• Osho, despre iubire, fascism, ego…(I)

    Posted on October 17, 2013 by in Uncategorized

    Osho, ai vorbit despre dialectica dintre superior și inferior ca fundament al relațiilor autoritare și fasciste. Este unul din miracolele faptului de a fi cu tine, că în ciuda faptului că am fost în mod constant convinși de nevrednicia noastră de către părinți, profesori și preoți, tu ești capabil să aduci lumină asupra tuturor obiceiurilor noastre inconștiente, fără să ne faci vreodată să ne simțim rău în legătură cu asta. Ne dai voie să fim conștienți de potențialul nostru pentru iluminare într-un mod care nu ne face să ne simțim superiori și totuși, în același timp nu ne faci să ne simțim inferiori pentru că nu suntem iluminați. Și în grupurile [de meditație, n.tr], atunci când ești prezent, putem să ne dezvăluim noțiunile de inferioritate, dar pentru că tu ești acolo și pur și simplu nu faci parte din jocul egoist al inferiorității/superiorității, dependența și sclavia spirituală nu se poate întâmpla. Dar ce se întâmplă în grupurile în care ești absent? Cu siguranță, dacă terapeutul are o urmă de ego, atunci nu apare acest gen de fascism psihologic în mod inevitabil?

    Ai văzut ceva atât de important încât toți trebuie făcuți să conștientizeze acest lucru.

    Există o singură posibilitate pentru ca relațiile să fie sănătoase, astfel încât să nu se transforme în jocuri de inferioritate și superioritate, pentru a nu deveni torturi sado-masochiste. Și acea singură posibilitate se află în prezența unei iubiri necondiționate. Iubirea este cea mai măreață alchimie. Transformă metalele de bază în aur. Ingredientele tale sunt aceleași – criminalul și Gautama Buddha nu sunt diferiți din punct de vedere al ingredientelor, al potențialului lor intrinsec. Pur și simplu e vorba de faptul că omul nu e doar o mașină unidimensională. Omul nu este unidemensional; altfel, toată această lume ar fi fost curată plictiseală.

    Și căutarea omului este în esență de a fi una cu existența – separarea doare.

    Sursa foto: http://www.sxc.hu/

    În relațiile noastre de dragoste cu ceilalți, în măsuri mai mici, căutăm aceeași unitate. În iubirea față de o femeie, în iubirea față de un bărbat, în iubirea față de un prieten, în iubirea față o activitate creativă – dans, muzică, poezie – încercăm să avem o anumită sincronicitate cu existența.

    Existența noastră este aceea a unui copil mic în pădure care și-a pierdut mama și caută în pădure, fără să știe încotro s-o ia. Această situație le permite multor exploatatori…această neajutorare e folosită de cei care sunt la putere, de cei care au bani. Neajutorarea e folosită pentru a te transforma într-un sclav, într-un dependent.

    De aceea, toate religiile și-au dezvoltat programe specifice. Ele încep cu Dumnezeu – și cu Dumnezeu, relația ta nu poate fi alta decât aceea care există între o păpușă și păpușar, între sclav și proprietar. Cu Dumnezeu, nu te poți aștepta la mai mult de atât, pentru că el este creatorul; el te-a făcut – el te poate distruge de asemenea în orice moment. Nu te-a întrebat nici dacă vrei să intri în viață, nu te va întreba nici dacă ești de acord să distrugă lumea.

    Toți zeii tuturor religiilor sunt dictatoriali. Sunt fasciști.

    Eu nu am nici un Zeu; de aceea nu am nici un program pentru tine prin care să fii transformat treptat într-un sclav. Eu sunt împlinit – nimic în plus nu mai poate fi adăugat experienței mele. De aceea, oamenii care sunt cu mine nu se vor simți deloc inferiori.

    Nimeni nu este inferior. Oamenii poate că se află în spații diferite, dar nimeni nu este inferior și nimeni nu este superior. Sunt toți făcuți din același material pe care voi îl numiți Dumnezeu. Cum poate cineva să fie superior și cineva să fie inferior? Noi aparținem aceleiași existențe, rădăcinile noastre sunt hrănite de aceeași existență.

    Existența nu face diferențe, discriminări între păcătoși și sfinți. Abordarea mea este existențială. Prin urmare, nimeni nu este superior și nimeni nu este inferior aici. Natural, că distrugând acest complex de inferioritate și superioritate, noi îndepărtăm însăși posibilitatea oricărui tip de mentalitate fascistă, de personalitate fascistă – pentru că pentru mine, e de neconceput ca un fascist să poată fi vreodată religios.

    Iar așa zișii voștri oameni religioși sunt mai mult sau mai puțin, cu toții, niște fanatici fasciști. Ei nu sunt în căutarea adevărului; ei  cred că l-au găsit deja – în scripturile lor care sunt moarte, în vechile superstiții despre care chiar și ei știu că nu au nici un fundament real.

    Doar o claritate a viziunii împrăștie tot întunericul din care se nasc toți monștrii.

    Aici cu mine, fie că ești bărbat sau femeie, fie că ești alb sau negru, nu contează; nimeni nici măcar nu remarcă asta. E de ajuns că ești o ființă umană. Și este libertatea ta să îți alegi propriul stil de viață; este dreptul tău de bază cum vrei să înflorești. Cei care te iubesc pot ajuta având grijă de grădina în care crești – udându-ți rădăcinile, revărsându-și căldura.

