• Osho, despre iluminare, mistici si a vorbi despre ce este dincolo de cuvinte…(II)

    Posted on March 19, 2015 by in Evolutie Spirituala

    Citiți prima parte a articolului, aici, și partea a treia, aici.

    Dacă compari lumina și întunericul – lumina vine și pleacă; întunericul rămâne, este etern. Lumina este temporală, are o limitare în timp. Dimineața răsare soarele, seara apune. Și orice fel de lumină ai avea, aceasta are o anumită limitare: odată ce combustibilul se termină, lumina se va stinge. Ea este dependentă, nu este un fenomen independent. Chiar și lumina soarelui se va stinge într-o zi, pentru că se împrăștie în fiecare moment. A fost o uriașă sursă de lumină; timp de milioane de ani a oferit lumină, dar devine tot mai săracă cu fiecare zi.

    Sunt câțiva fizicieni care cred că în 4000 de ani soarele va fi pur și simplu falit, i se va epuiza combustibilul. Atâția sori au murit în existență. Aproape în fiecare zi sute de stele mor, și ele sunt sori la fel de mari ca al vostru – de fapt, mult mai mare ca al vostru. Soarele vostru este de o mărime mediocră. Este foarte mare în comparație cu pământul nostru – de șaizeci de ori mai mare decât pământul – dar nu și în comparație cu stelele, care nu sunt altceva decât sori. Ele par mici pentru că sunt atât de departe. Aceștia sunt sori care sunt de milioane de ori mai mari decât soarele nostru. Acest soare nici măcar nu merită pus la socoteală.

    Există o poveste minunată a lui Bertrand Russel – el a scris câteva povești frumoase. Un episcop se gândește la Dumnezeu, la rai și la serviciile lui față de Dumnezeu, în toată viața sa, și la viața sa de celibatar, de puritate, de rugăciune. Chiar când e pe punctul de a adormi se gândește că dacă moare, paradisul este sigur. El adoarme și are un vis minunat. Poți să-l numești un vis frumos, sau poți să-l numești un coșmar; depinde.

    Sursa foto: http://nataliapiskova.org.ua

    Sursa foto: http://nataliapiskova.org.ua

    El visează că a murit – același fir al gândului a continuat poate. El a murit. Este atât de entuziasmat – natural, pentru că acum îl va întâlni pe Dumnezeu, și cazierul său este atât de curat. El nu a făcut niciodată nimic împotriva scripturii, împotriva poruncilor lui Dumnezeu. El a fost cu adevărat religios în ale religiei, foarte fanatic cu fiecare mic detaliu – acesta trebuia să fie în conformitate cu sfânta scriptură. Natural că era foarte încrezător.

    El este dus undeva – se gândește, desigur, că se duce în paradis – și este lăsat în fața unei uși imense. Încearcă să vadă unde se termină, dar nu pare să se termine nicăieri; este atât de imensă pe toate laturile. Nu poate vedea nici stânga, nici dreapta, nici sus; și se simte atât de mic încât nici măcar o furnicuță ce bate la ușa ta nu s-ar simți așa cum s-a simțit el, pentru că el era chiar și mai mic, în comparație cu ușa. Și bătând la acea ușă – poți să-i înțelegi nefericirea sa.

    El era complet conștient…cine va auzi? Dacă ușa este atât de mare, ce să mai spui de palat? Și ce să mai spui de tron? Și ce să mai spui de Dumnezeu Tatăl? Episcopul simte că nu are nicio speranță, dar nu e nimic altceva de făcut, deci continuă să bată. El poate auzi bătăile sale, atât; și e tăcere, niciun răspuns. Același lucru s-a întâmplat toată viața sa, rugându-se…Acum el devine puțin furios…Toată viața sa s-a rugat, dar niciun răspuns…

    ”Cineva poate înțelege că totul se va întâmpla după moarte. Acum, moartea s-a întâmplat, și eu sunt pus în fața acestei uși închise. Nici măcar nu este cineva aici pe care să-l pot întreba, pentru a cere vreo informație. Ar trebui să fie măcar un birou de informații. Oamenii probabil că vin aici și bat la această ușă.

