Osho, despre Kundalini – trezirea fortei vietii (II)…

Citiți prima parte a articolului, aici.

Multe boli pot începe să apară odată ce energia începe să curgă în sus, pentru că biologic vorbind, ai tulburat întreg organismul. Buddha a murit foarte bolnav, Mahavira a murit foarte bolnav, Ramana Maharishi a murit de cancer; Ramakrishna a murit de cancer. Și motivul este că întreg sistemul biologic este tulburat. Sunt date multe alte motive, dar sunt absurde.

Jainiștii au creat multe povești pentru că ei nu pot concepe că Mahavira ar fi putut fi bolnav. Pentru mine, dimpotrivă, exact opusul este adevărat: nu pot concepe cum ar fi putut fi complet sănătos. El nu putea fi, pentru că aceasta urma să fie ultima sa naștere, și întreg sistemul biologic trebuia să se prăbușească. Un sistem care funcționase în continuu de milenii, trebuia să se prăbușească. El nu putea fi sănătos; în cele din urmă, trebuia să fie foarte bolnav. Și a fost! Dar era foarte dificil pentru adepții săi să conceapă că Mahavira era bolnav.

Era o singură explicație pentru boală în acele zile. Dacă sufereai de o anumită boală, însemna că acțiunile tale din trecut, karma ta, era rea. Dacă Mahavira suferea de o boală, atunci ar fi însemnat că era încă sub influența karmei sale. Acest lucru era imposibil, așa că a fost inventată o poveste ingenioasă: cum că Goshalak, un concurent al lui Mahavira, folosea forțe malefice împotriva lui. Dar nu era deloc cazul.

Cursul biologic, natural, este în jos; cursul spiritual este în sus. Și întreg organismul este menit cursului descendent. Poți începe să simți multe schimbări în corp, dar primele schimbări vor veni în corpul subtil. Meditația este doar instrumentul pentru a crea o punte de la grosier la subtil. Când spun „meditație” vreau să spun doar: dacă poți sări în afara corpului tău grosier – asta înseamnă meditația.

Sursa foto: http://www.sikh-history.com

Dar pentru a face acest salt, vei avea nevoie de ajutorul corpului tău grosier; va trebui să-l folosești ca pe o piatră de sprijin. De la orice punct al extremității poți face saltul. Postul a fost folosit pentru te conduce la o extremă. Cu post îndelungat, continuu, ajungi la limită. Corpul omenesc poate susține în mod obișnuit un post de nouăzeci de zile, dar atunci, în momentul în care corpul este complet epuizat, în momentul în care rezervorul pentru situații de urgență a fost golit – în acel moment, unul din două lucruri este posibil. Dacă nu faci nimic, poate apărea moartea, dar dacă folosești acest moment pentru meditație, saltul poate apărea.

Dacă nu faci nimic, dacă doar continui să postești, poate apărea moartea. Atunci va fi o sinucidere. Mahavira, care a experimentat cu postul mai profund decât oricine altcineva din întreaga istorie a evoluției umane, este singurul om care le-a permis adepților săi o sinucidere spirituală. El a numit-o santhara: acel punct limită, în care ambele lucruri sunt posibile. Într-un singur moment, poți fie să mori, fie să faci saltul. Dacă folosești vreo tehnică, poți sări; atunci, spune Mahavira, nu este o sinucidere, ci o mare explozie spirituală. Mahavira a fost singurul om – singurul – care a spus că dacă ai curajul, chiar și sinuciderea poate fi folosită pentru progresul tău spiritual.

Din orice punct limită, saltul este posibil. Sufiții au folosit dansul. Vine un moment în dans când începi să te simți nepământean. Cu un adevărat dansator Sufi, chiar și publicul începe să se simtă nepământean. Prin mișcările corpului, mișcări ritmice, dansatorul începe în curând să simtă că este diferit de corp, separat de corp. Mișcarea trebuie începută dar în curând un mecanism involuntar al organismului preia conducerea.

Tu o începi, dar dacă finalul este tot al tău, atunci dansul a fost doar un dans obișnuit. Dar dacă tu începi iar până la sfârșit simți ca și cum ceva, pe parcurs, a fost preluat de un mecanism involuntar, atunci a devenit un dans al dervișului. Te miști atât de rapid încât corpul tremură și devine ceva involuntar.

Acesta este punctul în care poți înnebuni sau poți sări. Poți înnebuni, pentru că un mecanism involuntar a pus stăpânire pe mișcarea corpului tău. Este dincolo de controlul tău: nu poți face nimic. Poți să înnebunești pur și simplu și să nu te mai poți întoarce niciodată din această mișcare involuntară.

Acesta este punctul în care există fie nebunia, fie, dacă cunoști tehnica de a sări, meditația.

