Ei nu vor mai trebui să-și trimită avioanele către diferite țări pentru a le bombarda; treaba asta se va face mai ușor și mai rapid de pe lună. Ei își vor stabili rachetele pe lună, focoase îndreptate spre pământ – care se rotește pe un cerc complet, în orbita sa, la fiecare douzeci și patru de ore. Și astfel va fi, fiecare țară de pe acest pământ, disponibilă în fiecare zi, pentru a fi bombardată de pe lună.

    Sursa foto: http://shadow-moon.wikia.com

    Sursa foto: http://shadow-moon.wikia.com

    Acesta este secretul marii competiții dintre puterile lumii, de a ajunge la lună primii. Și de aceea puterile lumii cheltuie cantități enorme de bani pentru explorarea spațiului. America a cheltuit în jur de două miliarde de dolari doar pentru ca un om să aterizeze pe lună. Acest lucru nu a fost făcut pentru distracție; a fost un mare obiectiv în spatele acestui efort. Adevărata întrebare a fost, cine ajunge pe lună primul?

    Acest concurs pentru spațiu este similar unui alt concurs istoric care a avut loc acum aproximativ treisute de ani, când țările Europei alergau spre Asia. Corăbiile cu mărfuri ale Portugaliei, Spaniei, Olandei, Franței și Marii Britanii navigau toate spre țările Asiei – pentru că ocuparea Asiei devenise extraordinar de importantă pentru puterile expansioniste ale Europei. Dar acum nu mai are nicio importanță, și astfel, imediat după Al Doilea Război Mondial, ei au părăsit Asia. Popoarele Asiei cred că și-au căștigat libertatea prin luptele lor naționaliste, dar este numai o jumătate de adevăr. Cealaltă jumătate este destul de diferită.

    În contextul tehnologiei moderne a războiului, ocuparea Asiei în vechiul mod a devenit lipsită de sens; acel capitol este închis pentru totdeauna. Acum o nouă luptă pentru cucerirea terenurilor diferite și aflate la distanță de acest Pământ a început. Omul și-a ridicat privirea spre stelele îndepărtate, către lună și Marte și chiar dincolo de ele. Acum războiul se va duce în imensitatea spațiului.

    Viața este o aventură, o aventură a energiei. Și oamenii care rămân în urmă în această aventură, din lipsă de energie și curaj, vor trebui în cele din urmă să moară și să dispară de pe scenă. Poate că noi suntem astfel de oameni morți.

    Și în acest context, mesajul lui Krishna a căpătat o semnificație specială. Și este semnificativ nu doar pentru noi, ci pentru întreaga lume. În viziunea mea, Vestul a ajuns la un punct în care, din nou, va trebui să ducă un război decisiv, care desigur că nu va avea loc pe planeta Pământ. Chiar și dacă contestatarii aparțin acestui pământ, desfășurarea efectivă a războiului va avea loc în altă parte, fie pe lună, fie pe Marte. Acum nu are sens să duci un război pe pământ. Dacă are loc aici, va rezulta în distrugerea totală atât a agresorului cât și a agresatului. Așa că un mare război în viitor se va duce și va fi decis undeva departe de aici. Și care ar fi rezultatul?

    Într-un fel, lumea se confruntă aproape cu aceași situație cu care s-a confruntat India în timpul războiului Mahabharatei. Erau două tabere, sau două clase, pe vremea Mahabharatei. Una din ele era complet materialistă; ei nu acceptau nimic dincolo de corp și materie. Ei nu știau nimic în afară de complacerea în simțurile lor; ei nu aveau nicio idee de yoga sau disciplina spirituală. Pentru ei, existența sufletului nu conta câtuși de puțin; pentru ei viața era doar un loc de joacă pentru complacere totală, pentru războaie de exploatare și predatoare. Viața dincolo de simțuri și indulgența lor nu aveau nicio importanță pentru ei.

    Aceasta era clasa împotriva căreia s-a dus războiul Mahabharatei. Și Krishna a trebuit să aleagă acest război și să-l conducă, pentru că devenise imperativ. Devenise imperativ ca forțele binelui și ale virtuții să poată sta ferm împotriva forțelor materialismului și ale răului, pentru ca ei să nu fie considerați slabi și neputincioși.

    Aproximativ aceeași situație a apărut acum la scară mondială, și în douăzeci de ani, o replică completă, un scenariu al Mahabharatei va veni peste noi. De o parte vor fi forțele materialismului și de cealaltă vor fi forțele mai slabe ale binelui și corectitudinii.

    Bunătatea suferă de o slăbiciune primară: vrea să stea departe de conflicte și războaie. Arjuna din Mahabharata este un om bun. Cuvântul ”arjuna”, în sanscrită înseamnă ”simplu”, ”dintr-o bucată”, ”curat.” Arjuna înseamnă ceea ce nu este strâmb. Arjuna este un om simplu și bun, un om cu o minte limpede și o inimă bună. El nu vrea să fie implicat în niciun conflict și ceartă; el vrea să se retragă. Krishna este încă și mai simplu și bun; simplitatea sa, bunătatea sa nu cunoaște limite. Dar simplitatea sa, bunătatea sa nu admite nicio slăbiciune și fugă de realitate. Picioarele sale sunt așezate bine pe pământ; el e un realist, și nu îi va permite lui Arjuna să fugă de pe câmpul de luptă.

