Osho, despre nevoia de a impartasi experientele interioare, despre umilinta, aroganta…(II)

Citiți și prima parte a articolului, aici.

Este un fapt binecunoscut: un om ca Isus a fost needucat, dar nici un rabin, în întreaga istorie a iudaismului de 4000 de ani – și rabinii iudei sunt mari învățați, neîntrecuți de nici o altă religie – dar nici un rabin iudeu nu a vorbit în felul în care fiul needucat al unui tâmplar, Isus, a vorbit. Și el nu știa nimic de scripturi, nu știa nimic din arta oratoriei. Chiar și cei care nu erau de acord cu el erau nevoiți să spună: ”Un lucru nu îl putem nega: nimeni nu a mai vorbit vreodată așa cum vorbește el.”

Și el folosește cuvinte simple, cuvinte obișnuite folosite de oamenii de rând, dar pe buzele sale acele cuvinte au o calitate schimbată. Ele vin dintr-o profunzime; ele aduc un parfum cu ele, ele aduc o autoritate a experienței sale. Aceleași cuvinte sunt disponibile…toți misionarii creștini repetă aceleași cuvinte în fiecare zi. Dar nu simți nici un efect, nu vezi…De ce această diferență?

Diferența este că Isus vorbea din experiență, iar acești oameni vorbesc doar prin prisma educației lor. Pentru Isus, era viața sa. Pentru acești misionari, este salariul lor; este modul în care își câștigă pâinea, nu este viața lor. Pentru Isus, ceea ce spunea era atât de important încât era gata să-și sacrifice viața, dar să nu facă nici un fel de compromis. Dar acești misionari, dacă le dă cineva un salariu mai bun, își vor schimba religia imediat. Ei sunt profesioniști. Cuvintele lor nu au nici o profunzime. Cuvintele lor nu sunt vii, sunt cadavre. Ele par la fel, sună la fel, dar poți să vezi atunci când auzi un misionar…

Unul dintre cei mai celebri misionari din ambele părți ale lumii, Est și Vest, a fost Stanley Jones. El obișnuia să trăiască șase luni în Est – avea un ashram (așezământ spiritual – n.tr.) frumos în Himalaya – și timp de șase luni trăia în Vest. Am întâlnit mulți misionari, dar calibrul pe care îl avea acest Stanley Jones nu îl mai avea nimeni. Era un geniu. Dar chiar și un geniu nu poate pune viață în cuvinte care nu sunt experiența sa.

I-am spus…pentru că el stătea foarte aproape de locul în care eram profesor la universitate, și încet, încet am devenit foarte apropiați. Era un om sincer. Am spus: ”Este o diferență – poate că o accepți, poate că nu. Acestea sunt aceleași cuvinte rostite de Isus, pe care le spui în fiecare zi în predici, dar ceva lipsește. Ele sună la fel; sunt exact aceleași cuvinte. Și poate că le pronunți mai bine ca Isus. El era needucat, tu ești un geniu.” – și era unul dintre cei mai buni vorbitori – ”iar Isus nu are nici o calitate din punct de vedere al artei oratoriei. Dar cuvintele sale aveau o viață, cuvintele sale aveau aripi; ele ajungeau la voi ca ființe vii, nu doar ca niște cadavre. Nu doar niște păsări moarte, împăiate, care par a fi vii.”

A rămas tăcut pentru un moment și a spus: ”Poate că ai dreptate. Orice spun vine din educația mea, din erudiția mea, din învățarea mea de-a lungul vieții. Ce spunea Isus nu era ceva învățat; el nu s-a dus niciodată la nici o școală. Ce spunea era experiența sa; cuvintele sale veneau dintr-o sursă vie.”

Persoana pozitivă trebuie să devină afirmativă; trebuie să iasă la lumină. Altfel lumea este lăsată în mâinile oamenilor negativi, și acești oameni negativi sunt cauza care îi impiedică pe alții să caute și să cerceteze.

Mi-a plăcut întotdeauna o poveste a lui Turgheniev – un  romancier rus, unul dintre cei mai buni pe care i-a cunoscut lumea. Dacă vei alege cele mai bune zece cărți, va trebui să dai un loc și lui Turgheniev, fără îndoială. Din toată literatura din toate limbile lumii, el poate cere mai mult, dar un loc este absolut sigur. El a scris o mică povestioară, intitulată ”Nebunul”.