De aceea sufiții au fost cunoscuți mereu ca oameni nebuni. Au fost cunoscuți ca nebuni! În mod obișnuit, ei sunt nebuni.  Există și o sectă în Bengal care este exact precum sufiții: fakirii Baul. Ei se mută dintr-un sat în altul, dansând și cântând. Însăși cuvântul baul înseamnă bawla, nebun. Ei sunt oameni nebuni.

Nebunia se întâmplă de multe ori, dar dacă cunoști tehnica, atunci meditația se poate întâmpla. Se întâmplă mereu la limită; de aceea misticii au folosit mereu termenul ”tăișul sabiei.” Se poate întâmpla fie nebunia, fie meditația, și fiecare metodă folosește corpul tău ca pe un tăiș al sabiei din care fie una, fie cealaltă sunt posibile.

Atunci care este tehnica de a face saltul în meditație? Am vorbit despre două: postul și dansul. Toate tehnicile de meditație sunt pentru a te împinge pe marginea prăpastiei de unde poți face saltul, dar saltul în sine poate fi făcut doar printr-o metodă foarte simplă, foarte nonmetodică. Dar dacă poți fi conștient chiar în momentul în care postul te-a adus aproape de abisul morții, dacă poți fi conștient în momentul în care moartea urmează să aibe loc, dacă poți fi conștient, atunci nu există moarte. Și nu doar că nu există moarte de această dată, atunci nu mai există moarte pentru totdeauna.  Ai sărit!

Când momentul este atât de intens încât știi că într-o secundă va fi dincolo de tine, când știi că dacă o secundă va fi pierdută, nu vei în stare să te mai întorci înapoi, fii conștient – și apoi sari. Conștiența este metoda. Și pentru că conștiența este metoda, oamenii zenului spun că nu există nici o metodă. Conștiența nu este deloc o metodă. De aceea Krishnamurti va continua să spună că nu există nici o metodă. Desigur, conștiența nu este cu adevărat o metodă, absolut deloc; dar totuși eu o numesc o metodă, pentru că dacă nu poți fi conștient, atunci, chiar în momentul în care săritura este posibilă, vei fi pierdut.

Deci dacă cineva spune: ”Doar conștiența va fi de ajuns”, asta poate fi adevărat pentru unul din zece mii de oameni, dar acel unul va fi cineva care a ajuns la punctul în care este posibilă fie nebunia, fie moartea. El a ajuns la acel punct oricum. Iar pentru ceilalți, majoritatea oamenilor, doar a vorbi despre conștiență nu va fi de ajuns. Mai întâi ei trebuie să fie antrenați. A fi conștient în situații obișnuite nu este de ajuns. Și tu nu poți fi conștient în situații obișnuite. Stupiditatea minții are o istorie atât de lungă – letargia ei, lenea ei, inconștiența ei, sunt acolo de atâta timp, încât doar ascultându-l pe Kirshnamurti sau pe mine sau pe oricine altcineva, nu poți spera că vei fi conștient vreodată.

Și va fi dificil să fii conștient de acele lucruri pe care le-ai făcut fără conștiență de atâtea ori.

Ai venit la birou complet inconștient că te-ai mișcat: te-ai întors, ai mers pe jos, ai deschis ușa. Toată viața ta ai făcut asta. Acum a devenit un mecanism involuntar; a fost îndepărtat din conștiința ta complet. Atunci, Krishnamurti spune: ”Fii conștient când mergi.” Dar tu ai mers fără să fii vreodată conștient. Obiceiul s-a stabilit în tine atât de profund, a devenit o parte din sângele și oasele tale; acum este foarte dificil.

Poți să fii conștient în situații de urgență, în urgențe bruște. Cineva pune o armă la pieptul tău: poți să fii conștient, pentru că este o situație pe care nu ai exersat-o niciodată. Dar dacă ești familiar cu situația, nu vei fi conștient deloc.

Postul este pentru a crea o urgență, și o urgență cum nu ai mai cunoscut niciodată. Deci cineva care a practicat postul este posibil să nu fie ajutat prin el; el va avea nevoie de perioade mai lungi de post. Sau, dacă nu ai dansat niciodată, poți să fii ajutat ușor prin dans; dar dacă ești un expert în dans, dansul Sufi al dervișilor nu va fi de ajutor. Nu va fi deloc de ajutor, pentru că tu ești atât de perfect, atât de eficient, iar eficiența înseamnă că lucrul este făcut acum de partea involuntară a minții. Eficiența asta înseamnă întotdeauna.