    Poate că lumea este încă o dată divizată în două clase, în două tabere. Se întâmplă destul de des, atunci când vine un moment decisiv și războiul devine inevitabil. Oameni ca Gandhi și Russel nu vor fi de niciun folos în această eventualitate. Într-un fel, ei sunt toți niște Arjuna-și. Ei vor spune din nou că războiul ar trebui evitat cu orice preț, că e mai bine să fii ucis decât să-i ucizi pe ceilalți. Un Krishna va fi din nou necesar, cineva care poate spune clar că forțele binelui trebuie să lupte, că trebuie să aibe curajul să mânuiască o armă și să lupte în război. Și când bunătatea luptă, numai bunătatea curge din ea. Este incapabilă să rănească pe cineva. Chiar și atunci când luptă într-un război, acesta devine, în mâinile sale, un război sfânt. Bunătatea nu luptă de dragul luptei, ea luptă pur și simplu pentru a împiedica răul să căștige.

    Treptat, treptat, lumea va fi împărțită în curând în două tabere. O tăbără va apăra materialismul și tot ce înseamnă el, iar cealaltă tabără va apăra libertatea și democrația, suveranitatea individului și alte valori mai înalte ale vieții. Dar este posibil ca această tabără ce reprezintă binele să găsească un Krishna să o conducă din nou?

    Este foarte posibil. Când starea de lucruri a omului, când destinul său ajunge la un punct în care un eveniment decisiv devine iminent, același destin invocă și trimite în față inteligența, geniul suprem necesar pentru a conduce evenimentul. Și o persoană potrivită, un Krishna apare pe scenă. Evenimentul decisiv aduce cu sine și omul decisiv.

    Și din acest motiv spun că Krishna are o mare importanță pentru viitor.

    Sunt vremuri când vocile celor care sunt buni, simpli, blânzi încetează să mai aibe efect, pentru că oamenii înclinați spre rău nu le aud, nu se tem de ele, merg orbește pe calea lor. De fapt, pe măsură de oamenii buni se retrag, din bunătate, în aceeași măsură, făcătorii de rele devin îndrăzneți, simt că au loc de manevre. India a avut mulți astfel de oameni după Mahabharata, precum Buddha sau Mahavira. Nimic nu lipsea în bunătatea lor; bunătatea lor era infinită. De fapt, era prea multă – atât de multă încât mintea țării s-a făcut mică sub greutatea acestei bunătăți. Rezultatul a fost că agresorii din lumea întreagă și-au dezlănțuit cetele asupra Indiei.

    Nu este doar faptul că unii oamenii îi invadează pe ceilalți, sunt oameni care invită invazia asupra lor. Nu ești responsabil doar atunci când îi lovești pe ceilalți, ești responsabil și când alții te lovesc pe tine. Dacă dai o palmă peste față cuiva, responsabilitatea ta pentru acest act este doar de cincizeci la sută, cealaltă jumătate de cincizeci la sută ar trebui să se ducă la persoana care a invitat și atras palma ta, care a primit-o în mod pasiv, fără rezistență. Să știi bine că atunci când cineva te pălmuiește, jumătate din responsabilitate rămâne la tine, pentru că faptul că tu ești slab și pasiv devine o invitație pentru el să te rănească.

    O lungă succesiune de oameni buni, de oameni absolut buni, a fost responsabilă pentru contracția și înmuierea minții Indiei, pentru a o face slabă și pasivă. Și asta a devenit un fel de invitație pentru agresorii din întreaga lume. Și, răspunzând acestei invitații, ei au venit, aproape cu bastoane în mâini, și ne-au subjugat, ne-au înrobit. Pentru lungi perioade de timp ei ne-au condus și ne-au oprimat. Și când au plecat, au făcut-o din proprie inițiativă; nu i-am dat noi afară.

    Din nefericire, continuăm să fim un popor contractat, suprimat și înmuiat în mințile și inimile noastre. Și putem invita din nou vreun agresor să ne înrobească. Dacă mâine Mao invadează această țară, nu doar el va fi responsabil. Cu ani în urmă, Lenin a prezis că drumul comunismului spre Londra trece prin Peking și Calcutta. Predicția sa pare să fie corectă. Comunismul a ajuns deja la Peking, și zgomotul pașilor săi sunt auziți la Calcutta. Și astfel, Londra nu este foarte departe. Nu va fi dificil pentru comunism să ajungă la Calcutta, pentru că mintea Indiei este încă contractată, încă suprimată și cuprinsă de frică. Comunismul va veni, și acceptându-l, această țară o va lua la vale.

    De aceea spun că India ar trebui să-și regândească serios perspectiva despre Krishna.

    Sursa: Osho, Krishna: The Man and His Philosophy, Ch.1 (Krishna, omul și filosofia sa)

    Copyright© OSHO International Foundation

    Copyright, pentru prezenta versiune în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-krishna-si-razboi-ii/”

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

    Post Tagged with , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.