    ”Pot să-mi imaginez perfect că milioane de oameni au murit – bătând la această ușă – au murit din nou, și au murit din nou.”…pentru că nu poți muri cu adevărat, tu ești etern. Așa că va trebui să mori și să bați la ușă, să mori și să bați…El nu poate crede cât timp a trecut și a bătut și a bătut și a bătut. Începe să simtă că ajunge din nou bătrân și vine moartea, și el încă bate.

    ”Nu este asta o amăgire, ce a spus Isus: ‘Veți fi primiți cu alaiuri și îngeri cântând Alleluia’? Niciun înger, niciun alai – dar cel puțin cineva ar trebui să deschidă ușa și să mă lase să intru.” Atunci, o mică fereastră – spun ”mică”, în comparație cu ușa; era încă atât vastă încât nu-i vedea dimensiunile – o mică fereastră s-a deschis. Și acum se obișnuise cu ce înseamnă ”mic” acolo. Un cap mic, nu putea vedea toată fața, doar părți din ea, dar putea să-și dea seama că cineva se uita la el. Și s-a simțit cu adevărat zdrobit, umilit; nu fusese niciodată jignit în asemenea hal. Dar ce să facă?

    Episcopul a spus: ”Ești Dumnezeu?”

    Capul a spus: ”Nu – și vocea sa este atât de puternică încât episcopul aproape simte că-i plesnesc urechile.

    El spune: ”Poți s-o spui puțin mai încet? Șoptește doar; asta va fi de ajuns pentru mine, ca să suport. Nu vorbi, doar șoptește. Dacă nu ești Dumnezeu, atunci cine ești?”

    Capul spune: ”Eu sunt doar paznicul. Pe Dumnezeu nu l-am văzut, pentru că datoria mea este la poartă, și Dumnezeu locuiește foarte, foarte departe – am auzit de asta doar din sfintele scripturi – într-un imens palat. Eu nu știu drumul. Nu am curajul…și mai mult, datoria mea este aici, nu pot să mă duc nicăieri altundeva. Dar cine ești tu? – pentru că nu pot să te văd.”

    Omul are niște ochi așa de mari, cum ar putea să vadă o furnică atât de mică? Și episcopul spune: ”Eu sunt episcopul Cutare.”

    Paznicul spune: ”Asta n-ar nicio noimă. Spune-mi, te rog, de unde vii?”

    Episcopul spune: ”Vin de pe planeta pământ.”

    Paznicul spune: ”Acesta e un loc prea mic – sunt milioane de pământuri. Care pământ? Spune-mi, te rog, numărul de ordine.”

    ”Numărul de ordine?”, spune episcopul, ”noi nu am auzim niciodată de un număr de ordine. Pământul nostru are un număr de ordine?”

    ”Fiecare planetă trebuie să aibe; altfel, cum ne vom da seama de unde vii, cine ești? Dacă nu știi numărul de ordine, spune-mi cel puțin numărul de ordine al sistemului tău solar. De fapt, aceasta este cea mai de jos categorie despre care adunăm informații în bibliotecă. Mai jos de asta, fiecare sistem solar are propria sa bibliotecă. Numai lucrurile importante din acel sistem solar sunt trecute în computerul din biblioteca centrală. Poate că pământul tău este menționat undeva, dar trebui să-mi spui despre sistemul tău solar. De pe ce soare vii?”

    Episcopul spune: ”Noi știam că este un singur soare.”

    Paznicul spune: ”Sunt milioane de sisteme solare – pari să fii complet pe dinafară! Nu te pot ajuta, dar voi face tot ce pot. Nu te-am văzut încă, dar pot auzi o voce mică, liniștită, care cârâie. Mă voi duce la bibliotecar și voi întreba.”

    Bibliotecarul a pus aceleași întrebări, și paznicul nu a fost în stare să răspundă. Bibliotecarul a spus, ”Ești nebun? Cum pot să găsesc asta în această bibliotecă imensă, unde sunt doar numere de ordine și numere de ordine? Cel puțin sistemul solar trebuie cunoscut, atunci se poate face ceva.”

    Paznicul s-a întors. A spus: ”E foarte dificil, dar bibliotecarul face tot ce poate. S-ar putea să-i ia câțiva ani să-și dea seama de unde vii.”

    Bietul episcop a spus: ”Câțiva ani! Am așteptat aici aproape șaizeci ani, sau poate mai mult, pentru că tot simțul timpului e pierdut.”