De aceea au fost dezvoltate o sută doisprezece metode de meditație. Una poate că nu te ajută; alta te-ar putea ajuta. Și cea care va fi de cel  mai mare ajutor este cea care îți este complet necunoscută. Dacă nu ai fost antrenat niciodată într-o anume metodă, atunci o urgență este creată foarte curând. Și în acea urgență, fii conștient!

Deci fii preocupat de meditație și nu de kundalini. Și când ești conștient, vor începe să se întâmple lucruri în tine. Pentru prima oară vei deveni conștient de o lume interioară care este mai mare, mai vastă, mai extinsă decât universul; energii necunoscute, complet necunoscute, vor începe să curgă în tine. Fenomene de care nu ai auzit niciodată, pe care nu ți le-ai imaginat, pe care nu le-ai visat, vor începe să se întâmple. Dar cu fiecare persoană, ele sunt diferite, așa că e bine să nu vorbim despre ele.

Ele diferă; de aceea există accentul vechi, tradițional, pe guru. Scripturile nu vor ajuta; doar gurul va fi de ajutor. Și gurușii au fost întotdeauna împotriva scripturilor, deși scripturile vorbesc despre guruși și preaslăvesc gurușii. Însăși conceptul de guru este în opoziție cu scripturile. Binecunoscutul proverb Guru bin gnana nahee – ”fără guru nu va exista cunoaștere” – nu înseamnă de fapt că fără guru nu va exista cunoaștere. Înseamnă că doar cu scripturile, nu există cunoaștere.

Un guru în viață este necesar, nu o carte moartă. O carte nu poate ști ce fel de individ ești tu. O carte este întodeauna generală, nu poate fi particulară; asta e imposibil, însăși posibilitatea nu e acolo. Numai o persoană vie poate fi conștientă de nevoile tale, de lucruri care se vor întâmpla în tine.

Asta e cu adevărat paradoxal: scripturile vorbesc de guruși – Guru bin gnana nahee, nici un fel de cunoaștere, fără guru – dar gurușii sunt în mod simbolic împotriva scripturilor. Însăși conceptul că gurul îți va da cunoaștere, nu înseamnă că el îți va furniza cunoaștere. Mai degrabă, înseamnă că doar o persoană vie poate fi de vreun ajutor. De ce? Pentru că el poate cunoaște individul. Nici o carte nu poate cunoaște individul. Cărțile sunt făcute pentru nimeni în particular, ele sunt făcute pentru toată lumea. Iar când trebuie dată o metodă, individualitatea ta trebuie luată în considerare, foarte, foarte exact, științific. Această cunoaștere pe care gurul trebuie s-o transfere, a fost transferată mereu în secret, în privat, de la guru la discipol.

De ce secretul? Pentru că secretul este singurul mijloc pentru tranferul cunoașterii. Discipolului i se ordonă să nu vorbească despre asta cu nimeni. Mintea vrea să vorbească. Dacă știi ceva, este foarte dificil să îl ții secret; acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri, dar a fost mereu calea gurușilor, calea învățătorilor. Ei îți vor da ceva, cu condiția să nu vorbești despre asta. De ce – de ce această discreție?

Atât de mulți oameni spun că  adevărul nu are nevoie de nici o discreție, nu are nevoie de nici o intimitate. Acesta e un nonsens. Adevărul are nevoie de mai multă intimitate decât neadevărul, pentru că se poate dovedi fatal oricui; se poate dovedi periculos.  A fost dat unui anumit individ; este menit doar pentru el și nimeni altcineva. El nu ar trebui să-l dea nimănui altcineva până când nu ajunge el însuși la punctul în care individualitatea sa e pierdută. Acest lucru trebuie înțeles.

Un guru este o persoană a cărui individualitate s-a pierdut. Doar atunci poate el privi adânc în individualitatea ta. Dacă el însuși este un individ, el te poate interpreta, dar nu te va putea cunoaște niciodată. De exemplu, dacă eu sunt aici și spun ceva despre tine, eu sunt cel care vorbește despre tine. Nu este despre tine; mai degrabă e despre mine. Eu nu pot să te ajut pentru că nu pot să te cunosc cu adevărat, absolut deloc. De fiecare dată când te cunosc este într-un mod ocolit, cunoscându-mă pe mine.

Acest punct, al prezenței mele ca individualitate aici, trebuie să dispară. Eu trebuie să fiu doar o absență. Doar atunci pot să merg adânc în interiorul tău fără nici un fel de intepretare; doar atunci pot să te cunosc așa cum ești, nu după cum te văd eu. Și doar atunci pot să fiu de ajutor. De aici, discreția.

Sursa: Osho, Meditation, the art of extasy, Ch. 7, (Meditația, arta extazului)

Copyright© OSHO International Foundation

Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere din limba engleză: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-kundalini-trezirea-fortei-vietii-ii/”

Comenteaza cu profilul de Facebook :