Într-un mic sat era un om foarte simplu. Simplitatea sa era de așa natură încât aproape că arăta ca un prostănac, și tot satul îl condamna ca pe un idiot. Din simplitatea sa el făcea lucruri și oamenii vicleni din jur în condamnau. El ajunsese să-i fie atât de frică, chiar și să spună un cuvânt, pentru că orice spunea era imediat criticat, condamnat. El ajunsese să se teamă să acționeze, să facă ceva; viața sa devenise un iad. Și în acea perioadă, un mistic trecea prin sat. Idiotul a ajuns la mistic și i-a spus povestea sa tragică, cerându-i: ”Ajută-mă să fac ceva…”

Misticul a spus: ”Cine spune că ești un idiot? Ești o ființă foarte simplă, inocentă. Din inocența ta, faci lucruri care vor fi împotriva ideilor celor vicleni și isteți.”

”Fă următorul lucru – eu mă voi întoarce pe același drum într-o lună, așa că pot să verific dacă funcționează sau nu – îți voi spune un secret simplu. De mâine dimineață, devino negativ, agresiv: Cineva spune: ’Ce răsărit minunat’ și tu sari imediat și îi spui:’Ce e acolo? Despre ce frumusețe vorbești? Ce este frumusețea? Definește-o! Eu am văzut multe răsărituri ca acesta; e doar un răsărit mediocru – ce este special la el? Se întâmplă în fiecare zi.’ Și nimeni nu poate defini frumusețea, nimeni nu poate demonstra că răsăritul este frumos. Nu există nici un argument, e imposibil.”

”Cineva spune: ’Privește la acea femeie, cât de frumoasă este!’ Imediat tu intervii. Observă doar, de fiecare dată când cineva face o afirmație pozitivă despre valori mai înalte care nu pot fi dovedite, tu ceri dovada: ’Ce vrei să spui atunci când numești acea femeie obișnuită, care nici măcar nu e agreabilă…ce frumusețe e în ea? Unde este aceasta? – în ochii ei, în nasul ei, în părul ei? Unde este frumusețea? Trebuie să definești asta foarte clar, și să indici unde este!’ Frumusețea nu este ceva care să poată fi indicat.”

După o lună, când misticul s-a întors, idiotul devenise cel mai înțelept om din sat. Cineva spunea: ”Aceasta este o carte sfântă”, iar el întreba imediat: ”Ce vrei să spui prin ’sfânt’, și ce este sfânt în această carte? Hârtia folosită e sfântă, sau cerneala folosită e sfântă, sau cuvintele folosite sunt sfinte? Ce este sfânt în ea? Acestea sunt aceleași cuvinte, aceeași cerneală, aceeași hârtie folosite pentru orice carte – ce face cartea aceasta sfântă?” Și nu era nici un mod de a dovedi…

Și oamenii ajunseseră să se teamă foarte mult de prezența sa. Tremurau, nu spuneau nimic; situația era complet inversată.

Sursa foto: http://www.sxc.hu/

Înainte, el era cel căruia îi era teamă; acum nu se mai temea niciodată. Și nimeni nu i-a pus nici măcar o întrebare…pentru că misticul a spus: ”Dacă cineva pune o întrebare, nu răspunde niciodată, doar pune o contra-întrebare – pentru că răspunsul tău poate fi criticat; nu te lăsa prins în asta. Pune doar o contra-întrebare. Întreabă: ’Ce vrei să spui cu întrebarea asta? Explică fiecare cuvânt și înțelesul său.’ Și hărțuiește-l atât de mult încât chiar și o întrebare obișnuită devine o nebuloasă.”

Misticul a venit; idiotul i-a atins picioarele și a spus: ”Strategia ta a funcționat. Acum sunt cel mai înțelept om din acest sat.”

El a spus: ”Nu-ți face griji – continuă. Vei fi cel mai înțelept om din toată regiunea, atât cât se poate auzi de numele tău! Oamenii vor începe să vină la tine doar ca să aibe binecuvântarea ta.”