    Omul a spus: ”Dacă poți să obții, în următorii șaizeci de ani, informația corectă despre planeta ta, se va rezolva foarte rapid! Tu nu ești conștient deloc de imensitatea existenței.” A strigat atât de tare încât episcopul s-a trezit. Transpira, tremura, și era o noapte rece. Și se întâlnise doar cu paznicul; fusese doar până la poartă, afară!

    Sursa foto: http://wonderfulengineering.com

    Sursa foto: http://wonderfulengineering.com

    E un univers vast. Soarele nostru este un băiat foarte tânăr, dar deja în declin. Sunt mulți bătrâni pe cer; acest soare s-a născut după ei și va muri înaintea lor. Chiar și soarele, care are o sursă cu adevărat inepuizabilă, aproape inepuizabilă de energie, e sortit să se ducă într-o zi. Lumina nu poate fi niciodată inepuizabilă, pentru că depinde de un anumit combustibil.

    Întunericul este etern pentru că nu depinde de niciun combustibil. Întunericul nu vine și pleacă, rămâne pur și simplu. Este acolo – când lumina este acolo, nu poți să-l vezi, atâta tot. Când lumina s-a dus, întunericul este acolo. A fost mereu acolo; doar că lumina îți acoperă ochii și nu poți vedea întunericul. Așa că oamenii care au ales să numească starea supremă de conștiință, ”întunericul suprem”, au deasemenea câteva lucruri semnificative de punctat.

    Întunericul are o profunzime pe care lumina nu o poate avea niciodată; lumina este superficială. Nu poți măsura întunericul, poți măsura lumina. Vei fi surprins să afli, poți chiar să cântărești lumina. Dacă aduni toate razele soarelui care cad pe o milă pătrată, ele vor cântări aproape cât o rupie indiană. Nu-mi dau seama cum e cu moneda voastră americană, așa că nu pot să spun nimic sigur despre ele. O milă pătrată de lumină- s-a dovedit. Poate fi adunată prin anumite lentile, puse într-un anumit fel…toată lumina poate fi trasă într-un loc mic, pe o scală de greutate. Cântărește exact cât o rupie. Dar întunericul – nu există nicio modalitate de a-l cântări, pentru că nu este nicio cale de a-l aduna. El este pur și simplu acolo.

    Poți să faci din lumină sclavul tău; noi am făcut-o deja. Folosiți lumina ca sclavul vostru în fiecare zi. Când apeși pe întrerupătorul de lumină, ce faci? Ai înrobit lumina. Dar e cineva care să spună că a înrobit întunericul? Asta e imposibil. Poți să faci multe lucruri cu lumina: poți s-o lași să intre, poți s-o stingi. În curând vor fi, cred că trebuie să fie, trebuie să fie, pentru că sunt ceasuri…

    Vivek tocmai mi-a adus un catalog ca să-mi arate un ceas care îți execută ordinele. Când sună alarma, dacă spui, ”Taci!”, tace – e foarte obedient. Rămâne tăcut pentru două minute, apoi din nou începe, și mai tare ca înainte. Poți continua timp de zece minute să-i spui, ”Taci!, și se va opri; iar data viitoare când sună, va suna și mai tare. A zecea oară va fi într-adevăr o nebunie!

    Dacă poți să faci asta cu un ceas de alarmă, nu văd nicio problemă: poți să o faci și cu becul. Doar spune: ”Taci”, și tace. Cred că întrerupătoarele sunt puțin demodate pentru că nu mai e nevoie de ele. Intri în cameră și spui, ”Aprinde-te”, și lumina se aprinde. Și când ieși afară, spui ”Închide-te, și rămâi așa până mă întorc.” Nu e nicio problemă în asta.

    Dar nu poți să faci asta cu întunericul. Nu am fost în stare nici măcar să luăm contact cu el, deși este atât de aproape, este mereu atât de aproape. Este o anumită libertate în întuneric, care nu există în lumină; ambele au problemele lor. Nu pot alege niciuna pentru a defini întreg fenomenul iluminării.

    Sursa: Osho, “From Misery to Enlightenment”

    (Sursă web: https://teachingsofmasters.wordpress.com/2013/07/14/osho-on-enlightenment/)

    Copyright© OSHO International Foundation

    Copyright, pentru prezenta versiune în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-iluminare-mistici-si-a-vorbi-despre-ce-este-dincolo-de-cuvinte-ii/

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

Leave a Reply

Your email address will not be published.