    S-a dovedit științific acum, că până și plantele știu care le sunt prietenii și care le sunt dușmanii. Oamenii de știință au dezvoltat un fel de cardiogramă care este atașată de copac, iar dacă un om vine cu ideea să taie o ramură din copac, sau să dezrădăcineze copacul – are doar un gând – brusc, graficul făcut de cardiograma de pe copac începe să tremure. Își pierde ritmul pe care îl avea…acum puteți vedea cum este simțită frica de copac.

    Și ține minte că copacul are o sensibilitate telepatică; altfel nu ar putea să știe ce este în mintea omului. El nu a făcut nimic – vizibil, nu s-a întâmplat nimic. Iar când vine grădinarul – cu căldura sa, cu iubirea sa – brusc, graficul devine cel mai armonios posibil. Acum copacul nu se mai teme, copacul este extraordinar de fericit.

    Căldura iubirii nu este doar un fenomen poetic. Este o realitate de o mare importanță.

    Acum florile vor fi mai mari, fructele vor fi mai gustoase; copacul va răspunde. Cu excepția omului, poate că nu există nici un fel de ingratitudine în toată această existență. Copacul nu poate oferi mai mult – el nu poate oferi bani, el nu poate oferi aur – dar poate oferi flori frumoase, cât de mari poate, unei inimi iubitoare. El poate oferi fructe mai gustoase.

    http://www.sxc.hu/

    Iubirea nu a fost considerată niciodată ca o hrană, dar este un tip de hrană foarte subtilă. Și acum psihologii au concluzionat că dacă un copil primește tot ce este necesar – toate chimicalele, toți hormonii, hrana, exerciții, aer curat, odihnă, tot ce este necesar pentru viață – el tot va muri în trei până la șase luni dacă nu ese cineva care să-i ofere dragoste. El va simți că viața nu merită trăită fără iubire; el se va contracta și va muri. Și în mii de laboratoare din jurul lumii, multe animale au murit în aceste experimente.

    În mod obișnuit, se consideră că aceste experimente sunt făcute mai întâi pe animale și dacă nu am găsit principii sigure nu le aplicăm pe ființe umane – aceasta a fost ideea predominantă la nivel de mase. Chiar și profesioniștii din medicină – doctori, medici – cred de asemenea în ea. Dar adevărul este ceva foarte diferit.

    Doar acum câteva zile…Timp de aproape doi ani, un grup de senatori din America făceau investigații în legătură cu o anumită sumă de bani…nu o sumă mică; două sute de milioane de dolari este acolo în acte, dar unde s-au cheltuit, unde s-au dus? Cabinetul a tot negat orice cunoștință despre aceasta, președintele a tot negat.  Suspiciunea era că Guvernul Americii de azi este cel mai mare terorist. Și banii se duc către teroriștii dintr-o țărișoară din zona de mijloc a Americilor, între America de Sud și America de Nord.

    Exact precum Cuba, o altă țară mică a devenit comunistă. Este dreptul lor, fie că au dreptate sau greșesc. Nimeni altcineva nu trebuie să hotărască asta. Dacă ei vor să trăiască un mod greșit de viață, au libertatea absolută de a-l trăi; doar că nu ar trebui să rănească pe nimeni altcineva. Nu ar trebui să se amestece în viețile altora.

    Două sute de milioane de dolari au fost dați luptătorilor de gherilă, teroriștilor, pentru a distruge acea mică țară din America Centrală, pentru că a ajuns pe mâinile comuniștilor. Și după doi ani de luptă continuă, doar acum a acceptat președintele că ”Da, acei bani au mers către teroriști.”

    Și întreaga lume este tăcută, nimeni nu a criticat asta!

    Guvernele ar trebui să salveze oamenii de terorism, iar aici guvernele furnizează bani și arme și hrană pentru teroriști. Și ei continuă să mintă…

    Am privit în scripturile tuturor religiilor, am privit în literatura idelogică a tuturor partidelor și sunt uimit: ei continuă să adune minciuni peste minciuni. Și întreaga umanitate e adormită – nu doar că nu obiectează nimeni, dar nimeni nici măcar nu bănuiește.

    Aici cu mine, v-ați adunat pentru un scop special: căutarea adevărului, căutarea celui mai pur mod de a iubi, căutarea unei vieți care este un dans al bucuriei pure.

    Nicăieri altundeva în lume nu se mai adună oamenii pentru aceleași motive. Ei se adună cu scopul de a crea și mai multă ură; ei se adună pentru a crea și mai multe războaie; ei se adună pentru a crea mai multe activități distructive în viața umană. Natural că avem o lume bolnavă, o lume nebună.

    Citiți partea a doua articolului, aici.

    Osho, Sermons in Stones, Talk #12 (Predica de pe munte)

    Copyright© Fundaţia Internaţională Osho

    Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

    Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

    Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

    ”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-iubire-fascism-ego-i/

    Comenteaza cu profilul de Facebook :

One Responseso far.

  1. Doar de test says:

    Doar un comment de test

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.