O mică povestioară, dar extrem de semnificativă. Ea spune cum chiar și un idiot, folosind negativitatea, poate deveni înțelept.

Dar aceasta nu este înțelepciune adevărată. Adevărata înțelepciune este întotdeauna pozitivă. Adevărata înțelepciune răsare mereu dintr-un da, din iubire, din recunoștință față de existență. Adevărata înțelepciune nu cunoaște ”nu”-ul. Nu are nici un contact cu atitudinile și abordările negative.

Ai perfectă dreptate. Pur și simplu nu rămâne tăcut. Adu-ți tăcerea în cântecele tale, adu-ți experiența în ceea ce exprimi. Spune lumii ce ai cunoscut, fără teamă.

Ultimul lucru de ținut minte:

Persoana negativă este mereu neliniștită, pentru că ea nu are nimic; este goală, este mânioasă, este neîmplinită. Din neîmplinirea, mânia, goliciunea sa, ea devine tot mai răzbunătoare, mai violentă. Persoana pozitivă, persoana care a experimentat ceva, devine calmă și liniștită. Natural, ea nu are nevoie să se afirme. Nu are nevoie să spună nimic; este atât de profund împlinită încât nu vrea să-și irosească respirația în lupte inutile. Ea rămâne pur și simplu așezată în centrul său.

Și această așezare se amplifică tot mai mult și mai mult și mai mult și mai mult – până la un punct în care ea uită complet de asta. Nu numai că uită de nefericire, uită de fericire – devine atât de familiarizată cu fericirea…respiră fericire, de dimineața până seara. Devine pur și simplu însăși ființa sa; ea uită că este fericită, că experimentează extazul. Acestea sunt la fel de naturale pentru ea ca respirația sau bătăile inimii.

Înainte să se întâmple, trebuie să faci un efort – doar din compasiune – de a arăta drumul celorlalți. Ei bâjbâie cu toții în întuneric; ei vor ca o ușă să se deschidă. S-au săturat de lanțurile și de cătușele lor, și vor pe cineva care să-i ajute să fie eliberați, cineva care să le spună că ”Da, există libertate.” Ei au devenit atât de suspicioși –  poate că libertatea nu există, poate că fericirea nu există, poate că extazul nu există. Și acești oameni negativi continuă să le spună că acestea sunt toate doar imaginații, sunt transe hipnotice; nu sunt realități. Dar ființa lor cea mai intimă este însetată, deși mințile lor sunt pline și distrase și corupte de oamenii negativi.

Cei care experimentează ceva care poate fi o asigurare valoroasă și o încurajare pentru oricine, oriunde – pentru ca această speranță să răsară din nou că o anumită fereastră poate fi deschisă, că sunt uși pe care le-a ratat;  că a ascultat de oamenii nepotriviți, că a fost sub influența întunecimii negative și nu și-a deschis ochii către lumina pozitivă – înainte de a deveni complet satisfăcut, trebuie să ajuți oamenii.

Poți să o faci doar înainte să ajungi atât de liniștit încât uiți complet că ești fericit. Fericirea poate fi experimentată doar în contrast cu nefericirea, și dacă ai fost fericit ani de zile, ai uitat de nefericire, cum era; acum fericirea a devenit singura ta experiență. Intervalul – în care renunți la nefericire și te îndrepți spre fericire, când ai văzut steaua pentru prima dată – acesta este momentul când ar trebui să te exprimi…”Nimeni nu trebuie să fie un pesimist, nimeni nu trebuie să renunțe la speranțele sale. Eu am văzut steaua.”

Dar acest lucru trebuie făcut repede, atunci când o vezi. Când devii tu însuți steaua, atunci va fi prea târziu. Nu vei fi capabil să spui nimic; chiar și dorința de a comunica va dispărea.

Osho: The New Dawn, (Noul început), Chapter 14, Q1

Copyright© Osho International Foundation

Copyright, pentru prezenta versiune în limba română: Osho Joy Meditation Center.

Traducere și adaptare text: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-nevoia-de-a-impartasi-experientele-interioare-despre-umilinta-aroganta-ii/”

Citiți și partea a treia a articolului, aici.

Comenteaza cu profilul de Facebook :